Investitii
Primăria Braşov cere sprijinul Guvernului pentru „Poiana All Season”. Doar extinderea domeniului schiabil costă peste 35 de milioane de euro
Primăria municipiului Braşov solicită sprijinul financiar al Guvernului României pentru proiectul de extindere a domenului schiabil din Poiana Braşov. Solicitarea a fost adresată direct ministrului Turismului, Daniel Cadariu, prezent la Braşov vineri pentru o întâlnire cu autorităţile locale şi antreprenorii din domeniu.
„În Poiana Brașov avem în derulare o serie de proiecte prin care ne propunem să transformăm această stațiune din cea mai importantă stațiune de iarnă din România, în principala atracție montană în toate anotimpurile, iar turismul de weekend să îl transformăm în turism de sejur”, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.
Rusu a subliniat că în decurs de câteva săptămâni va fi lansat şi anunţul de licitaţie pentru contractarea serviciilor de realizare a Studiului de Fezabilitate aferent investiţiei.
Despre extinderea şi modernizarea domeniului schiabil din Poiană, în faţa ministrului Turismului
Proiectul de modernizare a domeniului viabil din Poiana Braşov vizează construirea unei instalaţii nocturne pentru pârtiile Subteleferic şi Drumul Roşu, construirea unei noi instalaţii de transport pe cablu, respectiv a unui telescaun cu patru locuri de la pârtia Stadion spre zona Ruia şi a unui telescaun, tot de patru locuri, între platoul Ruia şi staţia superioară a teleschiului Kanzel. Proiectul include şi extinderea instalaţiilor de producere a zăpezii pentru întreg domeniul schiabil, precum şi iluminarea pârtiilor Lupului şi Drumul Roșu.
Acest proiect ar urma să completeze pe cel de extindere a domeniului schiabil, discutat încă din mandatul fostului primar şi preluat acum şi de Allen Coliban. Viceprimarul Sebastian Rusu aminteşte că pentru acest proiect este deja în pregătire un plan urbanistic zonal (PUZ) în vederea extinderii spre Râşnov, pe încă 30 de hectare, astfel încât pârtiile din Poiană să însumeze în final aproape 100 de hectare.
„Pentru proiectul extinderii domeniului schiabil avem obținut certificatul de urbanism, iar acum suntem în faza de a demara un plan urbanistic zonal, după care vom putea lansa licitația pentru realizarea SF-ului”, a declarat Sebastian Rusu.
Proiectul de extindere a domeniului schiabil mai include o reţea de pârtii care să facă legătura între partea superioară a Masivului Postăvarul, cu zona Cheişoara din Râşnov, construirea unei gondole cu capacitate de 2.400 de persoane pe oră de la Cheişoara în zona mediană a pârtiei Lupului şi două parcări cu 600 de locuri tot la Cheişoara.
Proiecte vechi şi scumpe, readuse în prim-plan
Viceprimarul Sebastian Rusu a amintit şi de proiectul saniei de vară, unul la fel de vechi la primăria Braşov, precum şi de traseele de mountain-bike, motivând astfel sprijinul pe care municipalitatea l-ar necesita din surse guvernamentale.
„Costurile pentru implementare acestor proiecte sunt foarte mari, doar extinderea domeniului schiabil, înseamnă aproximativ 35 de milioane de euro. Tocmai de aceea avem nevoie de sprijinul dumneavoastră, domnule ministru, pentru a implementa aceste proiecte de interes major pentru dezvoltarea turismului în țara noastră, pentru că fiecare turist român care vine la Brașov, înseamnă un turist care își lasă banii în România și fiecare turist străin pe care îl atragem, înseamnă plus valoare pentru dezvoltarea economică a țării noastre”, a declarat Rusu.
Ministrul Cadariu: PNRR şi fondurile structurale pot fi surse de finanţare
Ministrul Turismului spune că surse de finanţare vor exista în următoarea perioadă pentru astfel de proiecte. Una dintre ele este Programul Naţional de Rezilienţă (PNRR), iar o alta ar fi fondurile structurale. România ar trebui însă să evite „greşelile făcute prin Programul Superschi în România”, în care s-a investit în zone care ulterior nu au putut fi folosite din cauza condiţiilor meteo, de exemplu.
„Va fi lansat programul Anghel Saligny, prin care, o bună parte investițiilor necesare la nivel local vor fi acoperite. De asemenea, avem în derulare Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), avem fondurile structurale, unde alocarea depășește 40 miliarde de euro. Practic, acum se pune întrebarea: vom reuși să cheltuim acești bani? Spre exemplu, în PNRR, la finalul anului 2023 va fi prima analiză de etapă. Se va renunța la acele proiecte propuse spre finanțare și despre care se va constata că nu pot fi închise până la finalul anului 2026. Atunci, astfel de proiecte mature, pot fi în postura de a beneficia de finanțare. Este benefic că pregătiți proiecte. În următorii ani, România va beneficia de aproximativ 100 de miliarde de euro și, cu siguranță, vor fi bani economisiți și vor rămâne bani disponibili”, a declarat ministrul Daniel Cadariu.
Investitii
Muncitorii de la Construcții Erbașu SA profită de orice fereastră de vreme bună. Lucrările la drumul „Valea Doftanei” continuă și iarna
Reabilitarea DJ 102I Valea Doftanei – Brădet merge mai departe. Deși oficial nu a început sezonul construcțiilor, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, anunțat că imediat ce condițiile meteorologice au fost prielnice, antreprenorul a trimis echipele pe șantier.
Acesta a precizat că în prezent, lucrările la structura rutieră se concentrează pe partea de consolidare cu ziduri de sprijin și piloți forați. De asemenea, se lucrează la refacerea podețelor de pe traseul drumului interjudețean care pe teritoriul administrativ al județului Brașov are o lungime de 12,43 km.

„Ținem în permanență legătura cu Compania Națională de Investiții, cu firma Construcții Erbașu SA, cu ocoalele silvice și cu autoritățile locale, astfel încât să rezolvăm orice potențială problemă din sfera noastră de competențe și să ne asigurăm că lucrările avansează cât mai bine”, a declarat Veștea.
Valoarea totală actualizată a investiției care va transforma un drum forestier și de pământ într-o șosea modernă, capabilă să preia o parte din fluxul turistic uriaș dintre județele Prahova și Brașov este de 431.496.876,97 lei. Amplasamentul a fost predat către constructor în vara anului trecut, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de trei luni.
Investitii
FOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
Amenajată în urmă cu mai bine de 10 ani, acumularea Ruia din Poiana Brașov este principala sursă de zăpadă pentru pârtiile de pe domeniul schiabil. În lipsa ninsorilor abundente, este produsă zăpadă artificială, tunurile de zăpadă și lănciile fiind alimentate din lacul de acumulare. De-a lungul anilor, autoritățile locale brașovene au evitat să spună clar care este sursa de alimentare a acestui lac. Reprezentanții municipalității au vorbit de-a lungul vremii de captarea unor izvoare și au dat de înțeles că necesarul de apă ar mai fi completat cu apă din rețeaua publică.
Însă, recent, primarul Brașovului, George Scripcaru, a confirmat că, în fapt, apa din lacul respectiv provine din rețeaua publică.
„În prezent, noi pompăm apă pentru lacul din munte din oraș, pe rețea. Sunt cheltuieli foarte mari. Pompăm apă din rețeaua publică a orașului, pe care o plătim. Este apă prelucrată, pentru că apa care ajunge la tunurile de zăpadă, dacă are impurități crează probleme și acestea nu mai sunt eficiente. Nu este apă industrială, este apă pe care o consumăm la chiuvetă. Este apă de băut și are un alt cost”, a declarat Scripcaru.
Problema alimentării acestui lac nu ține numai de costuri, ci și de disponibilul de apă, care este tot mai puțină.
Municipiul Brașov și localitățile din zona metropolitană, deservite de Compania Apa Brașov, sunt alimentate din acumularea Tărlung, iar în ultimii ani au fost probleme cu acest lac. De exemplu, în anul 2024, din cauza secetei prelungite, apa din această acumulare abia a ajuns pentru alimentarea localităților deservite de operatorul regional de apă.
Soluția Primăriei Brașov: încă un lac, alimentat din izvoare
Pentru a rezolva problema apei pentru domeniul schiabil, Primăria Brașov a anunțat că are în plan amenajarea unui al doilea lac de acumulare, proiectul fiind inclus în planul de investiții pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2027, ediția de iarnă.
„Sunt sporturi care sunt în spații închise, unde ai la îndemână o tehnologie care te ajută. Sunt și competițiile în aer liber, care depind foarte mult de condițiile meteo, temperaturi și dacă nu au echipamente și resurse, devine puțin mai complicat. De aceea, pe lângă dotările și echipamentele pe care le vom achiziționa pentru FOTE 2027, am studiat și am accesat consultanță de specialitate cu cei care au elaborat documentația pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov și am identificat o sursă care ne dă posibilitatea să luăm în calcul construirea unui al doilea lac, în munte, în Poiana Brașov, pentru a avea resursă în plus, pentru orice eventualitate. Chiar și în afara competiției, este foarte utilă și necesară”, a declarat primarul Brașovului.
