Braşovul va avea doar trei muzee deschise cu ocazia Nopţii Muzeelor din acest an. La acestea se adaugă două “muzee temporare” deschise de Depoul de Artă Urbană la Poarta Ecaterinei şi în Turnul Artelor.
La nivel european, în jur de 3000 de muzee participă anual la acest eveniment, spre bucuria amatorilor de ştiinţă, cultură şi artă. Noaptea Muzeelor este un program iniţiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța. Eveniment, ajuns în 2013 la cea de a IX-a ediţie, se află sub patronajul Consiliului Europei, UNESCO și a Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM).
Programul muzeelor deschise la Braşov:
- Muzeul Casa Mureşenilor – Muzeul Imnului Naţional Braşov
Adresa: Piaţa Sfatului nr. 25, Braşov
Telefon: 268.477.864
casa_muresenilor@yahoo.com
www.muzeulmuresenilor.ro
În intervalul 18:00 – 24:00 se pot vizita expoziţiile permanente „Istoria familiei Mureşenilor” şi „Casa Muzicii”, precum şi expoziţia temporară „Auziţi, Vedeţi, Miraţi-vă! Expoziţie de publicitate”. Vizitatorii muzeului pot participa la crearea celei mai mari lucrări de artă plastică colectivă din Braşov cu dimensiunea de 25 mp, coordonată de artistul plastic Daniel Roşca.
Între orele 20:00 – 23:00 – „De la clasic la jazz” cu următoarele secţiuni:
20:00 – recital vocal cu Sonia Hazarian, mezzosoprană şi Izabela Cantoreanu, pian;
21:00 – recital vocal-instrumental de jazz cu Alexandra Fitz (voce şi pian);
22:00 – muzică de jazz cu Gigi Draga – saxofon.
Intrare: 2 lei
- Muzeul Judeţean de Istorie
Adresa: Casa Sfatului Braşov, Piaţa Sfatului nr. 30, Braşov
Telefon: 0268.472.363
http://istoriebv.ro
Expoziţia permanentă a Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, denumită “Braşovul – istorie, cultură şi civilizaţie”, găzduită de Casa Sfatului, va fi deschisă gratuit cu ocazia Nopţii Muzeelor între orele 18.00 şi 24.00.
- Muzeul de Artă
Adresa: B-dul Eroilor 21
500030 Braşov, România
http://www.muzeulartabv.ro
Vizitatorii care vor trece pe la Muzeul de Artă vor avea ocazia să admire operele de artă expuse în cadrul Galeriei Naţionale, expoziţia permanentă a muzeului şi în expoziţia temporară “Theodor Pallady. Colecţia Muzeului de Artă Craiova”.
Cursanţii Şcolii Populare de Arte şi Meserii “Tiberiu Brediceanu” Braşov vor susţine demonstraţii de pictură pe sticlă, gravură, desen şi sculptură.
Taxă de intrare: 1 leu