Fapt divers
VIDEO. Trei grupuri de turiști, rătăcite duminică în Munții Ciucaș. „Nu s-au informat sau ne-au ignorat”, spun salvatorii
Salvatorii montani de la Formația Cheia-Ciucaș au lucrat „zi lumină” duminică, când au coborât de pe munte trei grupuri de turiști care s-au rătăcit. „Au fost 3 apeluri pentru un număr total de 8 persoane rătăcite”, a anunțat Salvamont Cheia-Ciucaș, la ora 19.00. Primul apel a fost primit în jurul orei 16.00, când două persoane s-au rătăcit în zona Şaua Tigăilor, iar după ele au plecat șase persoane, dintre care patru salvatori montani. Ulterior salvatorii au fost sunați pentru a coborî de pe munte încă două grupuri, unul de patru persoane, iar celălalt de două persoane. Pentru salvarea ultimului grup, format din doi turiști, pe munte, pe lângă salvatorii montani, au urcat și jandarmii. Aproape de ora 21.00, persoanele rătăcite au ajuns la cabană, după ce au fost căutate mai multă vreme de salvatori.
După această zi de foc, salvatorii montani le-au reamintit pasionaților de drumeții montane că, înainte deda urca pe munte, trebuie sa evalueze corect timpul de parcurgere, să țină cont de condițiile meteo, iar iarna să evite traseele pe curbă de nivel. În zonele cu pante de peste 30 de grade există risc de avalanşă.
„Munții Ciucaș nu sunt munții ăia ușori unde te duci când e nasol în Bucegi! Dacă vremea e rea pot exista mari probleme de orientare. Drept dovada situația de astăzi (duminică – n.n)”, spun salvatorii.
„Nu s-au informat sau ne-au ignorat”
„Vizibilitate minimă şi condiții dificile! Toți cei rătăciți au fost găsiți şi aduşi la cabană. Toți ajung acasă. Vă rugăm citiți recomandările noastre. Ştim ce zicem. Pe 6 ianuarie am postat ce trasee să evitați. Grupurile rătăcite de astăzi (duminică – n.n) nu s-au informat sau ne-au ignorat şi au ales exact traseele din lista menționată de noi. Grupurile de astăzi nu aveau ce să caute pe un traseu care necesită experiență. De aia au avut nevoie să intervenim noi. Au ales un traseu cu traversee extrem de periculoase iarna. Salvatorii au fost expuși, doar pentru ca cei care au ales să meargă pe acolo nu au avut «timp» să se informeze. În weekendul acesta au fost mai multe grupuri care ne-au cerut sfaturile şi le-au ascultat. Ei nu au sunat la 112 sau la Salvamont să ceară ajutor pentru că ne-au întrebat, ascultat, au ales trasee pe măsura competenței şi au ajuns singuri înapoi la maşină.”, au postat pe pagina de facebook Salvamont Cheia – Ciucaș.
Pe de altă parte, poate din cauza unor discuții mai aprinse cu turiștii recuperați, salvatorii au spus că nu se teleportează, merg pe picioare, iar iarna pe schi de tură: „Suntem ninja, dar nu suntem SuperMan”.
https://www.facebook.com/salvamontciucas/videos/828148947516358/
Fapt divers
Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată
Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.
„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.
Cățeii au boli grave
Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.
În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.
În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.
Fapt divers
Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov
Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.
Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.
În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.
Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.
Fapt divers
Trafic blocat pe DN1, între Sibiu și Brașov. Incendiu puternic la o vulcanizare, fum dens și RO-Alert în zonă
Șoferii care circulă vineri pe DN1, între Sibiu și Brașov, trebuie să își regândească traseul. Traficul rutier este oprit temporar în zona localității Veștem, la intersecția DN1 cu DN7, din cauza unui incendiu puternic izbucnit la o vulcanizare situată în apropierea drumului național.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Sibiu, flăcările au cuprins o construcție de aproximativ 200 de metri pătrați, unde funcționa operatorul economic, iar incendiul s-a extins rapid și în curte, la mai multe cauciucuri depozitate în exterior. În plus, focul a ajuns și la vegetația uscată din apropiere, ceea ce a amplificat degajările de fum.
Fum dens, mesaj RO-Alert transmis populației
Din cauza cantității mari de fum degajate, autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației din zonă. Martorii vorbesc despre un nor gros, vizibil de la distanță, inclusiv de pe DN1, una dintre cele mai circulate artere rutiere din centrul țării.
La fața locului intervin trei autospeciale de stingere, o autocisternă, un echipaj SMURD, iar forțele au fost suplimentate cu încă o autospecială, în încercarea de a localiza și lichida incendiul cât mai rapid. De asemenea, a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Circulație oprită temporar
Centrul Infotrafic din cadrul IGPR anunță că traficul este oprit temporar în zona afectată, măsură luată pentru siguranța participanților la trafic și pentru a permite intervenția echipajelor de urgență.
Reluarea circulației este estimată după ora 15.20, însă șoferii sunt sfătuiți să urmărească informațiile oficiale și să ia în calcul rute alternative.
-
Prima Pagina4 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate4 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Investitii2 zile agoFOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
-
Investitii2 zile agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica3 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Cotidian5 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov4 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Prima Pagina21 de ore agoȘefa Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Brașov, Mariana Sporiș: „Nu mai pot rămâne în funcția de șef de secție prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic”



