Fapt divers
Poliţiştii locali fac controale în piețe. Prima luată la verificat este Piața Astra
Polițiștii locali de la Biroul de Ordine Publică Zona 3 (BOP Zona 3) au reînceput controalele din Piața Astra și zonele adiacente. Prin aceste verificări, oamenii legii vor să se asigure că cetățenii vor beneficia de un comerț civilizat, iar normativele în vigoare sunt respectate. Astfel, toți producătorii agricoli, dar și agenții economici, care își vând marfa la tarabele amenajate în interiorul stabilimentului, vor fi luați la întrebări de polițiștii locali. Comercianții trebuie să respecte Regulamentul de organizare și desfășurare a actelor de comerț în locurile publice special amenajate (HCL 735/2010), adică să dețină autorizații de piața, certificate de producător, acte de proveniență a mărfii, după caz. De asemenea, vânzătorii de la tarabe trebuie să aibă ecuson de identificare, iar pe etichetele mărfurilor să fie afișate țara de proveniența și prețul, iar scrisul să fie vizibil și lizibil. Într-o prima fază, polițiștii locali au făcut recensământul comercianților, astfel că în Piața Astra sunt 124 de producători agricoli și 61 de agenți economici. Aproape jumătate dintre aceștia au fost deja verificați. Cei mai mulți comercianți oferă la vânzare zarzavat, legume și fructe, însă în piață își desfășoară activitatea și câteva persoane care au produse nealimentare, motiv pentru care vor fi luate măsuri pentru ca Piața Astra să fie devină târg pentru produse agricole, exclusiv. De asemenea, au fost luate și măsuri pentru respectarea normelor de salubritate, atât în interiorul pieței, cât și în afara ei, mai ales este interzis comerțul ambulant (pe trotuare, printre blocuri, în parcare, din portbagaj). Cu această ocazie, vânzătorilor de pepeni li s-a impus să își expună produsele în spații special amenajate, pe paleti de plastic sau lemn.
Totodată, este verificată și zona adiacentă pieței, unde sunt oprite/staționate sau parcate neregulamentar autovehiculele de transport marfă, care au locuri special amenajate, la ieșirea din piață spre strada Ștefan cel Mare. Poliția Locală Brașov le recomandă șoferilor să nu parcheze pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, dacă nu au acest drept. În atenția polițiștilor locali au intrat și mașinile care, cel puțin la prima verede, par a fi parăsite pe domeniul public, motiv pentru care au demarat procedurile identificare pentru ridicarea lor, dacă este cazul.
În primele zile nu au fost aplicate sancțiuni, însă comercianților li s-a pus în vedere să intre de urgență în legalitate, atât în ceea ce privește actul de comerț, cât și respectarea normelor de salubritate în zona Pieței Astra.
Polițiștii locali de la BOP Zona 3, care au în competență cartierele Astra, Carfil, Florilor, Scriitorilor, Metrom, Răcădau și Noua, fac aceste verificări în piață, în colaborare cu celelalte structuri din cadrul Poliției Locale Brașov. Acțiunile vor continua și în perioada urmatoare pe aceasta linie de muncă, atât în Piața Astra, cât și în celelalte piețe agroalimentare din municipiu, până la impunerea legalității și desfășurarea unui comert civilizat, așa cum cer toți cetățenii orașulu
Fapt divers
Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov
Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.
Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.
În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.
Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.
Fapt divers
Trafic blocat pe DN1, între Sibiu și Brașov. Incendiu puternic la o vulcanizare, fum dens și RO-Alert în zonă
Șoferii care circulă vineri pe DN1, între Sibiu și Brașov, trebuie să își regândească traseul. Traficul rutier este oprit temporar în zona localității Veștem, la intersecția DN1 cu DN7, din cauza unui incendiu puternic izbucnit la o vulcanizare situată în apropierea drumului național.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, flăcările au cuprins o construcție de aproximativ 200 de metri pătrați, unde funcționa operatorul economic, iar incendiul s-a extins rapid și în curte, la mai multe cauciucuri depozitate în exterior. În plus, focul a ajuns și la vegetația uscată din apropiere, ceea ce a amplificat degajările de fum.
Fum dens, mesaj RO-Alert transmis populației
Din cauza cantității mari de fum degajate, autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației din zonă. Martorii vorbesc despre un nor gros, vizibil de la distanță, inclusiv de pe DN1, una dintre cele mai circulate artere rutiere din centrul țării.
La fața locului intervin trei autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD, iar forțele au fost suplimentate cu încă o autospecială, în încercarea de a localiza și lichida incendiul cât mai rapid. De asemenea, a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Circulație oprită temporar
Centrul Infotrafic din cadrul IGPR anunță că traficul este oprit temporar în zona afectată, măsură luată pentru siguranța participanților la trafic și pentru a permite intervenția echipajelor de urgență.
Reluarea circulației este estimată după ora 15.20, însă șoferii sunt sfătuiți să urmărească informațiile oficiale și să ia în calcul rute alternative.
Cotidian
Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container
Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.
Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.
Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.
De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.
Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Sănătate3 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri



