Cotidian
Poiana Brașov, supraaglomerată. Cei 13 salvatori montani au avut un început de 2020 plin
Deschis de câteva zile, domeniul schiabil din Poiana Brașov a fost luat cu asalt de iubitorii sporturilor de iarnă mai mult sau mai puțin pregătiți. De altfel, pentru a se putea interveni în cel mai scurt timp, șeful Serviciului Salvamont Poiana Brașov, Sorin Păltânea, a anunțat la finalul anului trecut că sunt pregătiți să intervină 13 salvamontiști, dintre care unul este șef de serviciu care, pe lângă faptul că este salvator montan, este și coordonator al acțiunilor mai complexe.
„Pe lângă serviciul public local Salvamont Poiana Brașov, mai sunt voluntarii, unii dintre ei având atestat de «salvator montan». Sunt oameni care sunt într-o relație cu noi și ne-au ajutat de fiecare dată și la care apelăm atunci când există un trafic foarte mare de schiori”, a declarat Păltânea.
Regula principală pe pârtie: schiorii să se respecte
Sorin Păltânea le-a recomandat schiorilor să se respecte atunci când sunt pe pârtie și să respecte câteva reguli elementare.
„Fiecare schior trebuie să țină cont de vecinul din stânga sau din dreapta, să nu își taie calea unul altuia, să nu meargă cu viteză mare pe pârtiile pentru începători. De asemenea, atunci când aleg un traseu, schiorii trebuie să își ia în calcul condiția fizică și cunoștințele pe care le posedă și să meargă pe acele pârtii care îl ajută să schieze în siguranță”, a declarat Păltânea.
38 intervenții ale salvamontiștilor din județul Brașov, în primele două zile din 2020
Potrivit informațiilor Dispeceratului Național Salvamont, în primele două zile ale acestui an, Serviciul Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 15 cazuri, dintre care 7 în 2 ianuarie și 8 în prima zi a anului 2020.
La nivelul județului Brașov au fost înregistrate 38 de solicitări de intervenție în primele două zile ale anului 2020. Cele mai multe, respectiv 21 (4 în 1 ianuarie și 17 în 2 ianuarie), s-au înregistrat la Predeal. De asemenea, pe lângă intervențiile din Brașov și Predeal, în 2 ianuarie au mai fost două intervenții la Bran.
Aglomerație mare în Poiană
De altfel, numărul mare de intervenții din Poiana Brașov nu reprezintă o surpriză, având în vedere că în aceste zile stațiunea este asaltată de iubitorii de sporturi de iarnă. De altfel, în primele două zile ale acestui an, la casieriile de unde se puteau cumpăra cartelele pentru transportul turiștii stăteau câteva ore la coadă. Tot coadă era și la instalațiile de transport pe cablu. Cât despre șoferi, cel puțin în prima zi a anului, aceștia au ignorat parcarea din Poiana de Jos, unde mai erau locuri libere, preferând să caute un loc în Poiană.
Totodată, ieri, în Poiana Brașov, turiștii au format o coadă și la capătul liniei 20.
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Prima Pagina20 de ore agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”



