Stiri Brasov
Vioara lui Enescu, la Braşov! Concert extraordinar Gabriel Croitoru şi Horia Mihail, la Sala Patria
De 8 ani, fără întrerupere, doi muzicieni români entuziaști, Gabriel Croitoru și Horia Mihail, cărora le era familiară experiența de a cânta pe scene ale marilor orașe, la București la Sala Radio sau la Ateneu, dar și în orase mai mici ale țării, au descoperit că au puterea de a duce muzica clasică mai departe, în locuri cât mai diferite, peste tot muzica putând face foarte mult bine, aşa cum făcea Enescu în urmă cu mai bine de o sută de ani. Dacă aşa s-a născut primul turneu Vioara lui George Enescu, important este că el continuă de 8 ani, iar anul acesta i-a dus pe Gabriel Croitoru şi vioara Guarneri del Gesu supranumită Catedrala, alături de pianistul Horia Mihail la Slatina, Piteşti, Caracal, Bârlad, Bistriţa, Timişoara, Deva, Ploieşti şi, evident, Bucureşti, la Sala Teatrelli şi la Sala Radio.
Vineri, 15 noiembrie, spectacolul „Vioara lui Enescu7 ajunge şi la Braşov, la Sala Patria a Filarmonicii.
Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu, şi pianistul Horia Mihail au avut în această toamnă recitaluri programate pe 11 scene din ţară, cu trei sonate emblematice pentru repertoriul pentru vioară şi pian de Claude Debussy, Richard Strauss şi César Franck.

Vioara Guarneri del Gesu, pe care a cântat george Enescu se află în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”, instituţia care a pus la dispoziţia lui Gabriel Croitoriu, acest instrument, pentru recital.
Gabriel Croitoru: „Este al optulea an în care facem turneul «Vioara lui Enescu», iar acest moment reprezintă pentru noi, protagoniștii acestui demers cultural, în primul rând ideea de continuitate a demersului de promovare a culturii, muzicii și tradiției inițiat de Maestrul George Enescu. Cred cu tărie că sunetul acestei viori se potrivește oriunde. Felul deosebit în care instrumentele trăiesc alături de cei care le mânuiesc face ca publicul să se simtă părtaș la actul interpretativ, însuflețindu-l, la propriu. Faptul că nu suntem la prima „abatere” face ca aceste turnee să devină un lucru important în viețile noastre, iar atunci când un lucru ți se pare esențial în viață, cu siguranță nu vei percepe acel lucru ca fiind greu, ci dimpotrivă. Există deja afinități între noi, instrumentele pe care le mânuim și publicul din orașele pe care le străbatem, bucuria revederii fiind la fel de mare de ambele părți. Nu știu dacă muzica noastră reușește să vindece, dar, cu siguranță aduce un strop de culoare, un moment de respiro, de meditație în viața celor care vin să ne asculte.”
Din anul 2012, împreună cu vioara Guarneri del Gesu ce i-a aparţinut lui George Enescu, Gabriel Croitoru a reluat într-o versiune modernă misiunea pe care şi-a asumat-o Enescu atunci când străbătea ţara în timpul primului război mondial, pentru a-şi duce muzica către cei bolnavi, răniți ai războiului, oameni aflați în necazuri și nevoi. Violonistul care a câștigat prin concurs dreptul de a cânta la „Catedrala”, celebra vioară construită de marele Guarneri del Gesu, Gabriel Croitoru, duce muzica, prin sunetul acestui instrument unic, acolo unde este nevoie de ea, împreună cu pianistul Horia Mihail.
Istoria călătoriilor viorii lui Enescu, din 2012 până în 2019, este deosebit de diversă. Dacă la primele ediţii evenimentul sonda teritoriul virgin al căminelor culturale din sate aflate în cele mai îndepărtate colţuri ale României, unde sunetul Marii Muzici nu ajunsese niciodată, sau cel al sălilor de sport din licee în care veneau copii curioşi să vadă cum sună o vioară celebră, acolo unde ei aleargă la ora de educaţie fizică, au fost turnee în care vioara lui Enescu a mers în căutarea pianelor călătoare lăsate în diferite oraşe ale ţării de Horia Mihail şi evident, la Sala Radio, dar şi ani în care a ajuns să cânte la Beijing, la Londra, în Spania, Portugalia şi lista poate continua.
Repertoriul turneului a cuprins uneori sonatele reper ale repertoriului violonistic, pe care publicul le-a primit cu un respect care la final se transforma în aplauze entuziaste, alte ori programe de miniaturi din repertoriul de virtuozitate al viorii, toate emoționând publicul în egală măsură prin arta lui Gabriel Croitoru.
Program muzical de la Sala Patria a Filarmonicii Braşov:
Claude Debussy: Sonata în sol minor pentru vioară şi pian, L. 148
Richard Strauss: Sonata în mi bemol major pentru vioară şi pian, op. 18
César Franck: Sonata în la major pentru vioară şi pian
Fapt divers
Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov
Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.
Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.
În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.
Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.
Investitii
FOTE 2027. În Poiana Brașov se schiază pe „zăpadă potabilă”. Instalațiile de producere a zăpezii artificiale folosesc apa din rețeaua publică a orașului
Amenajată în urmă cu mai bine de 10 ani, acumularea Ruia din Poiana Brașov este principala sursă de zăpadă pentru pârtiile de pe domeniul schiabil. În lipsa ninsorilor abundente, este produsă zăpadă artificială, tunurile de zăpadă și lănciile fiind alimentate din lacul de acumulare. De-a lungul anilor, autoritățile locale brașovene au evitat să spună clar care este sursa de alimentare a acestui lac. Reprezentanții municipalității au vorbit de-a lungul vremii de captarea unor izvoare și au dat de înțeles că necesarul de apă ar mai fi completat cu apă din rețeaua publică.
Însă, recent, primarul Brașovului, George Scripcaru, a confirmat că, în fapt, apa din lacul respectiv provine din rețeaua publică.
„În prezent, noi pompăm apă pentru lacul din munte din oraș, pe rețea. Sunt cheltuieli foarte mari. Pompăm apă din rețeaua publică a orașului, pe care o plătim. Este apă prelucrată, pentru că apa care ajunge la tunurile de zăpadă, dacă are impurități crează probleme și acestea nu mai sunt eficiente. Nu este apă industrială, este apă pe care o consumăm la chiuvetă. Este apă de băut și are un alt cost”, a declarat Scripcaru.
Problema alimentării acestui lac nu ține numai de costuri, ci și de disponibilul de apă, care este tot mai puțină.
Municipiul Brașov și localitățile din zona metropolitană, deservite de Compania Apa Brașov, sunt alimentate din acumularea Tărlung, iar în ultimii ani au fost probleme cu acest lac. De exemplu, în anul 2024, din cauza secetei prelungite, apa din această acumulare abia a ajuns pentru alimentarea localităților deservite de operatorul regional de apă.
Soluția Primăriei Brașov: încă un lac, alimentat din izvoare
Pentru a rezolva problema apei pentru domeniul schiabil, Primăria Brașov a anunțat că are în plan amenajarea unui al doilea lac de acumulare, proiectul fiind inclus în planul de investiții pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) din anul 2027, ediția de iarnă.
„Sunt sporturi care sunt în spații închise, unde ai la îndemână o tehnologie care te ajută. Sunt și competițiile în aer liber, care depind foarte mult de condițiile meteo, temperaturi și dacă nu au echipamente și resurse, devine puțin mai complicat. De aceea, pe lângă dotările și echipamentele pe care le vom achiziționa pentru FOTE 2027, am studiat și am accesat consultanță de specialitate cu cei care au elaborat documentația pentru domeniul schiabil din Poiana Brașov și am identificat o sursă care ne dă posibilitatea să luăm în calcul construirea unui al doilea lac, în munte, în Poiana Brașov, pentru a avea resursă în plus, pentru orice eventualitate. Chiar și în afara competiției, este foarte utilă și necesară”, a declarat primarul Brașovului.
Edilul a precizat că pentru noul lac a fost identificat un amplasament, unde este sursă de izvoare permanente, ce pot reprezenta o soluție.
„Trebuie să luăm în calcul faptul că această investiție trebuie realizată în acest an. Este un lucru care se adaugă la ceea ce avem. Am elaborat documentațiile de urbanism, suntem în regulă, nu trebuie să scoatem nimic din fond forestier, iar asta ne ajută foarte tare. O să încercăm să includem în structura de finanțare și această investiție”, a continuat edilul.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 17 – 27 februarie, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. În Poiana Brașov sunt programate probele de schi alpin și schi-alpinism.
Investitii
Fundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
După ce s-a retras din proiectul de reabilitare a Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, având în vedere că administrația județeană brașoveană a promis o investiție mult mai amplă, Fundația Metropolis a anunțat că va aloca banii pentru un alt proiect în județul Brașov. După aproape 10 zile de la anunțul făcut de președintele fundației, Codin Maticiuc, nu a fost anunțată nicio investiție în infrastructura sanitară brașoveană finanțată din cei 560.000 de euro, strânși din donații.
Pentru a stabili investiția care ar urma să beneficieze de finanțare din banii strânși de fundație, președintele acesteia, Codin Maticiuc, a declarat în 3 februarie că va avea discuții cu donatorii, dar și cu managerii de spitale.
„Încă nu avem cereri. Am anunțat în Brașov, am dat sfoară în țară. Presa a preluat acest apel, donatorii au anunțat peste tot că suntem cu jumătate de milion (de euro – n.red.), minim, pregătiți și ne putem duce către un milion de euro. Încă nu au apărut pretendenți. Manageri de spitale nu și-au exprimat intenția să atragă acești bani către spitalul lor”, a transmis Maticiuc pe rețelele de socializare.
Există și o excepție: managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov
Pe lista managerilor care nu și-au exprimat intenția de a atrage banii din donațiile Fundației Metropolis nu se regăsește cel al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, acesta afirmând chiar în 3 februarie că vrea să mențină deschisă comunicarea cu Fundația Metropolis.
„Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov a sunat după întâlnirea noastră (din 3 februarie, în fața clădirii în care funcționează secția de Oncologie – n.red). Mi-a spus că mai are și alte secții care necesită investiții. Rămânem în discuții cu Spitalul Județean, dar aștept și alte spitale. Haideți să vedem ce spun și alți manageri. Brașovul chiar nu are nevoie de jumătate de milion de euro în sistemul sanitar?”, a mai spus Maticiuc.
Pe termen lung: Consolidare și modernizare
Proiectul de reabilitare a Corpului B al Pavilionului Mârzescu (în care funcționează secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov) anunțat de Consiliul Județean Brașov prevede lucrări de consolidare și modernizare a imobilului. Valoarea investiției este estimată la 62 milioane de lei, iar pentru finanțarea lucrărilor, administrația județeană brașoveană a anunțat că va solicita bani europeni.
Pe termen scurt: Renovare făcută de angajații spitalului
Însă, până la obținerea finanțării europene, obținerea avizelor și acordurilor, organizarea licitațiilor și realizarea lucrărilor, la secția de Oncologie se vor face lucrări minore, cu ajutorul angajaților spitalului. Astfel, conducerea unității a anunțat că a început renovarea a două saloane și a două grupuri sanitare, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 4 – 6 săptămâni.
Unii medici – pesimiști, președintele Metropolis – optimist
Retragerea Fundației Metropolis din proiectul de reabilitare a Oncologiei și promisiunea Consiliului Județean Brașov că la imobil se vor realiza ample lucrări de consolidare și modernizare nu au fost privite cu ochi buni de unii dintre medici. Astfel, potrivit unui comunicat transmis de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Mariana Sporiș, medic şef secție clinică Oncologie medicală, și-a dat demisia „ca urmare a pierderii încrederii în rezolvarea rapidă şi certă a renovării secției clinice Oncologie medicală ulterior retragerii Fundației Metropolis din relația de parteneriat cu SCJBv”.
În schimb, Codin Maticiuc este mult mai optimist.
„Doctorii și-au pierdut răbdarea, doctorii și-au pierdut speranța că această secție va mai fi renovată. Eu nu. Încă am încredere în Consiliul Județean Brașov”.
La etajul în care funcționează Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Corpul B al Pavilionului Mârzescu, Fundația Metropolis își propusese reabilitarea completă a spațiilor interioare din secția de oncologie, inclusiv: refacerea instalațiilor, realizarea unei instalații de gaze medicale, amenajarea de toalete în fiecare salon.
Reprezentanții fundației au precizat că, în acest corp de clădire, nu au mai fost efectuate reparații majore de aproximativ 40 de ani, iar necesarul de investiții era estimat la un milion de euro.
-
Prima Pagina3 zile agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
-
Sănătate3 zile agoUrgențele stomatologice ajung la UPU Brașov. Cabinetul mult promis se deschide cu emoții și condiții la finalul acestei luni
-
Cotidian4 zile agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Stiri Brasov3 zile agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Prim-vicepreședintele PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Investitiio zi agoFundația Metropolis: „Suntem cu jumătate de milion, minim, pregătiți”. Spitalele din Brașov nu par interesate să beneficieze de o investiție din donații
-
Politica2 zile agoMarius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”
-
Sănătate2 zile agoSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a pierdut cinci radiologi și un șef de secție. Conducerea unității sanitare încearcă să umple „golul din organigramă” prin transferuri
-
Cotidian4 zile agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar



