Investitii
Start la finanţarea IMM-urilor prin Programul Mihail Kogălniceanu
De azi, IMM-urile se pot înscrie pentru a obţine finanţări prin Programul „Mihail Kogălniceanu”. Bugetul alocat în 2013 pentru acest program este de 16, 115 milioane lei. Programul Mihail Kogalniceanu este finanţat pe perioada 2011-2013. El permite IMM-urilor accesarea unor linii de credit in valoare de maxim 400.000 lei/IMM/an.
Intreprinderile mici şi mijlocii beneficiază două facilităţi importante la accesarea creditelor:
a) dobânda total subvenţionată – Subvenţia acordată I.M.M.-urilor de la bugetul de stat de către Ministerul Economiei, în proporţie de 100% pentru creditele în lei, dar nu mai mult de 9% pe an din soldul sumei utilizate din linia de credit acordată.
b) garanţii în numele şi în contul statului acordate de F.N.G.C.I.M.M., în calitate de mandatar al Ministerului Finanţelor Publice, pentru creditele contractate de beneficiarii eligibili care respectă condiţiile programului şi se încadrează în normele şi procedurile interne ale instituţiilor de credit.
Garanţia în numele şi în contul statului se acordă numai în situaţia în care beneficiarul programului nu dispune de garanţii suficiente pentru accesarea liniei de credit.
Linia de credit cu dobândă subvenţionată şi/sau, după caz, cu garanţie de stat este de maximum un an; perioada de rambursare a creditelor este stabilită de instituţia de credit care a acordat creditul conform normelor interne ale acesteia.
Solicitanţi eligibili:
Pentru a beneficia de facilităţile acordate prin Program, I.M.M.-urile trebuie să îndeplinească cumulativ la data aprobării creditului, următoarele criterii:
a) nu se află în dificultate în sensul pct. 9 din Comunicarea Comisiei – Liniile directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvareaşsi restructurarea intreprinderilor aflate în dificultate, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 244/2 din 1 octombrie 2004;
b) în cazul în care a fost emisa o decizie de recuperare a unui ajutor de stat împotriva lor, aceasta a fost deja executată, creanţa fiind integral recuperată;
c) nu se afla în litigiu, în calitate de pârâţi, cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei şi instituţia de credit parteneră;
d) suma ajutoarelor de minimis de care au beneficiat într-o perioada de 3 ani fiscali (2 ani fiscali anteriori plus anul curent), luând în calcul inclusiv ajutorul acordat în baza programului, nu depaseste echivalentul în lei a 200.000 euro, respectiv 100.000 euro în cazul I.M.M.-urilor care îşi desfăşoara activitatea în sectorul transportului rutier;
e) nu figurează cu credite restante în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare;
f) nu figurează cu incidente majore cu cecuri şi bilete la ordin în ultimele 12 luni în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi;
g) iîpotriva lor nu s-a deschis procedura insolvenţei, în temeiul prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificarile şi completarile ulterioare;
h) prezintă instituţiei de credit finanţatoare garanţii colaterale pentru cel puţin 40% din valoarea creditului;
i) au minimum 2 ani de activitate consecutivi
Activităţi eligibile:
- cheltuieli privind aprovizionarea, producţia, desfacerea;
- cheltuieli privind executarea de lucrări şi/sau prestarea de servicii;
- cheltuieli privind constituirea, prelucrarea, valorificarea stocurilor;
- alte tipuri de cheltuieli necesare desfăşurarii activităţii curente;
- cheltuieli cu salariile şi alte cheltuieli asimilate;
- plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;
- alte costuri de operare.
Procedura de inscriere
- pe site-ul Ministerului Economiei, www.minind.ro, la sectiunea “Accesati Programele pentru IMM-uri finantate de la bugetul de stat”,
- link direct: http://programenationale2013.aippimm.ro.
Investitii
Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.
După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.
Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice
De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.
Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.
Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.
Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol
Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.
Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.
Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
Investitii
Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor
Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.
Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.
„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.
Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare
Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.
Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.
-
Cotidian2 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian2 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov21 de ore agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Secretarul general al PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Stiri Brasov2 zile agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Prima Pagina16 ore agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Prima Pagina22 de ore agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Educație2 zile agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Investitii22 de ore agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
