Connect with us

Prima Pagina

Primarul Brașovului, Allen Coliban, învins în instanță de Curtea de Conturi, în dosarul FC Brașov

Published

on

Primarul Brașovului, Allen Coliban, a pierdut definitiv procesul cu Curtea de Conturi a României. El a contestat în instanță măsurile dispuse de auditori în urma raportului activității Primăriei pentru anul 2021, însă niciuna dintre instanțele sesizate nu i-a dat dreptate.

Astfel, în 20 aprilie 2023, Tribunalul Brașov a respins cererea Primăriei Brașov, de anulare a deciziei Curții, în care erau menționate măsurile ce trebuie luate de municipalitate pentru a remedia deficiențele constatate. În luna mai a acestui an, Primăria Brașov a contestat decizia Tribunalului Brașov la Curtea de Apel Brașov, intervenient de partea municipalității fiind Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov Steagul Renaște, iar în 19 octombrie, instanța a emis o decizie definitivă prin care a respins recursul Primăriei.

Ce a constatat Curtea de Conturi în cazul FC Brașov?

În urma auditului pentru anul fiscal 2021, auditorii au constatat „nerespectarea prevederilor legale cu privire la aprobarea finanțării din bugetul local a Asociației Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov-Steagul Renaște, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, la care Municipiul Brașov, alături de Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și Serviciul Public Local de Termoficare Brașov este asociat, cu suma de 3.500.000 lei”, urmare a:

  • încheierii unui contract de finanțare a activității asociației și nu a unui program sportiv de utilitate publică care în prealabil trebuia aprobat de autoritatea publică deliberativă;
  • inexistenței unui act administrativ al autorității deliberative care să stabilească Procedura de atribuire a contractelor de finanțare conform prevederilor din Anexa nr. 2 – Principiile și criteriile întocmirii metodologiei/regulamentului de finanțate, precum și condițiile de acces la fondurile publice pentru
    finanțarea proiectelor și programelor sportive la Ordinul nr. 664/06.09.2018, precum și stabilirea și aprobarea cerințelor prevăzute de art. 67^1 alin.(3) din Legea nr. 69/28.04.2000 privind educația fizică și sportul;
  • nerespectării principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de finanțare, respectiv libera concurență, transparența, eficacitatea utilizării fondurilor publice;
  • neincluderii în contractul de finanțare a cerințelor minime din contractul-cadru de finanțare prevăzut de OMTS nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive, cu modificările și completările ulterioare și nici prevederile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 69 din 28
    aprilie 2000 educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare, întrucât:
  • obiectul contractului nu conține nicio mențiune mențiune cu privire la programul sportiv finanțat și nici faptul că ar fi însoțit de anexe care să fie considerate parte integrantă din contract;
  • nu au fost stabiliți parametrii sportivi de realizat și obligația structurii sportive de a realiza obiectivele și indicatorii asumați, în condițiile în care transferul ramurii sportive de fotbal de la Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov către Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Brașov-Steagul Renaște a vizat promovarea în Liga I de fotbal, respectiv nu sunt prevăzute sancțiuni pentru nerealizarea acestora;
  • existenței unui raport de audit public intern întocmit în urma unei misiunii ad-hoc de audit public intern, efectuată la solicitarea ordonatorului principal de credite, în care sunt reținute unele din aspectele menționate mai sus, inclusiv aspecte de nelegalitate în modul de utilizare a sumelor
    alocate prin finanțare, cu consecințe în utilizarea ineficientă și neeconomicoasă a fondurilor publice din bugetul local al Municipiului, nevalorificat.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Prima Pagina

FOTO. Prima înfrângere a „Teutonilor” din Ghimbav în Campionatul Național de Handbal. Derby-ul play-off-ului a fost câștigat de Steaua

Published

on

Sala Sporturilor din Ghimbav a găzduit sâmbătă seara partida dintre CSO Teutonii Ghimbav și Steaua București, derby-ul play-off-ului pentru promovarea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Înaintea acestei partide, cele două echipe aveau victorii pe linie în Campionatul Național de Handbal (liga secundă) astfel că ambele au început play-off-ul de promovare ca favorite pentru promovare în prima ligă.

Partida de la Ghimbav a fost echilibrată, cele două formații oferind spectatorilor care au umplut până la refuz sala un handbal în forță, în care jucătorii ambelor formații au dat totul pentru victorie.

Câștig de cauză în această bătălie a avut formația bucureșteană, scorul final fiind 29-34. Chiar dacă diferența a fost de cinci goluri, partida a fost una echilibrată, cele două echipe alternând momentele de dominare.

Portarul gazdelor, Radu Turturică, a avut și în acest meci mai multe serii de intervenții miraculoase, însă echipa bucureșteană a demonstrat și de această dată că are cel mai bun atac din liga secundă.

La finalul partidei, „Teutonii” au fost aplaudați și încurajați de numeroșii suporteri, așa cum o fac fanii adevărați.

Băieții au jucat cu curaj și determinare, ținând piept unei echipe puternice și cu tradiție. Astfel de partide cresc o echipă și îi întăresc caracterul. Mergem înainte, capul sus! Ne concentrăm pe deplasarea de la Făgăraș”, au transmis oficialii CSO Teutonii Ghimbav .

Continue Reading

Prima Pagina

Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”

Published

on

Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv), dr. Mariana Sporiș, de obicei discretă în ceea ce privește declarațiile publice, și-a motivat demisia din funcția de șef al „Oncologiei”, dar și din calitatea de medic în cadrul unității sanitare brașovene.


De altfel, ea a menționat că nu a vrut să facă declarații în spațiul public în legătură cu demisia ei, dar „afirmațiile conducerii SCJUBv mă obligă să fac unele precizări”.
În primul rând, ea a ținut să precizeze că nu a demisionat „din cauza Fundației Metropolis, nu ei m-au dezamăgit. Chiar le mulțumesc pentru implicare și știu că nu din cauza lor a căzut proiectul de renovare a secției”.
De asemenea, ea nu a avut niciun reproș la adresa fostei conduceri a spitalului.

„Nu mi-am dat demisia nici din cauza fostei conduceri a SCJUBv. Împreună cu fostul manager și fostul director medical am gândit îmbunătățirea condițiilor hoteliere, dotarea cu aparatură, creșterea calității serviciilor pentru pacienții oncologici. Prin fonduri europene s-a achiziționat aparatură nouă, de top, care urma să fie instalată în secția renovată. Împreună am fost o echipa, asta a fost și este percepția mea”, a explicat medicul brașovean.

O demisie de onoare

În acest proiect, a continuat ea, „am implicat în acest proiect mulți oameni, apropiați sau necunoscuți, am oferit speranțe, am cerut încredere și… bani”.


„Proiectul a căzut. Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Considerați că e o demisie de onoare. Și nu mai vreau nici să rămân ca medic în cadrul SCJUBv – asta din motive personale”, a mai spus dr. Sporiș.


Totodată ea a ținut să le mulțumească celor care i-ai fost alături: pacienți, aparținători, prieteni, firme, ONG-uri, celor care au donat și s-au implicat.


„Încă o dată mulțumesc Fundației Metropolis care a făcut ca visul nostru să pară realizabil. Am fost aproape…”, a mai spus Mariana Sporiș.


Pe de altă parte, ea a transmis și o rugăminte către conducerea spitalului: „Să nu mai facă speculații și nici să nu mai dea declarații în numele meu”.

Acest apel vine în contextul în care, printr-un comunicat de presă, conducerea SCJUBv a transmis că ea „și-a exprimat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
Amintim că în 3 februarie, Fundația Metropolis a anunțat retragerea din proiectul de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Președintele fundației a motivat această decizie prin faptul că administrația județeană a anunțat că va realiza lucrări mult mai ample la clădire, estimate la aproximativ 60 milioane de lei.

Continue Reading

Trending