Connect with us

Prima Pagina

Variantele de finanțare cu bani europeni a Aeroportului Brașov vor fi prezentate Comisiei Europene în câteva zile

Published

on

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu a anunțat că în 17 septembrie va avea, la București, o discuție cu reprezentanții Comisiei Europene despre modalitățile despre modalitățile de finanțare a proiectului Aeroportului Brașov.



„Împreună cu reprezentanții Consiliului Județean Brașov și cu cei ai Consiliului Concurenței, am lucrat toată vara documentația care să permită finanțarea aeroportului de la Brașov cu bani europeni. Lucrăm la schema de finanțare europeană pentru aeroport.  Avem două variante pe care le vom propune. În 17 septembrie, vom avea o discuție cu reprezentanții Comisiei Europene despre modalitățile de finanțare a Aeroportului Brașov. Nu am dorit să nu dau mai multe detalii despre această finanțare, pentru că este nevoie și de un acord al Comisiei Europene, pentru că, până la urmă, acești bani îi gestionăm împreună”, a declarat ministrul.

Mînzatu a reamintit că Aeroportul Brașov nu a fost inclus în Master Planul în care sunt incluse proiectele europene, astfel că a fost nevoie de o serie de modificări. „De asemenea, au fost necesare mai discuții cu Consiliul Concurenței, pentru că este ajutor de stat. Sunt pași pe care i-am parcurs în această vară. Sper ca săptămâna viitoare să ies cu un anunț mai clar. Dorința noastră este să obținem finanțare europeană pentru o parte cât mai mare a acestui proiect”, a încheiat ministrul.  

Fapt divers

A răspuns unei provocări pe rețelele de socializare, a intrat în colimatorul anchetatorilor. Un adolescent s-a ales cu dosar penal după ce a incendiat o mașină și a distrus alta

Published

on

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a anunțat că în 15 februarie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un minor în vârstă de 15 de ani, care a dobândit calitatea de inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de distrugere.

„Ca urmare a unei provocări primite pe o rețea de socializare, în noaptea de 13.02.2026, în jurul orei 03:05, un minor în vârstă de 15 ani a lovit, cu o cărămidă, luneta, geamul stânga față, precum și parbrizul unui autoturism parcat în mun. Brașov, str. Constantin Lacea nr.3, provocând spargerea lunetei și fisurarea geamului și a parbrizului. În continuare, în aceeaşi noapte, intervalul orar aproximativ 03:14-03:18, minorul s-a deplasat pe Aleea Tiberiu Brediceanu nr.3 unde, tot ca urmare a provocării anterior amintite, a spart cu o piatră luneta unui alt autoturism, apoi a incendiat mașina, distrugând-o în totalitate.   Incendiul astfel produs s-a propagat la un alt autoturism, ce se afla parcat lângă cel dintâi, degradând mai multe elemente ale caroseriei de pe partea dreaptă. În timp ce autoturismele erau mistuite de flăcări, minorul a distribuit în timp real, pe rețelele de socializare, filmări cu mașinile, pentru a dovedi că a îndeplinit provocarea”, au transmis a precizat  Anca Loredana Gheorghiu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Ea a precizat că tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de către organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov, iar apoi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a întocmit referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. În urma aprecierii probatoriului, necesității și proporționalității, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis propunerea Parchetului și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru o perioadă de 30 zile.

Actele de urmărire penală au fost realizate de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Secției 1 Poliție Brașov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

„Dorim să atragem atenția asupra pericolelor la care pot fi expuși minorii în mediul online și subliniem necesitatea unei supravegheri atente din partea părinților ori altor persoane în grija cărora se află. În plus, recomandăm monitorizarea activităților digitale ale minorilor, pentru a evita interacțiunile cu persoane necunoscute sau potențial periculoase”, a mai spus reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Continue Reading

Fapt divers

Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată

Published

on

Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau  carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.

„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.

Cățeii au boli grave

Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.

În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.

În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.    

Continue Reading

Cotidian

Încă o avarie la „conducta de sticlă” a Companiei Apa Brașov. Mai multe străzi din Brașov și Ghimbav au rămas fără apă

Published

on

Compania Apa Brașov a anunțat o nouă avarie la conducta magistrală de apă Brașov – Ghimbav – Codlea. Este a doua defecțiune apărută la această magistrală în anul 2026, după cea produsă luna trecută în orașul Ghimbav.

Potrivit operatorului regional de apă, în urma avariei de astăzi, presiunea apei în localitățile Ghimbav și Codlea este scăzută scăzută.

Intervalul estimat pentru lucrările de reparații este 08.30 – 16.30.

De asemenea, Compania Apa Brașov a anunțat întreruperea furnizării apei pe următoarele străzi:

  • Brașov: Bucegi nr. 8 ( Fabrica Autoliv);

Brașov: str. Ioan Clopoțel nr. 2 (MHS Truck & Bus Center);

Brașov: Șoseaua Cristianului nr. 30 – 44; VGP Park Brasov, Kampur Motors (DN 1 – DN 73);

Ghimbav: Metro și Delcar;

Ghimbav: str. Sânzienei.

Cauza avariilor: conducta de polietilenă a devenit „de sticlă”

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă este de polietilenă, dar după după 4 – 5 ani a devenit „de sticlă”, fiind extrem de casantă „fragilă”.

Continue Reading

Trending