Sănătate
Soluţie „românească” pentru a nu închide şcolile: La Braşov vor fi avizate mai multe paturi pentru COVID-19, în cel puţin 3 spitale
După ce a modificat modul de acţiune pentru limitarea răspândirii cazurilor de COVID în şcoli, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au găsit o variantă să nu închidă unităţile de învăţământ atunci când gradul de ocupare al paturilor destinate acestei patologii ajunge la 75%. Soluţia este una „românească”: avizarea mai multor paturi de spital pentru COVID, în contextul în care rata de infectare este în continuă creştere.
Direcția de Sănătate Publică Brașov a anunţat ieri că deşi judeţul Braşov se află foarte apropae de acest prag de ocupare, nu va emite o soluție de închidere a școlilor, chiar dacă datele făcute publice joi arătau că paturile pentru COVID, din unitățile de spitalicești din județul Brașov erau ocupate în proporție de 74,9%.
Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Claudia Bularca, pentru a se evita închiderea unităților de învățământ, în județul Brașov vor fi avizate alte câteva paturi pentru cazurile de COVID-19.
Aceste paturi în plus vor fi la Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria”, la Spitalul Clinic de Copii şi Spitalul General CFR. O variantă luată, de asemenea, în discuţie, este şi suplimentarea paturilor pentru pacienţii COVID, prin transformarea Spitalului Orăşenesc „C. T Spârchez” din Zărneşti, în unitate destinată acestei patologii.
În prezent, în judeţul Braşov există 511 paturi destinate pacienţilor cu COVID, dintre care 48 pentru cazurile grave, care au nevoie de îngrijire la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI), la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Ieri erau ocupate 383 dintre aceste paturi, adică la limita nivelului de 75% care ar trimite şcolile din tot judeţul în online.
În ceea ce-i priveşte strict pe copii, paturi COVID destinate lor sunt la Spitalul Clinic de Copii, Spitalul Municipal Săcele – unde din cele 17 sunt ocupate opt, în prezent şi opt la Spitalul Clinic de Copii şi la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „A. I Sbârcea”. La acesta din urmă, paturile sunt destinate bebeluşilor care vin pe lume infectaţi cu diferite forme de SARS-CoV-2.
Prima Pagina
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
Șefa Secției de Oncologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv), dr. Mariana Sporiș, de obicei discretă în ceea ce privește declarațiile publice, și-a motivat demisia din funcția de șef al „Oncologiei”, dar și din calitatea de medic în cadrul unității sanitare brașovene.
De altfel, ea a menționat că nu a vrut să facă declarații în spațiul public în legătură cu demisia ei, dar „afirmațiile conducerii SCJUBv mă obligă să fac unele precizări”.
În primul rând, ea a ținut să precizeze că nu a demisionat „din cauza Fundației Metropolis, nu ei m-au dezamăgit. Chiar le mulțumesc pentru implicare și știu că nu din cauza lor a căzut proiectul de renovare a secției”.
De asemenea, ea nu a avut niciun reproș la adresa fostei conduceri a spitalului.
„Nu mi-am dat demisia nici din cauza fostei conduceri a SCJUBv. Împreună cu fostul manager și fostul director medical am gândit îmbunătățirea condițiilor hoteliere, dotarea cu aparatură, creșterea calității serviciilor pentru pacienții oncologici. Prin fonduri europene s-a achiziționat aparatură nouă, de top, care urma să fie instalată în secția renovată. Împreună am fost o echipa, asta a fost și este percepția mea”, a explicat medicul brașovean.
O demisie de onoare
În acest proiect, a continuat ea, „am implicat în acest proiect mulți oameni, apropiați sau necunoscuți, am oferit speranțe, am cerut încredere și… bani”.
„Proiectul a căzut. Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Considerați că e o demisie de onoare. Și nu mai vreau nici să rămân ca medic în cadrul SCJUBv – asta din motive personale”, a mai spus dr. Sporiș.
Totodată ea a ținut să le mulțumească celor care i-ai fost alături: pacienți, aparținători, prieteni, firme, ONG-uri, celor care au donat și s-au implicat.
„Încă o dată mulțumesc Fundației Metropolis care a făcut ca visul nostru să pară realizabil. Am fost aproape…”, a mai spus Mariana Sporiș.
Pe de altă parte, ea a transmis și o rugăminte către conducerea spitalului: „Să nu mai facă speculații și nici să nu mai dea declarații în numele meu”.
Acest apel vine în contextul în care, printr-un comunicat de presă, conducerea SCJUBv a transmis că ea „și-a exprimat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
Amintim că în 3 februarie, Fundația Metropolis a anunțat retragerea din proiectul de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Președintele fundației a motivat această decizie prin faptul că administrația județeană a anunțat că va realiza lucrări mult mai ample la clădire, estimate la aproximativ 60 milioane de lei.
Investitii
Fundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
După ce s-a retras din proiectul de reabilitare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, având în vedere că administrația județeană brașoveană a promis o investiție mult mai amplă, Fundația Metropolis a anunțat că va aloca banii pentru un alt proiect în județul Brașov. După aproape 10 zile de la anunțul făcut de președintele fundației, Codin Maticiuc, nu a fost anunțată nicio investiție în infrastructura sanitară brașoveană finanțată din cei 560.000 de euro, strânși din donații.
Pentru a stabili investiția care ar urma să beneficieze de finanțare din banii strânși de fundație, președintele acesteia, Codin Maticiuc, a declarat în 3 februarie că va avea discuții cu donatorii, dar și cu managerii de spitale.
„Încă nu avem cereri. Am anunțat în Brașov, am dat sfoară în țară. Presa a preluat acest apel, donatorii au anunțat peste tot că suntem cu jumătate de milion (de euro – n.red.), minim, pregătiți și ne putem duce către un milion de euro. Încă nu au apărut pretendenți. Manageri de spitale nu și-au exprimat intenția să atragă acești bani către spitalul lor”, a transmis Maticiuc pe rețelele de socializare.
Există și o excepție: managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov
Pe lista managerilor care nu și-au exprimat intenția de a atrage banii din donațiile Fundației Metropolis nu se regăsește cel al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, acesta afirmând chiar în 3 februarie că vrea să mențină deschisă comunicarea cu Fundația Metropolis.
„Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a sunat după întâlnirea noastră (din 3 februarie, în fața clădirii în care funcționează secția de Oncologie – n.red). Mi-a spus că mai are și alte secții care necesită investiții. Rămânem în discuții cu Spitalul Județean, dar aștept și alte spitale. Haideți să vedem ce spun și alți manageri. Brașovul chiar nu are nevoie de jumătate de milion de euro în sistemul sanitar?”, a mai spus Maticiuc.
Pe termen lung: Consolidare și modernizare
Proiectul de reabilitare a Corpului B al Pavilionului Mârzescu (în care funcționează secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov) anunțat de Consiliul Județean Brașov prevede lucrări de consolidare și modernizare a imobilului. Valoarea investiției este estimată la 62 milioane de lei, iar pentru finanțarea lucrărilor, administrația județeană brașoveană a anunțat că va solicita bani europeni.
Pe termen scurt: Renovare făcută de angajații spitalului
Însă, până la obținerea finanțării europene, obținerea avizelor și acordurilor, organizarea licitațiilor și realizarea lucrărilor, la secția de Oncologie se vor face lucrări minore, cu ajutorul angajaților spitalului. Astfel, conducerea unității a anunțat că a început renovarea a două saloane și a două grupuri sanitare, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 4 – 6 săptămâni.
Unii medici – pesimiști, președintele Metropolis – optimist
Retragerea Fundației Metropolis din proiectul de reabilitare a Oncologiei și promisiunea Consiliului Județean Brașov că la imobil se vor realiza ample lucrări de consolidare și modernizare nu au fost privite cu ochi buni de unii dintre medici. Astfel, potrivit unui comunicat transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mariana Sporiș, medic şef secție clinică Oncologie medicală, și-a dat demisia „ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
În schimb, Codin Maticiuc este mult mai optimist.
„Doctorii și-au pierdut răbdarea, doctorii și-au pierdut speranța că această secție va mai fi renovată. Eu nu. Încă am încredere în Consiliul Județean Brașov”.
La etajul în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, Fundația Metropolis își propusese reabilitarea completă a spațiilor interioare din secția de oncologie, inclusiv: refacerea instalațiilor, realizarea unei instalații de gaze medicale, amenajarea de toalete în fiecare salon.
Reprezentanții fundației au precizat că, în acest corp de clădire, nu au mai fost efectuate reparații majore de aproximativ 40 de ani, iar necesarul de investiții era estimat la un milion de euro.
Sănătate
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
Cinci medici radiologi și șeful Secției de Oncologie au demisionat în cursul acestei luni de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJUBv). Conducerea spitalului susține că, deocamdată, activitatea spitalului se poate desfășura în condiții normale, însă dacă vor mai fi plecări situația se va complica.
Reprezentanții spitalului au anunțat a demisionat unul dintre medicii din cadrul Laboratorului Clinic de Radiologie şi Imagistică Medicală și patru medici din cadrul Compartimentului de Radiologie şi Imagistică Medicală – UPU. Dintre aceștia, unul a plecat pentru că și-a găsit un post în afara țării.
„Considerăm că aceste decizii au la bază cauze obiective, dintre care cea mai serioasă constă în nivelul ridicat de dificultate la care se desfăşoară activitatea în serviciul de radiologie datorită volumului mare de lucru din cele două linii de gardă ale SCJUBv. Acesta implică efectuarea și interpretarea investigațiilor pentru un număr de circa 90 de pacienți în 12 ore. Dintre acestea, 45% reprezintă examinări de înaltă performanță CT (cuprinzând 2-3 segmente scanate per pacient având ca rezultat scanarea a circa 100 de segmente scanate). Restul de aproximativ 55% din investigațiile efectuate in garda de 12 ore reprezintă alte tipuri de examinări radiologice, cum ar fi ecografiile şi radiografiile”, a transmis conducerea spitalului, printr-un comunicat de presă.
Concurs pentru trei posturi de la „Radiologie”
Pentru a completa „golurile” din organigramă spitalul inițiat demersurile legale pentru atragerea de medici de specialitate, fie în relație contractuală pe perioadă determinată, fie pe perioadă nedeterminată (prin transfer). Astfel, pe site-ul spitalului a fost publicat anunțul pentru ocuparea prin transfer a trei posturi vacante de medic specialist în specialitatea Radiologie-Imagistică Medicală la Compartimentul de Radiologie din cadrul UPU-SMURD.
„În prezent, asigurarea continuității activității de specialitate radiologie (incluzând urgențele) este posibilă, dar la limită, putând fi afectată de oricare modificare ulterioară a resursei umane de care dispunem”, se mai arată în comunicatul amintit.
Șefa de la Oncologie a demisionat „în semn de protest”
O altă demisie a fost depusă de șefa Secției Oncologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mariana Sporiș.
„Ea și-a motivat decizia de a-şi înceta activitatea în cadrul SCJUBv ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”, au precizat reprezentanții Spitalului.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian4 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov3 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Investitiio zi agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Sănătate2 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
-
Investitiio zi agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului



