Fapt divers
„Rechinii“ care fac taximetrie la Gara Braşov au fost verificaţi, în sfârşit. Protecția Consumatorilor a folosit „comisari sub acoperire”
După ce Primăria Braşov a avunţat că va lua măsuri împotriva „taximetriştilor-rechini“ care lucrează în zona Gării selectând clienţi sau preluându-i numai în anumite condiţii, şi Comisiariatul pentru Protecţia Consumatorilor a început să facă o verificare.
Razia a fost atent planificată, unii comisaru lucrând „sub acoperire“, ca turişti sau simpli clienţi, aflaţi în căutarea unui taxi de la gară.
În urma verificărilor făcute, Protecţia Consumatorilor s-a convins că mulţimea de sesizări făcute de clienţi nu este chiar degeaba.
„Comisiarii au solicitat curse şi au fost refuzaţi. Unii şoferi au spus că nu merg până la Direcţia Fiscală, sau au refuzat pur şi simplu cursa. De altfel, refuzul efectuării curselor a fost principala problemă constatată. Ulterior, s-a trecut la un control al tuturor documentelor necesare desfăşurării activităţii. Am găsit maşini fără ITP, fără informaţiile minime obligatorii pentru clienţi, cum este cazul tarifului sau ecusonului sau licenţei. De asemenea, am găsit truse medicale expirate chiar şi din anul 2017”, a declarat şeful Comisariarului Regional pentru Protecţia Consumatorului Braşov, Sorin Susanu.
Poliţia a suspendat două permise şi a dat amenzi de 5.600 de lei
Ieri, alături de comisarii de la Protecţia Consumatorilor s-au aflat şi poliţiştii de la Brigada Rutieră, dar şi reprezentanţiai Serviciului de Transporturi din cadrul primăriei Braşov, care împreună au verificat legalitatea transportului în regim taxi. Au fost astfel verificate 73 de autovehicule şi 32 de şoferi au suflat în etilotest, fiind aplicate în final nouă sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.600 de lei. Alte două permise au fost reţinute de poliţişti, iar cinci şoferi care au refuzat cursele au fost amendaţi. Campania Poliţiei va continua până la jumătatea lunii septembrie.
Banii la schimb cu bonul fiscal
Potrivit legii, clienţii pot fi refuzaţi de taximetrişti numai dacă sunt într-o stare avansată de ebrietate sau au o vestimentaţie foarte murdară, ceea ce nu a fost cazul în verificările făcute în zona Gării, după cum a mai precizat Sorin Susanu. Acesta a mai spus că taximetriștii au obligația de a elibera bon fiscal clienților.
„Nu plătiți cursa dacă nu primiți bon fiscal”, recomandă șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov.
De altfel, cei de la protecția Consumatorului au pregătit și un pliant în care sunt enumerate drepturile și obligațiile taximetriștilor și clienților.
Pe de altă parte, joi seara, în zona Gării erau mai puține taxiuri decât în mod normal.
De exemplu, în jurul orei 20.30 erau 5 vehicule, în condițiile în care, în alte zile, mai ales seara, când în Brașov ajung multe trenuri, stația taxi era plină, de mașini.

Fapt divers
Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată
Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.
„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.
Cățeii au boli grave
Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.
În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.
În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.
Fapt divers
Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov
Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.
Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.
În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.
Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.
Fapt divers
Trafic blocat pe DN1, între Sibiu și Brașov. Incendiu puternic la o vulcanizare, fum dens și RO-Alert în zonă
Șoferii care circulă vineri pe DN1, între Sibiu și Brașov, trebuie să își regândească traseul. Traficul rutier este oprit temporar în zona localității Veștem, la intersecția DN1 cu DN7, din cauza unui incendiu puternic izbucnit la o vulcanizare situată în apropierea drumului național.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, flăcările au cuprins o construcție de aproximativ 200 de metri pătrați, unde funcționa operatorul economic, iar incendiul s-a extins rapid și în curte, la mai multe cauciucuri depozitate în exterior. În plus, focul a ajuns și la vegetația uscată din apropiere, ceea ce a amplificat degajările de fum.
Fum dens, mesaj RO-Alert transmis populației
Din cauza cantității mari de fum degajate, autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației din zonă. Martorii vorbesc despre un nor gros, vizibil de la distanță, inclusiv de pe DN1, una dintre cele mai circulate artere rutiere din centrul țării.
La fața locului intervin trei autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD, iar forțele au fost suplimentate cu încă o autospecială, în încercarea de a localiza și lichida incendiul cât mai rapid. De asemenea, a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Circulație oprită temporar
Centrul Infotrafic din cadrul IGPR anunță că traficul este oprit temporar în zona afectată, măsură luată pentru siguranța participanților la trafic și pentru a permite intervenția echipajelor de urgență.
Reluarea circulației este estimată după ora 15.20, însă șoferii sunt sfătuiți să urmărească informațiile oficiale și să ia în calcul rute alternative.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Prima Pagina23 de ore agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii





