Site icon

Pădurea ar putea deveni „element de siguranţă naţională”

Prezent astăzi la Braşov, unde a participat la Adunarea Generală a Asociaţiei Forestierilor din România, ministrul delegat al Mediului (pentru Ape, Păduri şi Piscicultură), Lucia Ana Varga, a anunţat câteva măsuri prin care, susţine ea, se va limita furtul şi tăierea ilegală de masă lemnoasă: 

 

Măsurile propuse de ministrul delegat al Mediului:
  • declararea pădurilor drept „element de siguranţă naţională”, astfel încât organele de cercetare penală să trateze cu prioritate infracţiunile din domeniul silvic;  
  • furtul de lemne să fie considerat infracţiune indiferent de cantitate de masă lemnoasă sustrasă; 
  • interzicerea transportului de masă lemnoasă în timpul nopţii; 
  • confiscarea vehiculelor cu ajutorul cărora se transportă masa lemnoasă tăiată ilegal; 
  • responsabilizarea personalului silvic, mai ales prin introducerea recompenselor pentru agenţii constatatori; 
  • introducerea autorizaţiei de practică, astfel încât cei care permit comiterea unor ilegalităţi să îşi piardă dreptul de practică. 
 
Aceste măsuri au fost anunţate de ministru în contextul în care, spune ea, „în România furtul de masă lemnoasă a devenit un fenomen. Vreau să fac ordine în păduri”. Ministrul Lucia Varga a precizat că, potrivit datelor Curţii de Conturi a României, în perioada 1990 -2011 s-au tăiat ilegal 80 de milioane de metri cubi de masă lemnoasă, valoarea estimată a prejudiciului ridicându-se la cinci miliarde de Euro. 
Noile prevederi ar urma să fie cuprinse în noul Codul Silvic şi în legislaţia complementară. „Noul pachet de legi va intra în vigoare începând cu anul 2014”, a precizat Varga.    
Exit mobile version