Cotidian
Turneul Naţional de Educaţie Istorică 2022 ajunge şi la Braşov, cu documentarul „Regele Mihai: Drumul către casă” (VIDEO)
Turneul Naţional de Educaţie Istorică 2022, o continuare a celui din 2019 de promovare a filmului documentar „Maria, Inima României”, care va include noua versiune a documentarului „Regele Mihai: Drumul către casă”, va prezenta detalii din perioada de izolare personală şi socială a regelui din timpul exilului în Elveţia, dar şi motivele pentru care monarhul a ezitat să se întoarcă în România.
Noua versiune a documentarului despre Regele Mihai, „Director’s Cut”, include materiale noi despre perioada tinereţii Regelui Mihai, aşa cum a fost descrisă în jurnalul personal al Reginei Maria. Versiunea îmbogăţită a filmului pune accent şi pe interacţiunile monarhului cu CIA după exilul din 1948.
„Sunt bucuros să vă anunţ că lansăm un nou turneu naţional la fel cum am făcut pentru Regina Maria. Vrem să facem asta pentru a arăta şi filmul pe care l-am făcut – ‘Regele Mihai: Drumul spre casă’ -, care este despre anii de exil. (…) Acest film începe în trenul cu care a părăsit ţara în ianuarie 1948 plecând spre o destinaţie nesigură – Moscova sau Vest. El a ajuns în Elveţia, la Laussane. Este o poveste interesantă despre ce s-a întâmplat cu regele”, a declarat John Florescu, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.
El a precizat că pentru realizarea peliculei a vorbit cu sfătuitorii regelui, cu oamenii din casă, cu membrii ai familiei, cu oameni dragi regelui.
Dan Drăghicescu, producător asociat al documentarului „Regele Mihai: Drumul către casă”, a precizat că turneul va reprezenta un maraton de proiecţii, timp de opt luni, care va cuprinde 25 de oraşe, printre care Bucureşti, Iaşi, Braşov, Alba Iulia, Deva, Alexandria, Sinaia, Cluj-Napoca, Curtea de Argeş, Târgovişte, Bicaz, Constanţa.
„Turneul începe în mai. Avem o primă prezentare în Bucureşti, la BCU Carol I, este cu intrare liberă. Voi fi acolo împreună cu John Florescu pentru a răspunde întrebărilor publicului. Practic, la toate proiecţiile, cineva din echipă o să fie prezent să răspundă la întrebările publicului despre istorie şi realizarea filmelor. Continuăm în Timişoara, la început de mai, avem o prezentare la Braşov, la Deva. Avem date pe care urmează să le stabilim şi o să le comunicăm pe social media”, a spus Dan Drăghicescu.
Producătorul a afirmat că doreşte ca filmul să fie prezentat publicului larg în formate convenţionale, în cinematografe, dar şi în centre culturale, fabrici, uzine, licee, cu intrare liberă.
Primele proiecţii vor avea loc pe 4 şi 5 mai la Timişoara, unde turneul va include o serie de ateliere în cadrul cărora publicul va putea învăţa paşii pe care îi presupune producţia unui documentar istoric.
În Bucureşti, turneul va debuta pe 6 mai, în aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, de la ora 19,00. Reprezentaţii în Bucureşti vor mai avea loc la Cinema Gloria şi Universitatea din Bucureşti, la date care urmează a fi anunţate, dar şi în cadrul BIFF 2022, în cadrul căruia a fost iniţiată o secţiune de film istoric.
Documentarul istoric va fi difuzat în lunile următoare în Europa Centrală şi de Est, precum şi în Marea Britanie, Belgia, Olanda, au precizat organizatorii. Filmul a fost deja proiectat în Germania, Spania şi India.
Turneul Naţional de Educaţie Istorică 2022 include proiecţia documentarelor „Războiul Regelui”, „Maria, Inima României” şi „Regele Mihai: Drumul către casă”. Accesul la proiecţiile din cadrul Turneului va fi gratuit.
Sursa: Agerpres
Cotidian
Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă
Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.
Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.
De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:
- – Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);
– Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);
– Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);
– Ghimbav: Metro și Delcar;
– Ghimbav: str. Sânzienei.
Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”
Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.
Cotidian
FACIAS cere în instanță indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de persoane. Guvernul și Casa de Pensii, somați să respecte legea
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță că intervine în sprijinul celor 4,9 milioane de pensionari din România și acuză autoritățile că ignoră obligația legală de a indexa valoarea punctului de referință al pensiei.
Organizația a transmis o plângere prealabilă către Guvernul României și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), solicitând majorarea urgentă a punctului de referință, conform prevederilor legale în vigoare.
„Indexarea nu este un gest de generozitate”
Potrivit FACIAS, articolul 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 prevede clar că valoarea punctului de referință trebuie majorată anual, în luna ianuarie, cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, indicatori comunicați de Institutul Național de Statistică.
Cu toate acestea, susține organizația, statul a decis menținerea valorii punctului de referință la 81 de lei și pentru anul 2026, ceea ce înseamnă blocarea veniturilor pensionarilor la nivelul anului 2024.
Reprezentanții FACIAS afirmă că indexarea pensiilor nu reprezintă o măsură opțională sau un gest politic, ci o obligație legală imperativă.
Aproape un milion de pensionari trăiesc cu pensia minimă
Organizația atrage atenția că măsura afectează direct 4,9 milioane de pensionari, dintre care aproape un milion trăiesc cu pensia minimă, în valoare de 1.281 de lei lunar. Într-un context economic marcat de inflație ridicată, lipsa indexării ar genera pierderi semnificative pentru una dintre cele mai vulnerabile categorii sociale.
FACIAS invocă și caracterul constituțional al dreptului la pensie, subliniind că statul are obligația de a asigura menținerea puterii de cumpărare prin corelarea pensiilor cu evoluția prețurilor și a indicatorilor economici.
Ultimatum de 30 de zile
În cazul în care, în termen de 30 de zile, autoritățile nu vor răspunde solicitării, FACIAS anunță că va acționa în instanță Guvernul și Casa Națională de Pensii Publice pentru a obține obligarea acestora la majorarea pensiilor conform legii.
Subiectul riscă să devină unul dintre cele mai sensibile dosare sociale ale începutului de an, într-un climat economic deja tensionat.
Cotidian
Conflict deschis între președintele ADI ISO Mediu Brașov și ASUM. Szenner Zoltan: Vicepreședintele ASUM a încasat timp de câteva luni aproape 70.000 de lei de la ADI ISO Mediu. Care a fost reacția celor de la ASUM
După ce Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Brașov a publicat mai multe materiale pe platforme online sau rețelele de socializare prin l-a atacat pe Szenner Zoltan, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov (care se ocupă de gestionarea deșeurilor în mai bine de jumătate din județul Brașov) și administrator public al județului, iar acesta a răspuns „cu aceeași monedă”.
Astfel, miercuri, Szenner Zoltan a publicat un material pe pagina de Facebook, în care a spus că, atunci când se pune problema Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), ASUM publică „niște mizerii de articole, pline de insinuări, jigniri, răstălmăciri de cuvinte scoase din context, dar nu s-au dat în lături nici de la utilizarea și difuzarea unor înregistrări ilegale, făcute fără cunoștința și acordul celor care apar în ele”.
Pe de altă parte, el a menționat că vicepreședintele ASUM, Alexandru Goga, care este și avocat, a încasat, timp de mai multe luni, în 2024 și 2025, 69.000 de lei de la ISO Mediu Brașov.
„M-am consultat cu membrii Consiliului Director al ADI ISO Mediu și am hotărât că vom renunța la serviciile domnului Goga. Pe atunci nu știam că domnul Goga era vicepreședintele ASUM-mare greșeală”, a declarat Szenner Zoltan.
De asemenea, el a menționat că Goga avea o firmă de consultanță, AD Palantir, care ar fi trebuit să pregătească documentațiile pentru trei centre de aport voluntar.
„Am spus clar, că în opinia mea este o cheltuială nejustificată, și ar trebui să angajăm o societate cu experiență și referințe solide în domeniu. Am cerut imediat ca ADI ISO Mediu Brașov să rezilieze contractele respective și să organizeze o procedură de selecție transparentă pentru serviciile legate de managementul proiectelor celor 3 Centre de Aport Voluntar, dar nu s-a ajuns până acolo. În urma demersurilor mele, chiar AD Palantir a cerut rezilierea contractelor. Probabil că și-au dat seama că nu va merge cu mine”, a mai spus Szenner Zoltan.
Președintele ADI ISO Mediu Brașov a menționat că va mai face publice și alte probleme.
ASUM Brașov a răspuns doar unei acuzații
De cealaltă parte, ASUM Brașov a răspuns, printr-o postare pe rețelele de socializare, că nu este împotriva SMID.
„Susținem fără echivoc realizarea SMID. Am afirmat public acest lucru, inclusiv în cadrul dezbaterii. Înregistrarea este publică. Integrală. Fără tăieturi. Fără scoateri din context. Ceea ce deranjează, probabil, nu este poziția noastră, ci faptul că refuzăm să girăm fără analiză orice amplasament sau orice procedură”, au precizat cei de la ASUM.
Pe de altă parte, cei de la ASUM nu au avut niciun punct de vedere privind colaborarea vicepreședintelui acestei asociații cu ADI ISO Mediu Brașov.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Sănătate3 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri



