Stiri Brasov
Primăria Braşov caută proiectant pentru garajul de peste 76 de milioane de lei al RATBv
Primăria Brașov publică anunțul de licitație privind proiectarea garajului pentru mijloacele de transport în comun ale RATBV. Proiectul de realizare infrastructurii de garaj pentru transportul public este finanțat, în proporție de 98%, prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020 şi are ca obiectiv asigurarea condițiilor pentru parcarea și întreținerea mijloacelor de transport aflate în proprietatea Municipalității prin construirea unor spații acoperite pentru parcarea autobuzelor și troleibuzelor, amenajarea unor stații de încărcare a autobuzelor electrice și şi a unor ateliere de reparații, astfel încât acestea să funcționeze în condiții optime.
Ca valoare acesta este unul dintre cele mai importante proiecte cu finanțare accesată de Primăria Brașov de la Uniunea Europeană prin Programul Operațional regional, respectiv 76.440.247,46 lei.
Contractul pentru elaborarea proiectului tehnic și serviciile de asistență tehnică pentru proiectul „Infrastructură de garaj pentru transportul public”, scos la licitaţie acum, are o valoare estimată de 1.761.813,72 lei+ TVA, iar ofertele sunt aşteptate până la data de 23 noiembrie. Firma care va câştiga va trebui să pună la dispoziţie documentaţia în maxim 7 luni.
Contractului de proiectare şi servicii de asistenţă va fi atribuit conform celui mai bun raport calitate – preț, în care, prețul ofertei are o pondere în cadrul procesului de evaluare – 40%, demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor – 30%, iar experienţa specialiştilor cheie implicaţi în derularea contractului – 30%
Documentații elaborate în cadrul acestui contract:
- documentaţii pentru eliberare avizelor şi acordurilor, precum şi alte studii necesare realizării investiţiei;
- documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire/demolare (Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire – DTAC, Documentație Tehnică pentru Obținerea Autorizației de Demolare- DTAD, Documentație Tehnică pentru Organizarea Execuției – DTOE);
- întocmire Proiect Tehnic și detalii de execuție, liste de cantități, caiete de sarcini pe specialități, antemăsurători, liste de utilaje și echipamente tehnologice, liste dotări, fișe tehnice utilaje și dotări, fișe tehnice materiale, documentația privind obținerea avizului GIS, audit energetic și deviz estimativ;
- după terminarea lucrărilor se va întocmi Certificatul energetic;
- la terminarea lucrărilor, înainte de efectuarea recepției, se va prezenta Documentaţia tehnică a construcției finalizate şi Devizul general actualizat.
Descrierea proiectului „Infrastructură de garaj pentru transport public“
Pe amplasamentul vizat se vor executa următoarele intervenții:
- Demolarea construcţiilor şi platformei existente din incintă, în vederea eliberării terenului pentru construirea noilor spaţii, mai puţin a clădirii Anexa B a corpului C7, care va fi consolidată şi reabilitată;
- Costruirea noilor spaţii:
– Construcţie tip hală închisă, pe structură metalică, cu închideri din panouri termoizolante tip „sandwich” şi panouri din policarbonat celular termoizolant, destinată platformei pentru parcarea flotei auto de transport public (autobuze standard, articulate, midi şi troleibuze): 25.000 mp;
– Hală de întreţinere – reparaţii autovehicule cu posturi de lucru dedicate în funcție de tipul, dimensiunea vehiculului şi activitate, dispunând de anexe (birouri, vestiare, grupuri sanitare) în suprafaţă de 6.500 mp;
– Hală verificări tehnice după reparaţii şi Inspecţii Tehnice Periodice – 300 mp;
– Hală întreţinere( mecano-energetic, electronişti): 1.200 mp;
– Magazii piese – materiale: 1.200 mp;
– Staţie spălare – curăţare autovehicule interior – exterior: 1.400 mp;
– Staţie de vopsire: 350 mp;
– Spaţiu alocat schimbului de anvelope (vulcanizare, echilibrare roţi şi spaţiu de depozitare anvelope): 250 mp;
– Staţie de alimentare carburanţi: 40 mp;
– Centrală termică: 200 mp;
– Clădiri porţi – acces destinate pazei, controlului şi verificării la ieşire – intrare a mijloacelor de transport: 300 mp;
– Spații verzi – 10.016,28 mp
Se vor executa lucrările de dotare a noilor spații cu: instalații de alimentare cu apă rece și apă caldă; instalații de canalizare; instalații termice; instalații electrice (instalaţii electrice de iluminat şi prize, tablouri electrice, instalaţie de paratrăsnet, instalaţii de legare la pământ, iluminat de securitate pentru evacuare, instalaţii voce-date, panouri fotovoltaice); instalații de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu; instalație de stingere a incendiilor. Vor fi achiziționate echipamentele și utilajele care vor intra în componența instalațiilor, precum și dotările necesare pentru derularea activităților specifice.
Se vor crea spații verzi și aliniamente de arbori, cu rol antipoluant (împotriva noxelor, zgomotului) şi estetic. Spațiul verde va înconjura perimetral toată incinta ce va fi amenajată, astfel încât să se realizeze fenomenul de perdea de protecție împotriva noxelor și a zgomotului.
Prima Pagina
FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua
Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.



Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.



Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.




La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.






„Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .
Prima Pagina
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv), dr. Mariana Sporiș, de obicei discretă în ceea ce privește declarațiile publice, și-a motivat demisia din funcția de șef al „Oncologiei”, dar și din calitatea de medic în cadrul unității sanitare brașovene.
De altfel, ea a menționat că nu a vrut să facă declarații în spațiul public în legătură cu demisia ei, dar „afirmațiile conducerii SCJUBv mă obligă să fac unele precizări”.
În primul rând, ea a ținut să precizeze că nu a demisionat „din cauza Fundației Metropolis, nu ei m-au dezamăgit. Chiar le mulțumesc pentru implicare și știu că nu din cauza lor a căzut proiectul de renovare a secției”.
De asemenea, ea nu a avut niciun reproș la adresa fostei conduceri a spitalului.
„Nu mi-am dat demisia nici din cauza fostei conduceri a SCJUBv. Împreună cu fostul manager și fostul director medical am gândit îmbunătățirea condițiilor hoteliere, dotarea cu aparatură, creșterea calității serviciilor pentru pacienții oncologici. Prin fonduri europene s-a achiziționat aparatură nouă, de top, care urma să fie instalată în secția renovată. Împreună am fost o echipa, asta a fost și este percepția mea”, a explicat medicul brașovean.
O demisie de onoare
În acest proiect, a continuat ea, „am implicat în acest proiect mulți oameni, apropiați sau necunoscuți, am oferit speranțe, am cerut încredere și… bani”.
„Proiectul a căzut. Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Considerați că e o demisie de onoare. Și nu mai vreau nici să rămân ca medic în cadrul SCJUBv – asta din motive personale”, a mai spus dr. Sporiș.
Totodată ea a ținut să le mulțumească celor care i-ai fost alături: pacienți, aparținători, prieteni, firme, ONG-uri, celor care au donat și s-au implicat.
„Încă o dată mulțumesc Fundației Metropolis care a făcut ca visul nostru să pară realizabil. Am fost aproape…”, a mai spus Mariana Sporiș.
Pe de altă parte, ea a transmis și o rugăminte către conducerea spitalului: „Să nu mai facă speculații și nici să nu mai dea declarații în numele meu”.
Acest apel vine în contextul în care, printr-un comunicat de presă, conducerea SCJUBv a transmis că ea „și-a exprimat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
Amintim că în 3 februarie, Fundația Metropolis a anunțat retragerea din proiectul de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Președintele fundației a motivat această decizie prin faptul că administrația județeană a anunțat că va realiza lucrări mult mai ample la clădire, estimate la aproximativ 60 milioane de lei.
Fapt divers
Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov
Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.
Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.
În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.
Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Investitiio zi agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Sănătate3 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri




Pingback: Primăria Braşov caută proiectant pentru garajul de peste 76 de milioane de lei al RATBv - NewsTimes