Prima Pagina
Peste 1600 de persoane s-au vaccinat la Spitalul Militar Braşov, în maratonul vaccinării organizat de Ziua Armatei. Unitatea braşoveană a funcţionat cel mai bine
1603 persoane s-au vaccinat la Spitalul Militar „Regina Maria” din Braşov cu ocazia maratonului organizat de Ziua Armatei Române, în zilele de 25 şi 26 octombrie. Braşovul a avut cele mai bune cifre în rândul unităţilor medicale ale Ministerului Apărării Naţionale, ce au susţinut astfel de maratoane în cele două zile.
Per total, un număr de 5.687 de persoane s-au vaccinat în centrele MApN participante la maratonul organizat cu prilejul Zilei Armatei României sub deviza „Împreună pentru viaţă, Împreună pentru viitor!”.
Maratonul organizat cu prilejul Zilei Armatei României s-a desfăşurat în zilele de luni şi marţi în şase spitale militare din ţară, care sunt şi centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva COVID-19.
Cifrele înregistrate la imunizare în cele două zile au fost:
- Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” din Braşov – 1.603 persoane, dintre care 586 cu prima doză, 185 cu doza rapel, 520 cu doză unică şi 312 booster.
- Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca – 770 de persoane, dintre care 312 cu prima doză, 106 cu doza rapel, 80 cu doză unică şi 272 cu booster.
- Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanţa – 1.600 de persoane, dintre care 534 cu prima doză, 90 rapel, 630 cu doză unică şi 346 booster.
- Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Ştefan Odobleja” din Craiova – 864 de persoane, dintre care 295 cu prima doză, 111 rapel, 310 doză unică şi 148 doza booster.
- Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” din Iaşi – 424 de persoane, dintre care 224 cu prima doză, 39 rapel, 73 cu doză unică şi 88 booster.
- Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara – 426 de persoane, dintre care 103 cu prima doză, 25 cu doza rapel, 161 cu doză unică şi 137 cu doza booster.
„În maratonul vaccinării au fost angrenate 171 de persoane din structuri medicale ale MApN, respectiv 59 de medici, 52 de asistenţi medicali, 35 de registratori şi 25 de studenţi voluntari”, precizează MApN.
Reamintim că, începând de miercuri, după maratonul de vaccinare, MApN a extins de la ora 8,00 până la 20,00, de luni până duminică, programul al centrelor de vaccinare care funcţionează în cele 11 spitale militare din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara, la care se adaugă Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială „Gl. Aviator Victor Atanasiu” şi Centrul de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Armatei (CMDTA) „Acad. Ştefan Milcu” din Bucureşti, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
Suplimentar, Direcţia medicală a MApN derulează procedurile de reactivare, în cel mai scurt timp posibil, a altor 23 de centre de vaccinare, care vor funcţiona în incinta unor unităţi militare din 17 judeţe şi din Bucureşti de luni până vineri, între orele 8,00 – 16,00.
În toate centrele organizate de MApN, populaţia generală care doreşte să se vaccineze se poate programa prin platforma unică ori se poate prezenta, la orice oră, în intervalul de funcţionare, fără o programare prealabilă. Toate persoanele imunizate vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV) şi vor primi adeverinţa de vaccinare, conform procedurilor.
„Datele de contact ale celor 23 de centre de vacinare vor fi disponibile pe pagina de internet a MApN, imediat ce acestea vor fi reactivate în Platforma naţională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 şi vor fi incluse de direcţiile de sănătate publică, pe raza cărora vor fi arondate, în fluxul de distribuţie a dozelor de vaccin”, arată sursa citată.
Prima Pagina
FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.



Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.



Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.




La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.






„Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .
Prima Pagina
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv), dr. Mariana Sporiș, de obicei discretă în ceea ce privește declarațiile publice, și-a motivat demisia din funcția de șef al „Oncologiei”, dar și din calitatea de medic în cadrul unității sanitare brașovene.
De altfel, ea a menționat că nu a vrut să facă declarații în spațiul public în legătură cu demisia ei, dar „afirmațiile conducerii SCJUBv mă obligă să fac unele precizări”.
În primul rând, ea a ținut să precizeze că nu a demisionat „din cauza Fundației Metropolis, nu ei m-au dezamăgit. Chiar le mulțumesc pentru implicare și știu că nu din cauza lor a căzut proiectul de renovare a secției”.
De asemenea, ea nu a avut niciun reproș la adresa fostei conduceri a spitalului.
„Nu mi-am dat demisia nici din cauza fostei conduceri a SCJUBv. Împreună cu fostul manager și fostul director medical am gândit îmbunătățirea condițiilor hoteliere, dotarea cu aparatură, creșterea calității serviciilor pentru pacienții oncologici. Prin fonduri europene s-a achiziționat aparatură nouă, de top, care urma să fie instalată în secția renovată. Împreună am fost o echipa, asta a fost și este percepția mea”, a explicat medicul brașovean.
O demisie de onoare
În acest proiect, a continuat ea, „am implicat în acest proiect mulți oameni, apropiați sau necunoscuți, am oferit speranțe, am cerut încredere și… bani”.
„Proiectul a căzut. Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Considerați că e o demisie de onoare. Și nu mai vreau nici să rămân ca medic în cadrul SCJUBv – asta din motive personale”, a mai spus dr. Sporiș.
Totodată ea a ținut să le mulțumească celor care i-ai fost alături: pacienți, aparținători, prieteni, firme, ONG-uri, celor care au donat și s-au implicat.
„Încă o dată mulțumesc Fundației Metropolis care a făcut ca visul nostru să pară realizabil. Am fost aproape…”, a mai spus Mariana Sporiș.
Pe de altă parte, ea a transmis și o rugăminte către conducerea spitalului: „Să nu mai facă speculații și nici să nu mai dea declarații în numele meu”.
Acest apel vine în contextul în care, printr-un comunicat de presă, conducerea SCJUBv a transmis că ea „și-a exprimat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
Amintim că în 3 februarie, Fundația Metropolis a anunțat retragerea din proiectul de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Președintele fundației a motivat această decizie prin faptul că administrația județeană a anunțat că va realiza lucrări mult mai ample la clădire, estimate la aproximativ 60 milioane de lei.
Investitii
FOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
Amenajată în urmă cu mai bine de 10 ani, acumularea Ruia din Poiana Brașov este principala sursă de zăpadă pentru pârtiile de pe domeniul schiabil. În lipsa ninsorilor abundente, este produsă zăpadă artificială, tunurile de zăpadă și lănciile fiind alimentate din lacul de acumulare. De-a lungul anilor, autoritățile locale brașovene au evitat să spună clar care este sursa de alimentare a acestui lac. Reprezentanții municipalității au vorbit de-a lungul vremii de captarea unor izvoare și au dat de înțeles că necesarul de apă ar mai fi completat cu apă din rețeaua publică.
Însă, recent, primarul Brașovului, George Scripcaru, a confirmat că, în fapt, apa din lacul respectiv provine din rețeaua publică.
„În prezent, noi pompăm apă pentru lacul din munte din oraș, pe rețea. Sunt cheltuieli foarte mari. Pompăm apă din rețeaua publică a orașului, pe care o plătim. Este apă prelucrată, pentru că apa care ajunge la tunurile de zăpadă, dacă are impurități crează probleme și acestea nu mai sunt eficiente. Nu este apă industrială, este apă pe care o consumăm la chiuvetă. Este apă de băut și are un alt cost”, a declarat Scripcaru.
Problema alimentării acestui lac nu ține numai de costuri, ci și de disponibilul de apă, care este tot mai puțină.
Municipiul Brașov și localitățile din zona metropolitană, deservite de Compania Apa Brașov, sunt alimentate din acumularea Tărlung, iar în ultimii ani au fost probleme cu acest lac. De exemplu, în anul 2024, din cauza secetei prelungite, apa din această acumulare abia a ajuns pentru alimentarea localităților deservite de operatorul regional de apă.
Soluția Primăriei Brașov: încă un lac, alimentat din izvoare
Pentru a rezolva problema apei pentru domeniul schiabil, Primăria Brașov a anunțat că are în plan amenajarea unui al doilea lac de acumulare, proiectul fiind inclus în planul de investiții pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2027, ediția de iarnă.
„Sunt sporturi care sunt în spații închise, unde ai la îndemână o tehnologie care te ajută. Sunt și competițiile în aer liber, care depind foarte mult de condițiile meteo, temperaturi și dacă nu au echipamente și resurse, devine puțin mai complicat. De aceea, pe lângă dotările și echipamentele pe care le vom achiziționa pentru FOTE 2027, am studiat și am accesat consultanță de specialitate cu cei care au elaborat documentația pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov și am identificat o sursă care ne dă posibilitatea să luăm în calcul construirea unui al doilea lac, în munte, în Poiana Brașov, pentru a avea resursă în plus, pentru orice eventualitate. Chiar și în afara competiției, este foarte utilă și necesară”, a declarat primarul Brașovului.
Edilul a precizat că pentru noul lac a fost identificat un amplasament, unde este sursă de izvoare permanente, ce pot reprezenta o soluție.
„Trebuie să luăm în calcul faptul că această investiție trebuie realizată în acest an. Este un lucru care se adaugă la ceea ce avem. Am elaborat documentațiile de urbanism, suntem în regulă, nu trebuie să scoatem nimic din fond forestier, iar asta ne ajută foarte tare. O să încercăm să includem în structura de finanțare și această investiție”, a continuat edilul.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 17 – 27 februarie, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. În Poiana Brașov sunt programate probele de schi alpin și schi-alpinism.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate3 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri



