Connect with us

Politica

Specialii se apără între ei: Senatul a respins propunerea USR de a reduce veniturile conducerilor ASF și BNR

Published

on

Inițiativa legislativă a USR pentru reducerea veniturilor nejustificate ale membrilor din conducerea ASF și BNR a fost respinsă la vot în plenul Senatului de coaliția toxică PSD-PNL. Anterior, propunerea primise raport de respingere și în Comisia pentru buget din Senat, unde senatorii PSD, PNL și UDMR s-au abținut, ceea ce este echivalent cu un vot de respingere. Aplicarea inițiativei ar fi adus o economie de 2,2 milioane de lei anual, echivalentul costurilor cu masa caldă pentru 800 de elevi pentru un an şcolar. (*Articol al USR Brașov)

Inițiativa legislativă a senatorului Irineu Darău și a deputaților Andrei Miftode și Claudiu Năsui interzice cumularea salariului de preşedinte, guvernator sau vice cu indemnizația de ședință aferentă calității de membru al Consiliului de Administraţie din care fac parte în mod automat. De exemplu, preşedintele ASF este automat, datorită funcţiei, prin fişa postului, şi membru al consiliului de administraţie. Ia şi salariu, şi indemnizaţie pentru aceeaşi muncă.

Senatorul USR Brașov Irineu Darău critică dur coaliția PSD-PNL pentru că nu are nicio problemă să plătească de două aceeași muncă pentru specialii de la ASF și BNR, dar de șase luni nu găsește bani pentru programul „Masă Sănătoasă în Școli”.

 „Un membru executiv ia bani să propună în CA cum să-și desfășoare activitatea instituția respectivă și tot el primește bani să analizeze și să voteze propunerile pe care tot el le-a făcut. Ciolacu tot vorbește de economii la buget, dar nu are nicio problemă ca oameni fără nicio pregătire în domeniu dar cu susținere de la partid să primească de două ori bani pentru aceeași muncă. Între timp, sute de mii de elevi din zone defavorizate așteaptă înfrigurați ca statul să lea o masă, o masă care ar contribui și la reducerea ratei de abandon școlar. Dar, ca întotdeauna, prioritatea PSD și PNL nu sunt copiii, ci specialii de partid”, declară senatorul Irineu Darău.

Deputatul USR Andrei Miftode explică că este absurd să cumulezi două venituri pentru aceeași muncă.

„PSD și PNL împart iarăși românii în ”speciali” și ”cetățeni obișnuiți”. Cetăţenii cu moț primesc bani și pentru că sunt şefi şi elaborează politica instituției şi pentru că îşi aprobă lucrările în consiliul de administrație! Ajunge cu sporurile „de deranj”! România trebuie să evolueze”, este de părere deputatul Andrei Miftode.

La rândul său, Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, spune că salariile mari la stat nu au atras niciodată competența, ci sinecurile.

„La instituții precum ASF ajung tot felul de sfertodocți care habar nu au ce reglementează, dar își tot cresc salariile, diurnele și își tot arogă tot felul de privilegii. Legea aceasta ar fi încetat o măgărie prin care oamenii sunt plătiți de două ori pentru aceeași muncă, ar fi fost un pas în direcția eliminării privilegiilor acestor impostori care ne conduc. Din păcate nici măcar atât nu vor să strângă cureaua. Pentru că scopul lor nu este să trăiască românii mai bine, ci să trăiască ei mai bine”, explică deputatul USR Claudiu Năsui.

Inițiativa urmează să intre la vot în Camera Deputaților, care este camera decizională pentru acest proiect de lege.

*Articol al USR Brașov

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politica

Marius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”

Published

on

By

Vicepreședintele PSD și președintele organizației județene PSD Brașov, Marius Dunca, trage un semnal de alarmă cu privire la asediul declanșat de actualul Executiv asupra autorităților locale din întreaga țară.

În contextul măsurilor care au blocat 1.500 de primării și care pun în pericol proiectele publice, Dunca subliniază că politicile de „austeritate oarbă” riscă să transforme mediul rural și mic urban în zone deșertificate economic.

„Ceea ce vedem în aceste zile nu este reformă, ci un atac direct la adresa intereselor comunităților locale. Sub pretextul unor eficientizări făcute din pix, premierul ignoră realitățile din teren. Nu poți să ceri unui primar de comună sau de oraș mic să facă miracole când îi tai finanțarea, îi blochezi investițiile și îl obligi să pună biruri insuportabile pe umerii cetățenilor doar pentru a acoperi găurile de la București. Aceasta este situația în Brașov, în întreaga regiune Centru, precum și în toată țara”, a declarat Marius Dunca.

Liderul PSD Brașov afirmă că, în acest moment de criză, singura voce care a adus echilibru și a oprit derapajele ideologice a fost cea a președintelui PSD, Sorin Grindeanu.

„În timp ce alții desenează grafice cu concedieri masive și tăieri, Sorin Grindeanu este singurul factor de stabilitate care se luptă la masa deciziilor pentru interesele primarilor noștri. PSD nu va accepta niciodată ca banii destinați drumurilor, școlilor sau rețelelor de apă din județul Brașov să fie confiscați de centru. Programe precum Anghel Saligny sau investițiile prin CNI sunt motorul economiei locale, iar blocarea lor în plină recesiune este un act de sabotaj economic”, a mai adăugat vicepreședintele PSD.

Dunca mai spune că în negocierile pentru Bugetul anului 2026, PSD va susține dreptul comunităților de a-și gestiona resursele, inclusiv posibilitatea reducerii taxelor locale pentru a sprijini cetățenii în perioade de criză. Mai mult, în vederea protejării investițiilor, niciun leu din bugetele de dezvoltare ale comunelor nu trebuie atins. Orice leu strâns la nivel local trebuie să rămână în localitate. Și nu în ultimul rând, vicepreședintele PSD întărește ideea importanței primarilor și cere respect pentru aleșii locali, întrucât ei sunt cei care răspund zilnic în fața oamenilor.

„PSD rămâne partidul oamenilor și primarilor care muncesc în teritoriu. Vom folosi toate pârghiile politice pentru a ne asigura că Bugetul pe 2026 va fi unul al construcției, nu al frânării proiectelor locale. Brașovenii merită servicii publice de calitate, iar acestea nu pot fi asigurate dacă guvernul pune lacătul pe ușile primăriilor!”, a conchis Marius Dunca.

Continue Reading

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Cotidian

Așteptări din partea ministrului brașovean al Economiei: Fabrica de pulberi de la Victoria ar putea salva zona

Published

on

By

Proiectul noii Fabrici de pulberi de la Victoria ar putea revigora întreaga zonă, susține ministrul Economiei, brașoveanul Irineu Darău. Senatorul a afirmat pentru Mediafax că numărul angajaților direcți ai investiției Rheinmetall de la Victoria se va apropia de 1.000 de persoane, însă impactul unității de producție asupra economiei va fi mult mai mare.

„Există acel angajament de producție locală și, cum spunem noi, localizare, adică apel la companii românești pentru a cumpăra și expertiză, și servicii, și produse, în jurul acelei investiții Rheinmetall ar trebui să înflorească multe, multe alte locuri de muncă secundare”, a declarat Darău.

Ministrul a spus că investiția ar reprezenta „salvarea zonei” Victoria.

Promisiune preluată de la Radu Miruță

Un mesaj similar a fost lansat și de Radu Miruță, în perioada în care era ministru al Economiei. Astfel, el a declarat în luna noiembrie, la Brașov, că a renegociat contractul pregătit inițial pentru a di semnat cu partenerul german, compania Rheinmetall.

„Când am venit la minister, mi se spunea că este un contract gata de semnat şi că nu se mai poate schimba nimic. Forma de atunci era dezavantajoasă pentru România şi pentru judeţul Braşov. Contractul a fost schimbat. Am adus un plus de 92 de milioane de euro pentru statul român. De asemenea, am introdus o condiţie obligatorie privind folosirea lanţului de aprovizionare local”, a spus Miruţă. 

Amintim că la începutul lunii noiembrie a anului trecut, Guvernul României și compania germană Rheinmetall au semnat, la Palatul Victoria, acordul de colaborare pentru realizarea fabrică de pulberi de la Victoria.

„Rheinmetall și această cooperare vor investi prin companiile lor peste 400 de milioane de euro. Din punct de vedere civil, România va face investiții de 120 de milioane de euro. Primim ajutor din partea programelor europene: 47 de milioane dintr-un program aprobat de Bruxelles, iar Guvernul va primi bani prin Programul SAFE, de asemenea”, a declarat atunci Armin Papperger, director al Companiei Rheinmetall AG, citat de Agerpres.  

Construcția fabricii de pulberi pentru muniție va începe anul viitor iar lucrările vor dura trei ani.

Continue Reading

Trending