Edilul a precizat că pentru noul lac a fost identificat un amplasament, unde este sursă de izvoare permanente, ce pot reprezenta o soluție.
„Trebuie să luăm în calcul faptul că această investiție trebuie realizată în acest an. Este un lucru care se adaugă la ceea ce avem. Am elaborat documentațiile de urbanism, suntem în regulă, nu trebuie să scoatem nimic din fond forestier, iar asta ne ajută foarte tare. O să încercăm să includem în structura de finanțare și această investiție”, a continuat edilul.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 17 – 27 februarie, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. În Poiana Brașov sunt programate probele de schi alpin și schi-alpinism.
Investitii
Fundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
După ce s-a retras din proiectul de reabilitare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, având în vedere că administrația județeană brașoveană a promis o investiție mult mai amplă, Fundația Metropolis a anunțat că va aloca banii pentru un alt proiect în județul Brașov. După aproape 10 zile de la anunțul făcut de președintele fundației, Codin Maticiuc, nu a fost anunțată nicio investiție în infrastructura sanitară brașoveană finanțată din cei 560.000 de euro, strânși din donații.
Pentru a stabili investiția care ar urma să beneficieze de finanțare din banii strânși de fundație, președintele acesteia, Codin Maticiuc, a declarat în 3 februarie că va avea discuții cu donatorii, dar și cu managerii de spitale.
„Încă nu avem cereri. Am anunțat în Brașov, am dat sfoară în țară. Presa a preluat acest apel, donatorii au anunțat peste tot că suntem cu jumătate de milion (de euro – n.red.), minim, pregătiți și ne putem duce către un milion de euro. Încă nu au apărut pretendenți. Manageri de spitale nu și-au exprimat intenția să atragă acești bani către spitalul lor”, a transmis Maticiuc pe rețelele de socializare.
Există și o excepție: managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov
Pe lista managerilor care nu și-au exprimat intenția de a atrage banii din donațiile Fundației Metropolis nu se regăsește cel al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, acesta afirmând chiar în 3 februarie că vrea să mențină deschisă comunicarea cu Fundația Metropolis.
„Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a sunat după întâlnirea noastră (din 3 februarie, în fața clădirii în care funcționează secția de Oncologie – n.red). Mi-a spus că mai are și alte secții care necesită investiții. Rămânem în discuții cu Spitalul Județean, dar aștept și alte spitale. Haideți să vedem ce spun și alți manageri. Brașovul chiar nu are nevoie de jumătate de milion de euro în sistemul sanitar?”, a mai spus Maticiuc.
Pe termen lung: Consolidare și modernizare
Proiectul de reabilitare a Corpului B al Pavilionului Mârzescu (în care funcționează secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov) anunțat de Consiliul Județean Brașov prevede lucrări de consolidare și modernizare a imobilului. Valoarea investiției este estimată la 62 milioane de lei, iar pentru finanțarea lucrărilor, administrația județeană brașoveană a anunțat că va solicita bani europeni.
Pe termen scurt: Renovare făcută de angajații spitalului
Însă, până la obținerea finanțării europene, obținerea avizelor și acordurilor, organizarea licitațiilor și realizarea lucrărilor, la secția de Oncologie se vor face lucrări minore, cu ajutorul angajaților spitalului. Astfel, conducerea unității a anunțat că a început renovarea a două saloane și a două grupuri sanitare, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 4 – 6 săptămâni.
Unii medici – pesimiști, președintele Metropolis – optimist
Retragerea Fundației Metropolis din proiectul de reabilitare a Oncologiei și promisiunea Consiliului Județean Brașov că la imobil se vor realiza ample lucrări de consolidare și modernizare nu au fost privite cu ochi buni de unii dintre medici. Astfel, potrivit unui comunicat transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mariana Sporiș, medic şef secție clinică Oncologie medicală, și-a dat demisia „ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
În schimb, Codin Maticiuc este mult mai optimist.
„Doctorii și-au pierdut răbdarea, doctorii și-au pierdut speranța că această secție va mai fi renovată. Eu nu. Încă am încredere în Consiliul Județean Brașov”.
La etajul în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, Fundația Metropolis își propusese reabilitarea completă a spațiilor interioare din secția de oncologie, inclusiv: refacerea instalațiilor, realizarea unei instalații de gaze medicale, amenajarea de toalete în fiecare salon.
Reprezentanții fundației au precizat că, în acest corp de clădire, nu au mai fost efectuate reparații majore de aproximativ 40 de ani, iar necesarul de investiții era estimat la un milion de euro.
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Prima Paginao zi agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii



