Cotidian
„România pentru fiecare copil. Echilibru emoțional”, un proiect pilot care ar putea fi extins și la Brașov. Programul propune un model funcțional de intervenție pentru sănătatea mintală și sprijinul psihosocial al copiilor și adolescenților
Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, Fundația Romanian Angel Appeal și UNICEF au organizat marți, 9 decembrie, la Palatul Parlamentului, conferința finală a proiectului „România pentru fiecare copil. Echilibru emoțional”, implementat în perioada 2023-2025.
Evenimentul, la care a participat și deputatul PSD Brașov, Ariana Bucur, vicepreședinte al Comisei pentru învățământ din Camera Deputaților, a reunit factori de decizie, experți, parlamentari, organizații neguvernamentale și reprezentanți ai copiilor și a marcat un moment cheie în abordarea multisectorială a sănătății mintale a copiilor și adolescenților.

„Acest proiect a urmărit dezvoltarea și pilotarea unui model integrat în București, prin care s-a realizat o conexiune între școală, familie și serviciile de sănătate. Această abordare permite identificarea și recunoașterea dificultăților emoționale ale copiilor și adolescenților și acordarea unui sprijin adecvat, accesibil și coerent beneficiarilor. Prin acest proiect a fost elaborat un model funcțional de intervenție pentru sănătatea mintală și sprijinul psihosocial al copiilor și adolescenților”, a precizat Ariana Bucur.
Cinci intervenții care funcționează complementar
Prin proiectul „România pentru fiecare copil. Echilibru emoțional”, au fost dezvoltate și testate cinci componente integrate: ore de educație socio-emoțională la clasă, un instrument de screening validat științific pentru detectarea timpurie a riscurilor privind sănătatea mintală, un program de mentorat pentru lideri de cluburi școlare, aplicația digitală uSupport și un spațiu comunitar pentru co-creare și pilotare. Concluziile arată că cele cinci intervenții funcționează complementar, fiind subliniată posibilitatea de a folosi rezultatele pentru a fundamenta extinderea programelor la nivel de şcoli, servicii comunitare și politici educaţionale.

Printre altele, prin acest proiect, 475 de profesioniști din educație au participat la programe de formare acreditate în sănătate mintală și educație socio-emoțională. De asemenea, peste 10.400 de elevi din București, cu vârste cuprinse între 10 și 19 ani, au fost implicați în sesiuni de educație socio-emoțională susținute la clasă de cadrele didactice și mai mult de 3.000 de părinți au luat parte la ateliere dedicate comunicării emoționale.
Totodată, a fost dezvoltat și testat un instrument online de detectare timpurie a posibilelor suferințe socio-emoționale, completat de peste 4.000 de adolescenți și a fost creată o aplicație digitală care reunește resurse, activități și puncte de sprijin accesibile tinerilor.
Tot prin acest proiect, 13 lideri de cluburi școlare au participat la un program de dezvoltare cu ateliere axate pe exprimare emoțională, reziliență şi sprijin între egali și peste 200 de adolescenți au fost implicați în activități de educație non-formală organizate la Youth Hub.

Un alt produs important al proiectului a fost realizarea podcastului „În mintea mea” cu 8 episode care vorbește cu și despre adolescenți și sănătatea lor mintală este disponibil gratuit pe Spotify.
Recomandări pentru îmbunătățirea accesului adolescenților la prevenție și sprijin
În cadrul evenimentului de la Palatul Parlamentului au fost prezentate și recomandări de politici publice menite să îmbunătățească accesul la prevenție, detecție precoce și sprijin în sănătatea mintală.

Una dintre propunerile făcute în timpul evenimentului vizează modificarea cadrului legal, astfel încât adolescenții să poată solicita și accesa autonom servicii de sprijin psiho-emoțional și de sănătate mintală încă de la 16 ani, fără a necesita acordul părinților sau aparținătorilor. O a doua propunere privește integrarea activităților cheie în Strategia Națională de Sănătate și în Planul de Acțiune Sănătate Mintală (2025–2030). Recomandările privesc educația (prin dezvoltarea formării și competențelor socio-emoționale și introducerea psihoeducației în toate ciclurile de învățământ), sănătatea (prin implementarea screening-ului de sănătate mintală integrat în consultația anuală la medicul de familie și medicul pediatru), părinții și aparținătorii (prin dezvoltarea programelor de educație parentală și alfabetizare în sănătate mintală).
„Rezultatele acestui proiect sunt promițătoare și există un potențial real de replicare și extindere la nivel național. În cazul în care această extindere vizează și județul Brașov voi sprijini acest demers”, a încheiat deputatul PSD Brașov Ariana Bucur.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Investitiio zi agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov3 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Sănătate3 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri



