Connect with us

Cotidian

Personalul pentru hoteluri și restaurante, printre cele mai căutate categorii în perioada aprilie – iunie. Brașovul, în topul județelor cu cele mai multe anunțuri de angajare pe OLX

Published

on

Personalul hotelier sau pentru restaurante a reprezentat una dintre cele mai căutate categorii în lunile premergătoare sezonului estival – aprilie, mai, iunie – când aproape că s-au dublat recrutările faţă de luna ianuarie 2019, pe această categorie, potrivit studiului „Indexul locurilor de muncă”, realizat de OLX.

 

Peste 110.000 de persoane au aplicat pentru 22.300 de anunţuri active din domeniul HoReCa în primele 6 luni ale lui 2019.

„Companiile din Bucureşti şi din judeţul Ilfov au publicat cele mai multe anunţuri de angajare noi pentru categoria ‘Personal hotelier- restaurant’ în prima jumătate a anului 2019, arată datele centralizate de noi. Astfel, cu peste 5.300 de anunţuri de angajare publicate la această categorie, Capitala concentrează aproape un sfert din totalul locurilor de muncă disponibile în acest sector, iar numărul de anunţuri din HoReCa din Bucureşti reprezintă 7% din totalul anunţurilor de angajare din toate sectoarele de activitate”, susţine Paul Neagoe, Business Manager OLX.

Potrivit comunicatului companiei, piaţa muncii din sectorul HoReCa are un deficit semnificativ de candidaţi, iar acest lucru reiese şi din perioada mai mare de ocupare a posturilor disponibile. De exemplu, procesul de recrutare pentru un ospătar poate ajunge chiar şi la 19 zile. Se găsesc mai repede bone sau menajere, unde perioada medie ajunge la 11 zile pentru angajare.

Pe locul doi în topul judeţelor cu cele mai multe anunţuri de angajare din HoReCa, după Capitală, se află Constanţa. Cu peste 2.800 de anunţuri la categoria ‘Personal hotelier- restaurant’, Constanţa a adunat 13% din totalul joburilor vacante din acest domeniu.

 

În luna iulie 2019, OLX un sondaj în rândul utilizatorilor care au accesat secţiunea OLX Locuri de muncă, pentru a vedea în ce măsură au fost sau sunt aceştia interesaţi de un loc de muncă sezonier în industria hospitality. La sondaj au participat aproximativ 4.000 de respondenţi, dintre care circa 1.000 au avut o experienţă de muncă sezonieră în domeniul hotelurilor şi restaurantelor.

Majoritatea au vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani (24% din totalul celor circa 4.000 de respondenţi) sau între 45 şi 54 de ani (25% dintre respondenţi). Cei mai mulţi dintre ei provin din regiunile Moldova şi Transilvania. Opt din zece participanţi la studiu ar repeta această experienţă sezonieră, dacă ar putea, salariile mari fiind principalul argument. Surprinzător este că tot din cauza banilor câştigaţi ar renunţa la un astfel de job şi restul de 22% dintre cei care au participat la studiul OLX.

 

Potrivit rezultatelor sondajului OLX, angajaţii din industria ospitalităţii care au răspuns la chestionar au venituri fixe lunare care variază între 1.300 – 5.170 de lei net/lună (1.100 de euro net/lună).

În ceea ce priveşte partea variabilă, formată, în principal, din recompensele financiare oferite de către clienţi după ce aceştia evaluează calitatea serviciilor, aceasta variază între 0 lei (veniturile din bacşiş revin proprietarilor restaurantelor/ hotelurilor, iar angajaţii au venituri fixe mai mari, care acoperă diferenţa) şi 4.700 lei net/lună (1.000 de euro pe lună).

 

O mare parte dintre cei care au răspuns la chestionarul dedicat industriei ospitalităţii şi care lucrează în prezent în acest sector susţin că pachetul de beneficii oferit de angajator include mese gratuite (29% dintre respondenţi), zile libere (29%) şi cazare asigurată (24%). Unii dintre participanţii la studiu au menţionat, printre avantaje, transportul gratuit, posibilitatea de a lucra în ture sau locul desfăşurării activităţii – la mare sau la munte.

Conform studiului, 34% dintre cei care au participat au menţionat numărul mare de ore de muncă şi lipsa timpului liber (24%) ca principale motive pentru care ar refuza un job sezonier. De asemenea, pentru 12% dintre respondenţi, venitul obţinut dintr-o activitate sezonieră reprezintă un minus al acestui tip de loc de muncă. Lipsa programului flexibil, cazarea prea scumpă sau condiţiile improprii de cazare, lipsa beneficiilor sau imposibilitatea de a lucra cu forme legale sunt alte aspecte negative ale unui job sezonier menţionate de utilizatorii OLX.

 

De asemenea, peste 1,3 milioane de români au aplicat pentru un loc de muncă vacant disponibil în secţiunea OLX Locuri de muncă în perioada ianuarie-iunie 2019, o creştere de aproximativ 50% prin comparaţie cu perioada similară din 2018. Aproximativ 200.000 de candidaţi, adică 15% din totalul celor peste 1,3 milioane de utilizatori care au aplicat pentru un loc de muncă pe OLX în prima jumătate a anului 2019 sunt din regiunea Bucureşti – Ilfov.

Un sfert dintre anunţurile de angajare publicate pe OLX sunt pentru Bucureşti. În topul judeţelor cu peste 10.000 de anunţuri noi de angajare publicate în primul semestru al anului 2019 se mai află Cluj (cu aproape 18.000 de anunţuri noi), Constanţa (peste 17.000), Iaşi şi Braşov (cu peste 15.000 fiecare). Judeţele cu mai puţin de 2.000 de anunţuri de angajare publicate în prima jumătate a acestui an au fost Harghita, Covasna, Teleorman, Mehedinţi sau Vaslui.

 

‘Şoferi – servicii auto- curierat’ a rămas în primul semestru al acestui an categoria cu cele mai multe locuri de muncă disponibile la secţiunea OLX Locuri de muncă. Lipsa mare de angajaţi din acest sector este ilustrată în cantitatea de anunţuri publicate de companii în primele şase luni din acest an, când angajatorii au avut oferte de locuri de muncă pentru peste 43.000 de şoferi. Aproape 200.000 de români şi-au depus CV-urile pentru un astfel de job.

La mare căutare au fost şi muncitorii calificaţi sau necalificaţi din fabrici (electricieni, sudori, stivuitorişti, manipulanţi marfă, operatori producţie, ambalatori, sortatori colete etc.)

Conform studiului, categoria ‘ingineri-meseriaşi-constructori’ a înregistrat o creştere cu 10% faţă de perioada similară din anul 2018, unde companiile au publicat peste 33.800 de anunţuri de angajare în prima jumătate a acestui an.

 

Durata medie a închiderii unui anunţ de angajare publicat în secţiunea OLX Locuri de muncă variază între 11 şi 19 zile, în funcţie de tipul de loc de muncă scos la concurs şi de domeniul de activitate. Angajatorii găsesc cel mai rapid candidaţi pentru următoarele ocupaţii: ‘Bone – Menajere’ (unde timpul mediu de închidere a unui anunţ este de 11 zile), ‘Resurse umane’ (11 zile), ‘Alte locuri de muncă’ (13 zile), ‘Internship – Muncă temporară – Sezonieră’ (13 zile) şi ‘Muncă în străinătate’ (unde timpul mediu de închidere a unui anunţ este de 13 zile

Cotidian

FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea

Published

on

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.

Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.

„Indexarea nu este un gest de generozitate”

Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.

Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.

Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.

Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă

Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.

FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.

Ultimatum de 30 de zile

În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.

Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.

Continue Reading

Cotidian

Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM

Published

on

După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.


Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.


„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.


De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.


„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.


Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.

ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații

De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.

„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.

Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Trending