Cotidian
Propunere de reamenajare a pietonalului din Răcădau: spațiu cu „râu verde” și oglinzi de apă
Pietonalul din Răcădău va avea o nouă față în următorii ani, planul municipalității brașovene fiind să reamenajeze acest spațiu, acum „inert”, transformându-l dintr-unul de tranziție, într-unul de petrercere a timpului liber, pentru relaxare.
Pietonalul din cartier, care pornește din strada Tâmpei a fost amenajat în anii 80, odată cu restul cartierului Răcădău. Zona a fost gândită, în principal, ca un centru de cartier cu spații comerciale. Acum, după mulți ani de la construire, pietonalul arată ca un loc abandonat, mult prea betonat pentru a fi utilizat ca un spațiu de relaxare. Zona este de mai mult timp pe lista locurilor „de reamenajat”, iar în ultimul timp, specialiști ai primăriei și externi, dar și cetățenii din zonă au încercat să pună la punct un proiect pentru transformarea pietonalului într-un spațiu multifuncțional. Proiectul este acum în stadiul de concept, fiind definite principiile care vor sta la baza reamenajării, ideea fiind ca pietonalul să fie un loc „viu” și multifuncțional.
Cum percep locatarii acest loc
Printre altele, pentru a se identifica cele mai bune soluții, a fost realizată chiar și o cercetare sociologică și observații în teren, iar prin ambele metode s-a ajuns la concluzia că locatarii din zonă își doresc ca pe acest pietonal să fie mai multă verdeață și umbră. Tot în urma acestor cercetări a rezultat faptul că pantele existente pe pietonal au mai degrabă un decorativ, fiind folosite mai mult de bicicliștii amatori de senzații tari, decât de persoanele din categorii defavorizate, care ar avea nevoie de ele, iar cele două fântâni arteziene (dintre care una nu funcționează) sunt, la fel, decorative.
Mici ochiuri de apă „interactive”
Conform conceptului privind reamenajarea pietonalului, principalele intervenții ar urma să se realizeze în zona centrală, laturile pietonalului, cu o lungime de peste 300 de metri și o lățime de peste 30 de metri urmând fi destinate tranzitului și accesului la imobile.
Una dintre principalele intervenţii pentru reamenajarea pietonalului din Valea Cetăţii presupune crearea unor insule verzi, care să dea impresia unui „râu verde”, care „curge” dinspre Parcul Ursului. Mai exact, se ia în calcul inserarea unor insule verzi, cu jardiniere, în paralel cu folosirea unui paviment mai permeabil care să anuleze cantitatea mare de căldură atrasă în prezent beton. De acea este luată în calcul și aducerea unor arbori.
Apa, va fi și ea prezentă, și nu doar în fântânile arteziene „inerte”. Astfel, pe lângă refacerea celor două fântâni (cea dinspre Parcul Ursul și cea dinspre strada Tâmpei), vor fi create şi „oglinzi de apă”, cu o adâncime mică, astfel să permită o interacţiune directă a oamenilor. Una dintre idei este ca acestea să fie pe centrul pietonalului, sub forma unor izvoraşe.
Rampe funcționale și jardiniere „reciclate”
Realizate după standardele „epocii de aur”, când modelul dominant în societate era omul perfect sănătos „multilateral dezvoltat”, iar persoanele cu nevoi speciale erau marginalizate și „ascunse”, rampele de acces realizate în pietonal nu pot fi folosite acum de persoanele cu care se deplasează cu ajutorul scaunelor rulante. Pentru a rezolva această problemă, specialiștii care au pregătit conceptul de reamenajare a pietonalului au propus corectarea înclinației rampelor, astfel încât acestea să poată fi folosite de mai multe categorii de persoane, de la cele cu dizabilități, la mamele care ies cu copiii în cărucioare.
De asemenea, urbaniştii care au pregătit acest concept propun și o regândire a mobilierului urban, una dintre soluții fiind „reciclarea” celui existent, în calcul fiind luată transformarea jardinierelor dinspre strada Tâmpei în băncuțe.
Spați generoase, pentru evenimente
Cele două capete ale pietonalului au fost gândite de specialiștii care lucrează la proiectul de reamenajare ca „anticamere”. Aici ar urma să se realizeze mici amfiteatre care să permită organizarea unor evenimente în aer liber.
Dintr-un loc de tranzit într-unul de relaxare
Plan de reamenajare a pietonalului din Răcădău este într-o fază incipientă, specialiştii în urbanism şi arhitectură din Primăria Braşov dar şi din spaţiul privat estimând că lucrările se vor realiza etapizat, primul segment vizat fiind capătul dinspre strada Tâmpei. Până acum au fost definite principiile, iar în perioada următoare vor fi elaborate documentaţiile tehnice și se vor depune dosarele în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor necesare.
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că aceasta este „prima intervenţie majoră asupra unui pietonal din oraş şi tocmai de aceea am ţinut să se facă în baza opiniei specialiştilor dar şi în baza opiniei cetăţenilor din zonă, aceștia fiind principalii beneficiari. Prin această reamenajare, pietonalul nu va mai fi doar un loc de tranzit, ci şi un loc în care membrii comunităţii vor veni să petreacă timp liber. Iar cu insulele verzi şi cu oglinzile de apă, vom avea şi zone în care oamenii vor putea veni efectiv ca să se relaxeze”.
Reprezentanții municipalității nu au putut estima un termen clar pentru începerea lucrărilor, însă au precizat că anul viitor, cu siguranță, în bugetul local vor fi prevăzute sume pentru acest proiect.
**
Cartierul Valea Cetății este ultimul din Brașov proiectat și construit de la zero în Brașov în „epoca de aur”. Zona rezidențială a fost proiectată astfel încât să crească calitatea vieții locatarilor, la momentul respectiv fiind prevăzut în zonă inclusiv un lac și alte amenajări. Ulterior însă, s-a ajuns la ideea că ar fi un cost mult prea mare, așa că la momentul construcției cartierului, s-a renunțat la mai multe lucrări, iar aceasta a fost una dintre ele. De altfel, și când s-au construit unele blocuri au mai fost tăiate din cheltuieli, iar efectele s-au văzut. De exemplu, anul trecut s-a ajuns la situația de anul trecut, când blocul de pe Strada Molidului a fost evacuat, după ce apele pluviale au săpat o grotă sub imobil.
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Prima Pagina18 ore agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”




mihaescu veronica
08/04/2020 at 13:46
Buna ziua! Locuiesc in str. Jepilor nr. 2 si observ ca s au reluat lucrarile la reamenajarea Pietonalui .Rugamintea mea si a altor locuitori din zona este sa plantati multi pomi sa faca umbra , multa verdeata si va rog sa plantati si cativa brazi , acestia fiind verzi si iarna , care pot fii impodobiti de sarbatorile de CRACIUN . Chiar daca suntem in perioada de pandemie este bine sa avem sperante si sa gandim in viitor.Va doresc sanatate si spor in ceeace faceti .Va multumesc ! poate impaduriti si Parcul Trandafirilor este mare nevoie de umbra .Acele garduri verzi din parc ar trebui indepartate , nu sunt cu folos .Pe toate aleele cu banci plantati pomi cu coroana mare pentru aface umbra .Multumesc !