Cotidian
Prefectura şi Consiliul Judeţean Braşov, în căutarea unor soluţii pentru traficul din zona metropolitană. Asociaţia Metropolitană de Transport, invitată să acorde un sprijin mai pragmatic
Prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii şi vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Todorică Şerban au avut ieri o întâlnire de lucru privind traficul aglomerat și ambuteiajele create la accesul
pe principalele căi rutiere înspre și dinspre municipiul Brașov. Printre cei prezenţi s-au numărat reprezentanţii localităţilor Hărman şi Tărlungeni, după dintre destinaţiile spre care se formează
ambuteiaje, dar şi conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov și specialiștii Direcției de Drumuri Județene și Servicii Publice din cadrul CJ Brașov. Împreună aceştia au au analizat situaţia
care se repetă zilnic, la orele de vârf, atât la intrările în municipiul Braşov dinspre Sânpetru şi Tărlungeni, cât şi la intersecţia Drumului Naţional 11 cu drumul de acces dinspre Hărman.
„Urmare a numeroaselor sesizări primite de la cetățeni din Sânpetru, Hărman, Tărlungeni, dublate de nemulțumirile exprimate de primarii acestor localități, am organizat această întâlnire, în cadrul căreia am analizat ce soluții ar trebui să punem în practică pentru a rezolva problemele de mobilitate generate de dezvoltările urbanistice din jurul Brașovului care au depășit capacitatea de trafic a drumurilor din respectivele zone. Discutăm despre aceste probleme, deoarece foarte multe din cartierele dezvoltate în proximitatea municipiului, pe teritoriile administrative ale comunelor limitrofe, sunt tot mai populate, iar datoria noastră este să ne asigurăm că aceşti cetăţeni pot veni spre Braşov dimineaţa şi pot pleca spre case după-amiaza în condiţii de trafic decente şi normale”, a explicat vicepreşedintele CJ Todorică Şerban.
Un proiect integrat, pentru zona din jurul Braşovului
Cea mai bună soluție conturată în urma discuțiilor a fost necesitatea realizării unui proiect integrat, care să cuprindă întreaga zonă din imediata vecinătate a Braşovului şi să rezolve problema accesului
rutier către municipiul reşedinţă de judeţ. Proiectul ar putea fi iniţiat de către Agenția Metropolitană de Dezvoltare Durabilă Brașov, având în vedere că această structură reuneşte atât Primăria Brașov,
care este direct interesată să nu mai existe aglomerație în trafic, cât și primăriile localităţilor din care provin majoritatea celor care zilnic petrec zeci de minute blocaţi în trafic.
Specialiştii proiectanţi ar urma să contureze soluţii alternative de acces spre municipiu, iar proiectul, odată realizat la stadiul de studiu de fezabilitate, ar putea fi implementat cu fonduri guvernamentale sau cu finanţări nerambursabile europene.
Asociaţia Metropolitană de Transport, invitată să acorde un sprijin mai pragmatic
Potrivit vicepreşedintelui Todorică Şerban, administraţia judeţeană doreşte să se implice în rezolvarea acestei probleme edilitare stringente, astfel că va acorda tot sprijinul necesar, inclusiv în ceea ce priveşte furnizarea informaţiilor actualizate privind valorile de trafic ce vor rezulta în urma recensământului circulației rutiere pe drumurile județene, care urmează să înceapă pe 4 aprilie. În
viziunea administraţiei judeţene, soluţiile alternative de transport trebuie dublate de un transport public de persoane mai pragmatic, mai bine pus la punct şi mai organizat, pe care să-l asigure Asociaţia
Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov prin intermediul operatorului RAT Braşov.
De altfel, prefectul Mihai Cătălin Văsii și vicepreședintele Consiliului Județean, Constantin Todorică Șerban, au subliniat necesitatea identificării unor soluții care să asigure accesul la drumurile naționale și județene al locuitorilor din cartierele noi situate în zona periurbană, dar și să descongestioneze traficul auto, în special între Brașov și Sânpetru, precum și în zona Tărlungeni-Săcele-Brașov, fără,
însă, a se rezuma la mutarea problemelor de trafic dintr-un loc în altul.
„Este esențial ca, măcar de acum înainte, autoritățile locale să se gândească și la partea de accesibilitate, de mobilitate, atunci când aprobă proiecte de dezvoltare imobiliară, pentru că o dezvoltare haotică generează probleme grave din acest punct de vedere. Considerăm că este nevoie de un parteneriat real și cu efecte practice între Consiliul Județean, Direcția Regională de Drumuri și autoritățile administrației publice locale din municipiul Brașov și din zona periurbană, pentru a identifica cele mai potrivite soluții de fluidizare a traficului și pentru a le pune în practică. Întâlnirea de astăzi este un prim pas, vom avea discuții și cu reprezentanți ai conducerii Primăriei Brașov – astăzi nu au putut veni, întrucât este convocată ședință de Consiliu Local – cu cei ai Agenției Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, precum și cu reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale din zona periurbană a muncipiului Brașov pentru că, într-adevăr, problemele de trafic sunt foarte serioase și vor continua să se agraveze dacă nu se vor întreprinde măsuri care să ducă la descongestionarea unor puncte nevralgice”, a declarat, la final, prefectul Mihai Cătălin Văsii.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian4 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov3 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Investitiio zi agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Sănătate2 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
-
Cotidian4 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar



