Cotidian
„Sarea în bucate și alte povestiri culinare”, la Brașov – ateliere despre rețetele românești de altădată
Civilizația mesei și gastronomia tradițională, ca parte a patrimoniului imaterial din spațiul românesc, vor fi promovate de Muzeul de Etnografie Brașov și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă Brașov (AMB), în septembrie și octombrie. AMB a câștigat o finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), cu proiectul „Sarea în bucate și alte povestiri culinare”, prin care își propune să ofere participanților o aventură a cunoașterii și o călătorie în timp, prin prezentarea unor obiceiuri, tradiții superstiții, legate de anumite bucate, mirodenii, condimente.
Proiectul are în vedere organizarea mai multor ateliere, dedicate publicului, în parteneriat cu Muzeul de Etnografie. Acestea sunt organizate de dr. Alexandru Stănescu și au ca scop familiarizarea participanților cu eticheta, obiceiurile, superstițiile despre mirodenii arome și preparatele culinare din fiecare epocă. Vor fi aduse în atenția publicului ideile, concepția și mentalitatea tradițională care guvernau organizarea meselor de odinioară atât în mediul privat, cât și în mediul public sau oficial.
„În cadrul fiecărei acțiuni culturale sunt organizate și ateliere interactive, menite să ofere publicului informații de ordin senzorial, pe lângă cele cu caracter științific și cultural”, spune managerul de proiect, Andreea Cojocaru.
Ateliere interactive cu nume pitorești
Atelierele interactive au nume pitorești care reflectă în mare parte tematica: „La masă cu strămoșii”, „Povestea versei și a altor bunătăți”, ”Sare și Piper. Povestea Mirodeniilor și a alimentelor din Lumea Nouă,” „De Basm și de poveste”, „Eleganță și rafinament la masă în Belle epoque”, „Bârzozacuscă și fastfood”.
„Tematica aleasă va permite publicului să estimeze după criterii adecvate moștenirea culturală pe care ne-au lăsat-o strămoșii romani chiar și în planul bucătăriei tradiționale și modul în care diversele influențe culturale (occidentale și orientale) sau spirituale (politeismul, creștinismul) s-au manifestat în domeniul patrimoniului imaterial gastronomic mai ales în mentalităților și al reprezentărilor”. a declarat directorul Muzeului de Etnografie Brașov, Alexandru Stănescu.
„Capra cu trei iezi” și „Ciocoii vechi și noi”, surse de documentare privind bucătăria veche românească
Proiectul este inovator prin modul de interpretare a izvoarelor istorice din cele mai diverse sunt utilizate ca surse pentru ilustrarea și documentarea civilizației mesei din spațiul românesc (basme și povești, romane istorice, pravile, sentințe și hotărâri ale unor domnitori români și fanarioți, relatările unor călători străini despre români și moravurile lor, cărți de rețete, codurile de bune maniere și cărți de specialitate și istoria gastronomiei).
Îi vom invita pe participanții la proiect să reconsidere modul în care privesc anumite povești și basme, să le aprecieze și ca izvoare pentru istoria bucătăriei vechi. Un exemplu în acest sens ar putea fi constituit de povestea „Capra cu trei iezi”, care poate fi privită și ca o sursă de documentare privind bucătăria veche din Ținutul Neamțului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în care masa cu friptură, sarmale, placintă, poale în brâu și alivenci oferită de „cumătra” Capră reprezintă de fapt o reflectare în lumea imaginară a unui ospăț festiv dat în onoarea cumătrului venit în vizită.
Un alt exemplu de izvor al gastronomiei vechi poate fi romanul „Ciocoii vechi și noi”, editat în 1862, care oferă la rândul sau informații prețioase despre obiceiurile la masă și trufandalele cu care se delectau elitele și noii îmbogățiți din vremea lui Caragea Vodă. Astfel, la mesele date ciocoiul Dinu Păturică apar la gustări bucate ca Salamul de Verona, Brânza de Parma, conservele de Franța și vinuri de pe cele mai alese dealuri ale Europei; de asemenea apar menționate și așa-numitele „mezelicuri” din Orient ca icrele de morun și de chefal, crapii umpluți cu stafide, rasolul de păstravi, măslinele dulci de Tesalia, smochinele de Santorini și mastica de Corint. În roman preparatele tradiționale românești sunt puțin amintite, dar unele merită să fie citate ca ”mielul fript hoțește” numit astfel fiindcă a fost fript întreg în jar la ospățul oferit de căpetenia tâlharilor din pădure.
Și exemplele pot continua … a explicat dr. Alexandru Stănescu.
O broșură cu rețete vechi românești
În urma acestui eveniment va fi publicată o carte de rețete cu preparate care să ilustreze tematica aleasă și 10 videocplipuri cu rețete. Broșura va fi tiparită într-un tiraj de 1000 de exemplare și va fi oferită, în perioada următoare, cu titlu gratuit bibliotecilor publice, școlilor, publicului brașovean și turiștilor, dar și participanților la activitățile din cadrul proiectului.
Pentru a pune în aplicare acest proiect se va cheltui 87.600 lei. Finanțare nerambursabilă din partea AFCN este de 69.900 lei, contribuția Agenției Metropolitane Brașov – 13.700 lei (15,64%), iar contribuția Muzeului de Etnografie Brașov: 4.000 lei (4,57%).
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Prima Paginao zi agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii



