Investitii
Spaţiul aerian al aeroportului Braşov-Ghimbav va fi „desenat” de o firmă din Bucureşti. Contractul se întinde pe 12 luni. Se va putea zbura în 2022?
Firma SC Regional Air Suport SRL din Bucureşti va proiecta spațiului aerian şi a procedurile de zbor instrumentale, de la viitorul Aeroport Internaţional Brașov-Ghimbav. Contractul, cu o valoare totală de 944.860 lei şi o durată de implementare de 12 luni, a fost semnat vineri, de Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, şi de Dorin Ivaşcu, administratorul SC Regional Air Suport SRL. Rămâne de văzut dacă, având aceste termene, Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav va putea fi deschis traficului aerian, la finele anului 2022, aşa cum a lăsat să se înţeleagă, în mai multe rânduri, conducerea Consiliului Judeţean.
12 luni pentru proiectarea spaţiului aerian
Firma prestatoare va trebui să definească spaţiul aerian aferent Aeroportului Internaţional Braşov şi să întocmească procedurile instrumentale pe baza cărora controlorii de trafic de la Centrul de Dirijare a Zborurilor Arad vor eşalona zborurile în timp şi spaţiu şi vor asista piloţii în manevrele de decolare şi de aterizare pe pista de la Ghimbav.
„Pentru firma noastră, care este specializată în servicii de aviaţie, acest proiect este deosebit de interesant, deoarece vorbim despre un aeroport greenfield, pentru care nu există nimic proiectat din punctul de vedere al spaţiului aerian şi al procedurilor de zbor. Va fi o muncă de creaţie foarte importantă, pe care suntem pregătiţi să o facem cu profesionalism şi cu mult entuziasm, mai ales că şefa de proiect este braşoveană, eu sunt născut la Braşov şi fiecare dintre noi ştie ce are de făcut”, a declarat Dorin Ivaşcu.
Consultaţii cu armata, Aeroclubul României şi ai IAR
Potrivit informaţiilor furnizate de directorul executiv Alexandru Anghel, pentru configurarea spaţiului aerian al Aeroportului de la Ghimbav, care va avea o rază de 8 mile nautice, adică 14,82 km, vor avea loc consultări cu reprezentanţii forţelor armate, ai Aeroclubului României, ai IAR Ghimbav şi ai tuturor părţilor interesate sau influenţate de funcţionalizarea acestui obiectiv.
„Activitatea într-un spaţiu aerian se desfăşoară controlat şi orice zbor se supune regulilor instituite în cadrul respectivului spaţiu aerian. Forma spaţiului aerian este o chestiune de mare complexitate, care poate fi definită doar în urma unor discuţii şi analize amănunţite cu toate entităţile implicate în activităţile de zbor, deoarece acestea vor trebui să-şi poată desfăşura activitatea, coexistând în condiţii de siguranţă cu spaţiul aerian al Aeroportului. Este nevoie ca toate părţile interesate să-şi spună cuvântul în definirea spaţiului aerian, iar varianta finală urmează să fie discutată cu Ministerul Apărării Naţionale, ROMATSA şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română”, a explicat Alexandru Anghel.
Statul major al forţelor aeriene trebuie să de avizul final pentru utilizarea spaţiului aerian
Aprobarea finală pentru spaţiul aerian al Aeroportului Braşov va veni din partea Statului Major al Forţelor Aeriene Române, organism care conduce grupul de lucru desemnat să gestioneze spaţiul aerian al României.
La fel ca în cazul spaţiului aerian, pentru elaborarea procedurilor de zbor instrumentale va fi nevoie de consultări cu Aeroclubul României, IAR Ghimbav, forţele armate aeriene, prestatorii de activităţi recreative de zbor, precum şi cu piloţii companiilor interesate să opereze pe Aeroportul Braşov, aceştia din urmă fiind chemaţi să analizeze procedurile de zbor stabilite şi să se asigure că aeronavele pe care le conduc dispun de capacitatea tehnică în măsură să permită punerea lor în aplicare.
„Procedurile de zbor au o anumită complexitate dată de situarea geografică a aeroportului, de activităţile militare şi diversele unităţi de aviaţie situate în vecinătatea amplasamentului. Vom crea proceduri cu totul noi, care vor trebui să concilieze cerinţele tuturor acestor entităţi militare şi civile, cu scopul de a mări accesibilitatea Aeroportului Braşov”, a explicat Roxana Alupulesei, cea care coordonează proiectul de la Braşov.
Traficul aerian de la Ghimbav va fi controlat de la Arad
Procedurile vor trebui realizate într-un timp cât mai scurt, deoarece urmează să fie încărcate în simulatorul pe care se vor pregăti controlorii de trafic care vor asigura, de la Arad, dirijarea la distanţă a zborurilor pe Aeroportul Braşov, spun reprezentanţii Consiliului Judeţean. După finalizarea şi aprobarea procedurilor de zbor, ele vor fi date publicităţii în publicaţia de informaţii aeronautice AIP România, pentru a fi aduse la cunoştinţa companiilor aeriene şi a tuturor celor interesaţi să efectueze zboruri pe Aeroportul Internaţional Braşov.
„Companiile aeriene care şi-au manifestat interesul să opereze pe Aeroportul Braşov, dar şi entităţile care desfăşoară activităţi de zbor în proximitatea amplasamentului de la Ghimbav vor fi consultate în privinţa conformităţii procedurilor de zbor pe care le vom avea. Suntem optimişti că acest contract va fi îndeplinit în cele mai bune condiţii şi în termenul prevăzut, astfel încât să putem realiza şi această etapă extrem de importantă pentru funcţionalizarea Aeroportului. Pe de altă parte, achiziţia celei de-a doua componente a serviciilor de navigaţie aeriană, respectiv realizarea infrastructurii fizice şi dotarea acesteia cu echipamente specifice, este în etapa de evaluare tehnică a singurei oferte depuse şi sperăm ca în scurt timp să avem un câştigător”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.
Investitii
FOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
Amenajată în urmă cu mai bine de 10 ani, acumularea Ruia din Poiana Brașov este principala sursă de zăpadă pentru pârtiile de pe domeniul schiabil. În lipsa ninsorilor abundente, este produsă zăpadă artificială, tunurile de zăpadă și lănciile fiind alimentate din lacul de acumulare. De-a lungul anilor, autoritățile locale brașovene au evitat să spună clar care este sursa de alimentare a acestui lac. Reprezentanții municipalității au vorbit de-a lungul vremii de captarea unor izvoare și au dat de înțeles că necesarul de apă ar mai fi completat cu apă din rețeaua publică.
Însă, recent, primarul Brașovului, George Scripcaru, a confirmat că, în fapt, apa din lacul respectiv provine din rețeaua publică.
„În prezent, noi pompăm apă pentru lacul din munte din oraș, pe rețea. Sunt cheltuieli foarte mari. Pompăm apă din rețeaua publică a orașului, pe care o plătim. Este apă prelucrată, pentru că apa care ajunge la tunurile de zăpadă, dacă are impurități crează probleme și acestea nu mai sunt eficiente. Nu este apă industrială, este apă pe care o consumăm la chiuvetă. Este apă de băut și are un alt cost”, a declarat Scripcaru.
Problema alimentării acestui lac nu ține numai de costuri, ci și de disponibilul de apă, care este tot mai puțină.
Municipiul Brașov și localitățile din zona metropolitană, deservite de Compania Apa Brașov, sunt alimentate din acumularea Tărlung, iar în ultimii ani au fost probleme cu acest lac. De exemplu, în anul 2024, din cauza secetei prelungite, apa din această acumulare abia a ajuns pentru alimentarea localităților deservite de operatorul regional de apă.
Soluția Primăriei Brașov: încă un lac, alimentat din izvoare
Pentru a rezolva problema apei pentru domeniul schiabil, Primăria Brașov a anunțat că are în plan amenajarea unui al doilea lac de acumulare, proiectul fiind inclus în planul de investiții pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2027, ediția de iarnă.
„Sunt sporturi care sunt în spații închise, unde ai la îndemână o tehnologie care te ajută. Sunt și competițiile în aer liber, care depind foarte mult de condițiile meteo, temperaturi și dacă nu au echipamente și resurse, devine puțin mai complicat. De aceea, pe lângă dotările și echipamentele pe care le vom achiziționa pentru FOTE 2027, am studiat și am accesat consultanță de specialitate cu cei care au elaborat documentația pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov și am identificat o sursă care ne dă posibilitatea să luăm în calcul construirea unui al doilea lac, în munte, în Poiana Brașov, pentru a avea resursă în plus, pentru orice eventualitate. Chiar și în afara competiției, este foarte utilă și necesară”, a declarat primarul Brașovului.
Edilul a precizat că pentru noul lac a fost identificat un amplasament, unde este sursă de izvoare permanente, ce pot reprezenta o soluție.
„Trebuie să luăm în calcul faptul că această investiție trebuie realizată în acest an. Este un lucru care se adaugă la ceea ce avem. Am elaborat documentațiile de urbanism, suntem în regulă, nu trebuie să scoatem nimic din fond forestier, iar asta ne ajută foarte tare. O să încercăm să includem în structura de finanțare și această investiție”, a continuat edilul.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 17 – 27 februarie, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. În Poiana Brașov sunt programate probele de schi alpin și schi-alpinism.
Investitii
Fundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
După ce s-a retras din proiectul de reabilitare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, având în vedere că administrația județeană brașoveană a promis o investiție mult mai amplă, Fundația Metropolis a anunțat că va aloca banii pentru un alt proiect în județul Brașov. După aproape 10 zile de la anunțul făcut de președintele fundației, Codin Maticiuc, nu a fost anunțată nicio investiție în infrastructura sanitară brașoveană finanțată din cei 560.000 de euro, strânși din donații.
Pentru a stabili investiția care ar urma să beneficieze de finanțare din banii strânși de fundație, președintele acesteia, Codin Maticiuc, a declarat în 3 februarie că va avea discuții cu donatorii, dar și cu managerii de spitale.
„Încă nu avem cereri. Am anunțat în Brașov, am dat sfoară în țară. Presa a preluat acest apel, donatorii au anunțat peste tot că suntem cu jumătate de milion (de euro – n.red.), minim, pregătiți și ne putem duce către un milion de euro. Încă nu au apărut pretendenți. Manageri de spitale nu și-au exprimat intenția să atragă acești bani către spitalul lor”, a transmis Maticiuc pe rețelele de socializare.
Există și o excepție: managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov
Pe lista managerilor care nu și-au exprimat intenția de a atrage banii din donațiile Fundației Metropolis nu se regăsește cel al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, acesta afirmând chiar în 3 februarie că vrea să mențină deschisă comunicarea cu Fundația Metropolis.
„Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a sunat după întâlnirea noastră (din 3 februarie, în fața clădirii în care funcționează secția de Oncologie – n.red). Mi-a spus că mai are și alte secții care necesită investiții. Rămânem în discuții cu Spitalul Județean, dar aștept și alte spitale. Haideți să vedem ce spun și alți manageri. Brașovul chiar nu are nevoie de jumătate de milion de euro în sistemul sanitar?”, a mai spus Maticiuc.
Pe termen lung: Consolidare și modernizare
Proiectul de reabilitare a Corpului B al Pavilionului Mârzescu (în care funcționează secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov) anunțat de Consiliul Județean Brașov prevede lucrări de consolidare și modernizare a imobilului. Valoarea investiției este estimată la 62 milioane de lei, iar pentru finanțarea lucrărilor, administrația județeană brașoveană a anunțat că va solicita bani europeni.
Pe termen scurt: Renovare făcută de angajații spitalului
Însă, până la obținerea finanțării europene, obținerea avizelor și acordurilor, organizarea licitațiilor și realizarea lucrărilor, la secția de Oncologie se vor face lucrări minore, cu ajutorul angajaților spitalului. Astfel, conducerea unității a anunțat că a început renovarea a două saloane și a două grupuri sanitare, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 4 – 6 săptămâni.
Unii medici – pesimiști, președintele Metropolis – optimist
Retragerea Fundației Metropolis din proiectul de reabilitare a Oncologiei și promisiunea Consiliului Județean Brașov că la imobil se vor realiza ample lucrări de consolidare și modernizare nu au fost privite cu ochi buni de unii dintre medici. Astfel, potrivit unui comunicat transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mariana Sporiș, medic şef secție clinică Oncologie medicală, și-a dat demisia „ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
În schimb, Codin Maticiuc este mult mai optimist.
„Doctorii și-au pierdut răbdarea, doctorii și-au pierdut speranța că această secție va mai fi renovată. Eu nu. Încă am încredere în Consiliul Județean Brașov”.
La etajul în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, Fundația Metropolis își propusese reabilitarea completă a spațiilor interioare din secția de oncologie, inclusiv: refacerea instalațiilor, realizarea unei instalații de gaze medicale, amenajarea de toalete în fiecare salon.
Reprezentanții fundației au precizat că, în acest corp de clădire, nu au mai fost efectuate reparații majore de aproximativ 40 de ani, iar necesarul de investiții era estimat la un milion de euro.
Investitii
FOTE 2027. Bugetul competiției, estimat la 20 de milioane de euro. Autoritățile brașovene cer Guvernului să includă suma în bugetul de stat pe anul 2026
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă organizatorii mai au de făcut unele lucrări la infrastructura sportivă și de achiziționat echipamente, dotări și servicii. Toate acestea pot fi făcute dacă sunt banii în conturi, dar aceștia se lasă așeptați. De altfel, administrațiile publice locale și județene implicate în organizarea competiției au lansat un avertisment și au tras un semnal de alarmă: avem nevoie de resurse, pentru a merge mai departe.
„Nu suntem într-o situație economică foarte bună, iar asta ne face să fim atenți în ceea ce privește gestionarea resurselor. Avem promisiunea fermă din partea premierului României, Ilie Bolojan, că vom avea susținere din partea Guvernului”, a declarat președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, într-o conferință de presă ce s-a desfășurat la Brașov.
Mulți, puțini, banii trebuie asigurați
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că bugetul FOTE 2027 este estimat la 20 de milioane de euro, sumă ce ar urma să acopere investițiile, dotările și organizarea evenimentului. Comparativ, el a spus că bugetul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026 este de 5,2 miliarde de euro.
„Noi nu ne gândim la o astfel de sumă, dar trebuie să facem eforturi pentru a ne ridica la nivelul așteptărilor”, a declarat Scripcaru.
Totodată, el a menționat că până la deschiderea evenimentului olimpic mai sunt 12 luni, iar bugetul nu este aprobat.
„Nu există o sumă în bugetul național pentru FOTE 2027, astfel să știm cum să derulăm achizițiile și să facem pregătirile. Sperăm să se aprobe Legea bugetului național. Este un avertisment și un semnal de alarmă pe care îl tragem, pentru că România și-a asumat niște obligații pe care trebuie să le respecte”, a mai spus Scripcaru.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a menționat că în următoarele luni trebuie finalizate lucrările de îmbunătățire a infrastructurii sportive.
„Trebuie să organizăm competiții și să omologăm bazele sportive pentru FOTE. Pentru aceasta, trebuie să dispunem de resursele necesare, pentru a putea derula achizițiile și lucrările”, a declarat Veștea.
Trambulină cu nocturnă la Râșnov și un lac nou la Brașov
Probele din cadrul FOTE 2027 se vor desfășura la Brașov, Râșnov, Predeal, Gheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, iar în județul nostru mai sunt necesare o serie de investiții.
Astfel, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a previzat că va fi modernizată zona de elan a trambulinei K90 (cu finanțare din bugetul FOTE) și va fi realizată o nocturnă permanentă (printr-un program finanțat de Administrația Fondului de Mediu).
De asemenea, primarul Brașovului a anunțat că mai trebuie amenajat un lac de acumulare pentru alimentarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale. Acesta a menționat că noul lac va fi amenajat pe un teren care nu este în domeniul forestier și va fi umplut cu apa din izvoarele identificate în zonă. Pentru această investiție, el speră ca suma necesară realizării lucrărilor să fie inclusă în bugetul FOTE 2027.
Număr record de țări participante
La Festivalul Olimpic al Tineretului European și-au anunțat prezența 48 de țări, un număr record pentru această competiție, a cărei primă ediție a fost în anul 1993.
Satul olimpic principal va fi în Poiana Brașov, iar la Cheile Grădiștei va mai fi un sat olimpic, amenajat în principal pentru sportivii care vor participa la probele programate la această bază sportivă.
Sportivii vor participa la 10 probe sportive, de la schi alpin și hochei, la schi alpinism, biatlon, snowboard, sărituri sau hochei fete sau 3×3.

Competițiile se vor desfășura la următoarele baze sportive:
– Hochei pe gheaţă la Patinoarul olimpic din Brașov;
– Schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov;
– Biatlon la Cheile Grădiștei;
– Schi fond la Predeal (Valea Râșnoavei);
– Patinaj artistic la patinoarul de la Cheile Grădiștei;
– Hochei pe gheață 3×3 la patinoarul din Sf. Gheorghe;
– Hochei pe gheață feminin la patinoarul din Târgu Secuiesc;
– Patinaj viteză pe pistă scurtă (short track) la patinoarul de la Cheile Grădiștei;
– Sărituri cu schiurile la Râșnov (Valea Cărbunării);
– Snowboarding la Predeal (Clăbucet);
– Schi-alpinism la Poiana Brașov (probele de anduranță) și la Cheile Grădiștei.
-
Prima Pagina2 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Cotidian4 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov3 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian4 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Prima Pagina3 zile agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Sănătate2 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
