Cotidian
PNL cere o strategie pentru vizibilitatea elementelor care definesc Brașovul
Grupul PNL din Consiliul Local Braşov vrea să păstreze cât mai vizibilă imaginea Braşovului, unul dintre cele mai frumoase oraşe din ţară.
„Vrem o strategie pe componenta urbanistică, astfel încât să se limiteze eventualele noi construcții care afectează imaginea simbolurilor Brașovului. Vorbim despre clădirile istorice, monumente de arhitectură cu care Brașovul se identifică, iar pe de altă parte, să se conserve linia orizontului“, spune consilierul local liberal Iulian Mara.
Consilierii liberali propun adoptarea unui regulament pentru a proteja şi conserva vizibilitatea obiectivelor turistice şi naturale din Municipiul Braşov. Inspirându-se din alte oraşe care reglementează clar zona de vizibilitate „skyline”, consilierul local Iulian Mara propune ca toate construcţiile care se vor ridica pe viitor în Municipiul Braşov să nu optureze vizibilitatea reperelor naturale, cum ar fi dealurile din jur şi obiectivele turistice importante, elemente cu care Braşovul se identifică. Iulian Mara spune că astfel de strategii există în orașe precum Vancouver, Londra, Kuala Lumpur sau în anumite zone din Cehia.
„Vrem să propunem în acest sens, definirea clară a clădirilor reprezentative pentru Municipiul Brasov – şi aici putem da exemplu Biserica Neagra, centrul vechi, zona Schei, Cetăţuia, şi multe altele, şi să le facem cât mai vizibile. De asemenea, ne dorim ca formele de relief specifice care înconjoară Braşovul, şi anume muntele Tâmpa, Dealul Cetăţii, zona Warthe sau altele de genul acestea, să se vadă cât mai bine”, a declarat consilierul local Iulian Mara.
Consilierul local braşovean propune definirea a aproximativ 20 de zone de interes recreativ şi turistic, astfel încât perspectiva din aceste puncte să nu fie afectată de noi apariţii în „skyline”. „O să propunem ca nici o nouă construcţie să nu depăşească «coama dealului » şi astfel construcţiile să se încadreze în cadrul natural minunat pe care il are Braşovul. Ne dorim ca această reglementare să fie adiţională pe lângă cele în vigoare pentru a ne proteja mai bine patrimoniul istoric şi natural”, a mai spus Iulian Mara.
Potrivit vicepreședintelui PNL Brașov, Liviu Dragomir, această propunere va fi studiată pe două paliere, respectiv la nivelul introducerii unor prevederi clare în PUG, în contextul în care Planul de Urbanism General al municipiul Brașov va fi actualizat, sau la nivelul unui proiect de hotărâre de consiliu local, pentru o strategie de urbanism care să reglementeze aceste aspecte.
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
-
Investitii3 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii3 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Prima Pagina5 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate5 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Politica4 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Prima Pagina2 zile agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Cotidian6 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Investitii13 ore agoMuncitorii de la Construcții Erbașu SA profită de orice fereastră de vreme bună. Lucrările la drumul „Valea Doftanei” continuă și iarna



