Până la sfârşitul anului, Consiliul Judeţean va dota spitalele braşovene cu echipamentele medicale de care acestea au nevoie. Achiziţiile se vor face din fondurile Ministerului Sănătăţii, CJ asigurând o co-finanţare de 20% din suma totală.
„Aceasta este o nmodalitate prin care noi reuşim să achiziţionăm echipamentele medicale necesare unităţilor medicale din judeţ. La fiecare unitate, experţii au întocmit listele cu necesarul şi ni le-au trimis nouă. Până la sfîrşitul acestui an vor asigura 80% din echipamentele solicitate de spitale, iar restul le vor achiziţiona anul următor”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Pascu. Singurul Spital pentru care dotările nu se vor face integral în acest an este Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie. „Acolo vom asigura cofinanţările pentru echipamente pe parcursul a doi ani”, a declarat Mihai Pascu.
Alocările bugetare pe 2013 pentru achiziuţia echipamentelor medicale la spitalele din Braşov sunt următoarele:
- Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov – 1.988.640 lei
- Spitalul Clinic de Copii – 625.860 lei
- Spitalul de Psihiatrie şi Neurologie – 450.060 lei
- Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie – 270.070 lei
- Spitalul de Pneumoftiziologie – 126.670
- Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraş – 400.000 lei