Prin noua Constituţie s-ar putea reduce nu numai numărul de parlamentari ci şi numărul de mandate pentru senatori şi deputaţi. Ideea a fost lansată astăzi de către deputatul braşovean Ioan Adam (PSD), care a afirmat că în noua Lege fundamentală ar putea fi incluse şi prevederi potrivit cărora, nu numai preşedintele, ci şi parlamentarii, consilierii locali şi primarii ar putea fi aleşi doar pentru două mandate. „Cred că a trecut vremea primarilor «aleşi pe viaţă». Sunt sigur că această propunere va genera dispute aprinse”, a afirmat Adam.
Deputatul Ioan Adam a anunţat că în luna aprilie, şi la Facultatea de Drept a Universităţii Transilvania se va organiza o dezbatere publică privind revizuirea Constituţiei, la care vor participa specialişti în drept şi reprezentanţi ai Forumului Constituţional.