Braşovenii sunt aşteptaţi să participe la marş de sensibilizare asupra riscurilor și consecințelor consumului de droguri. Acţiunea se desfăşoară sub sloganul “În fața drogurilor nu suntem diferiți!”, şi este organizată de Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov (CPECA)– structură teritorială a Agenției Naționale Antidrog din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu Instituţia Prefectului – Județul Brașov, Inspectoratul Şcolar Județean Brașov, Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov prin A.T.O.P. şi Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov, pentru a marcha 4 aprilie ca- ”Ziua de Prevenire a consumului de droguri”.
În jur de 300 de elevi și 15 însoțitori din şcolile braşovene, vor pleca de la ora 12.00 în marş, din faţa Instituţiei Prefectului, către Piaşa Sfatului. La start va fi prezent şi prefectul Mihai Mohaci.
”Pentru asigurarea impactului vizual, cu rol de sensibilizare a populației generale, elevii vor purta măști identice, mesajul fiind atât de nondiscriminare și noneetichetare a persoanelor consumatoare de droguri, cât și de conștientizare a riscurilor și virulenței de propagare a fenomenului de consum în rândul adolescenților și tinerilor”, a declarat psihologul Anda Samson, coordonator CPECA Brașov.
“Consumul de droguri și substanțe cu efect halucinogen a înregistrat o creștere alarmantă, în ultimii ani, mai ales în rândul populației tinere. Întreaga societate trebuie să se implice pentru conștientizarea riscurilor la care tinerii sunt expuși, dar mai ales pentru ajutorarea celor care au căzut în patima drogurilor. Drogurile sunt o boală pentru a cărei prevenție și combatere trebuie să ne unim toate eforturile. Mă aștept ca marșului organizat cu ajutorul elevilor să se alăture și cetățeni ai Brașovului cărora le pasă suficient de semenii lor. Împreună putem face diferența!”, a declarat prefectul Mihai Mohaci.