Prima Pagina
Telenovela modernizării DN73 continuă. Pregătirea proiectului tehnic pentru finalizarea lucrărilor, în stand-by din cauza contestațiilor
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov are probleme cu licitația de 2 milioane de lei pentru realizarea proiectului tehnic necesar finalizării lucrărilor de modernizarea a DN 73. Prima procedură a fost anulată, iar a doua a fost suspendată, după ce participanții la prima licitație au depus contestații. Acum, Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov nu îi rămâne decât să aibă răbdare și să spere că „etapa contestațiilor” se va încheia repede.
Povestea licitației pentru elaborarea proiectului tehnic pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a DN 73 este destul de simplă. După ce a fost reziliat contractul de lucrări cu spaniolii de la Azvi, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov (DRDP) a început procedurile pentru continuarea lucrărilor. În acest sens, în luna februarie a acestui an a fost lansată prima licitație pentru elaborarea proiectului tehnic și a altor documentații, valoarea contractului fiind estimată la 2,02 milioane lei, fără TVA. S-au înscris trei firme, dar ofertele depuse de acestea au fost neconforme, motiv pentru care procedura a fost anulată în 28 aprilie. Apoi, în 7 mai a fost lansată o nouă licitație, dar după câteva zile a fost suspendată.
Purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Robert Elekes, a explicat că procedura a fost suspendată pentru că două dintre firmele înscrise la prima licitație (ambele au depus oferte neconforme) au depus contestații la Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Conform datelor disponibile pe platforma electronică de achiziții publice, contestațiile au fost depuse în 6 mai și 11 mai 2021.
„Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov transmis punctul de vedere către CNSC. Indiferent care va fi decizia CNSC, noi sperăm ca aceasta să fie emisă cât mai repede, astfel încât să putem relua proiectul de modernizare a DN73”, a explicat Elekes.
Prin licitația amintită, DRDP Brașov caută o firmă care să actualizarea actualizeze proiectul tehnic și să asigure asistența tehnică pe perioada lucrărilor pentru finalizarea lucrărilor de modernizarea a DN 73 Pitești – Brașov.
https://brasovmetropolitan.ro/2021/02/modernizarea-dn-73-pitesti-brasov-s-a-intors-la-faza-de-proiectare-compania-nationala-de-administrare-a-infrastructurii-rutiere-este-dispusa-sa-plateasca-peste-2022-milioane-de-lei-pentru-actualiz/
DN73, în şantier încă din 2014
La DN73 Piteşti – Braşov se lucrează încă din 2014, după ce Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut o finanțare europeană în ciclul bugetar 2007 – 2013 prin Programul Operațional Sectorial – Transport (POS – T). Proiectul nu a fost încheiat până la data de 31 decembrie 2015 (data limită pentru depunerea cererilor de decontare pentru proiectele finanțate în perioada de programare 2007 – 2013), astfel că investiția a fost „fazată”, fiind obținută o nouă finanțare europeană, prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 – 2020. Lucrările au început în județul Argeș, iar din 2017 a intrat în modernizare și sectorul din județul Brașov.
În 2020 nu s-a lucrat mai deloc, iar constructorul a fost concediat
În judeţul Braşov, în primul an nu au fost mari probleme, fiind realizate casetele de lărgire pe sectorul Brașov – Cristian. De asemenea, în Cristian au fost turnate primele straturi de asfalt. În anul 2018 au început și lucrările pe mai multe segmente dintre Râșnov și Bran, unde, la fel, erau prevăzute casete de lărgire. Atunci au apărut și problemele, constructorul reclamând faptul că, din cauza ploilor abundente și argilelor de sub drum nu se pot continua lucrările. Tot în anul 2018 a fost decopertat și sectorul din Râșnov și a fost asfaltat după mai multe luni.
Anul 2019 a început prost, iar în 20 mai ministrul Transporturilor de la vremea respectivă, Răzvan Cuc, a rupt contractul cu constructorul, cerând Conducerii CNAIR să încheie cât mai repede procedura de reziliere, dar aceasta nu a mai fost finalizată. După acest episod, constructorul s-a apucat serios de treabă, fiind apoi lăudat de ministru. Anul trecut nu s-a lucrat mai deloc la drum, astfel că spre finalul anului, antreprenorul care lucra aici a fost „concediat”. În acest moment lucrările sunt finalizate în proporţie de 49,82%, fiind recepţionate lucrările pe 28,85 kilometri, din cei 103 kilometri . Termenul de finalizare estimat de CNAIR este decembrie 2023.
Investitii
Muncitorii de la Construcții Erbașu SA profită de orice fereastră de vreme bună. Lucrările la drumul „Valea Doftanei” continuă și iarna
Reabilitarea DJ 102I Valea Doftanei – Brădet merge mai departe. Deși oficial nu a început sezonul construcțiilor, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, anunțat că imediat ce condițiile meteorologice au fost prielnice, antreprenorul a trimis echipele pe șantier.
Acesta a precizat că în prezent, lucrările la structura rutieră se concentrează pe partea de consolidare cu ziduri de sprijin și piloți forați. De asemenea, se lucrează la refacerea podețelor de pe traseul drumului interjudețean care pe teritoriul administrativ al județului Brașov are o lungime de 12,43 km.

„Ținem în permanență legătura cu Compania Națională de Investiții, cu firma Construcții Erbașu SA, cu ocoalele silvice și cu autoritățile locale, astfel încât să rezolvăm orice potențială problemă din sfera noastră de competențe și să ne asigurăm că lucrările avansează cât mai bine”, a declarat Veștea.
Valoarea totală actualizată a investiției care va transforma un drum forestier și de pământ într-o șosea modernă, capabilă să preia o parte din fluxul turistic uriaș dintre județele Prahova și Brașov este de 431.496.876,97 lei. Amplasamentul a fost predat către constructor în vara anului trecut, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de trei luni.
Fapt divers
A răspuns unei provocări pe rețelele de socializare, a intrat în colimatorul anchetatorilor. Un adolescent s-a ales cu dosar penal după ce a incendiat o mașină și a distrus alta
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a anunțat că în 15 februarie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un minor în vârstă de 15 de ani, care a dobândit calitatea de inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de distrugere.
„Ca urmare a unei provocări primite pe o rețea de socializare, în noaptea de 13.02.2026, în jurul orei 03:05, un minor în vârstă de 15 ani a lovit, cu o cărămidă, luneta, geamul stânga față, precum și parbrizul unui autoturism parcat în mun. Brașov, str. Constantin Lacea nr.3, provocând spargerea lunetei și fisurarea geamului și a parbrizului. În continuare, în aceeaşi noapte, intervalul orar aproximativ 03:14-03:18, minorul s-a deplasat pe Aleea Tiberiu Brediceanu nr.3 unde, tot ca urmare a provocării anterior amintite, a spart cu o piatră luneta unui alt autoturism, apoi a incendiat mașina, distrugând-o în totalitate. Incendiul astfel produs s-a propagat la un alt autoturism, ce se afla parcat lângă cel dintâi, degradând mai multe elemente ale caroseriei de pe partea dreaptă. În timp ce autoturismele erau mistuite de flăcări, minorul a distribuit în timp real, pe rețelele de socializare, filmări cu mașinile, pentru a dovedi că a îndeplinit provocarea”, au transmis a precizat Anca Loredana Gheorghiu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Ea a precizat că tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de către organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov, iar apoi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a întocmit referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. În urma aprecierii probatoriului, necesității și proporționalității, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis propunerea Parchetului și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru o perioadă de 30 zile.
Actele de urmărire penală au fost realizate de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Secției 1 Poliție Brașov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
„Dorim să atragem atenția asupra pericolelor la care pot fi expuși minorii în mediul online și subliniem necesitatea unei supravegheri atente din partea părinților ori altor persoane în grija cărora se află. În plus, recomandăm monitorizarea activităților digitale ale minorilor, pentru a evita interacțiunile cu persoane necunoscute sau potențial periculoase”, a mai spus reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Fapt divers
Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată
Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.
„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.
Cățeii au boli grave
Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.
În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.
În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.
-
Investitii3 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii3 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Prima Pagina5 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate5 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Politica4 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Prima Paginao zi agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”
-
Cotidian6 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov5 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii



