Connect with us

Cotidian

Pasajul Fartec, încă șase luni în șantier. Cu un cort de 60 de metri, constructorul încearcă să termine lucrările la timp. În ce stadiu este proiectul

Published

on

După aproape cinci an de la deschiderea șantierului și un ciclu electoral de la închidere (anul 2016), pasajul vechi de la Fartec va fi redeschis în 2020, poate chiar în prima jumătate a anului. Până la tăierea panglicii mai e, pentru că, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, în acest moment a fost finalizată aproximativ 70% din partea de infrastructură, care reprezintă 80% din întreg proiectul. Din partea de suprastructură s-a realizat, în schimb, în jur de 30%.



Șantierul este unul atipic, fiind deschis și iarna. De altfel, pentru a putea lucra în această perioadă a anului, constructorul a cumpărat un cort cu lungimea de 60 m, dar, în cursul acestei ierni, în „seră” nu au fost prea mulți oameni. 

Lucrările la partea veche a pasajului Fartec au început încă din 2015, însă, pe lângă problemele legate de intervențiile apărute pe parcurs, la această investiție a existat și o problemă legată de constructor. Din 2017 până în toamna anului 2018, șantierul a fost în conservare, după ce constructorul care a câștigat inițial contractul, Sopmet SA București (în asociere cu Consal SRL Brașov) a cerut rezilierea, considerând că nu are tehnica necesară să ducă până la capăt proiectul. Contractul pentru lucrările rămase a fost reatribuit în octombrie 2018 asocierii dintre SC Recon SA (lider de asociere) și proiectantul Prinfo SRL același care, pentru această construcție, a asigurat proiectarea inițială și apoi asistența de șantier. Aceste firme dețin și în prezent contractul.  Investiția se ridică acum la peste 18 milioane de lei, după ce anul trecut Consiliul Local a fost obligat să aprobe o majorare cu aproximativ 2,5 milioane lei, ca urmare a apariției unor lucrări în plus dar și ca urmare a majorării salariului minim în domeniul construcțiilor.  

Pasajul va fi ca nou, promite muncipalitatea brașoveană 

Proiectul părea, la început, unul simplu, însă, când au început lucrările au fost descoperite numeroase probleme. Au urmat noi expertize, proiectanții au căutat soluții,  astfel că șantierul a fost redeschis abia anul trecut. 



Proiectul de reparații capitale și consolidare la zona veche a pasajului Fartec, de pe bulevardul Griviței presupune lucrări în ambele capete, în zona de racordare a pasajului cu terasamentele, dar și consolidări a pilonilor, grinzilor și refacerea suprafeței carosabile. Dopă finalizarea proiectului, reprezentanții municipalității spun că pasajul va fi ca noi. 

Cotidian

Strada Sforii din Brașov intră în etapa de proiectare pentru lucrări de punere în siguranță. Primăria plătește aproape 60.000 de lei

Published

on

Una dintre cele mai cunoscute atracții turistice din centrul vechi al orașului, Strada Sforii, se apropie de momentul reabilitării. Primăria Brașov a semnat un contract în valoare de 58.000 de lei + TVA cu firma brașoveană Proper Architecture SRL pentru realizarea documentației tehnice necesare lucrărilor de punere în siguranță.

Potrivit contractului, proiectantul va întocmi proiectul tehnic complet, inclusiv documentația necesară obținerii avizelor din partea Direcția Județeană de Cultură Brașov. De asemenea, firma va asigura asistența tehnică pe toată durata execuției lucrărilor. Termenul pentru finalizarea serviciilor de proiectare este de 45 de zile de la semnarea contractului.

Închisă din noiembrie, după desprinderea tencuielii

Accesul pe Strada Sforii a fost restricționat în 18 noiembrie 2025, când autoritățile au montat benzi de avertizare la ambele capete, semnalând pericol iminent. Decizia a fost luată după ce, în urma unor rafale puternice de vânt, bucăți de tencuială s-au desprins de pe fațada unei clădiri.

La acel moment, primarul Brașovului, George Scripcaru, anunța că intervențiile vor fi realizate în regim de urgență, pentru eliminarea riscurilor. Totodată, edilul a precizat că municipalitatea analizează și măsuri suplimentare pentru protejarea zonei împotriva vandalizării, printre care montarea unor porți de acces, panouri de avertizare și camere de supraveghere.

A treia cea mai îngustă stradă din Europa

Cu o lungime de aproximativ 80 de metri și o lățime de doar 111 centimetri, Strada Sforii este considerată a treia cea mai îngustă stradă din Europa. Atestată documentar încă din secolul al XVII-lea, aceasta reprezintă un punct de atracție pentru turiștii care vizitează centrul istoric al Brașovului.

Deși a fost reabilitată în 2018, în timp, pereții au suferit degradări, iar intervenția actuală are ca obiectiv principal punerea în siguranță a zonei și redeschiderea acesteia pentru public.

Continue Reading

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Trending