Site icon

Spargere la Parcul industrial Carfil! Hoţii au acţionat „ca la carte”

spargere pentru bvm

Când a venit azi dimineaţă, pentru a-şi recupera o bază de date, patronul uneia dintre firmele ce îşi au sediul în Parcul Industrial Carfil, de pe Strada Zizinului a descoperit biroul gol.  Asta pentru că, în cursul nopţii, imobilul parcului fost călcat de hoţi, fără ca cineva să îşi dea seama până dimineaţă.


Spărgătorii au acţionat profesionist şi se pare că au cunoscut foarte bine amplasamentul, cu toate punctele lui slabe, pentru că au intrat în clădire de pe câmpul din spatele parcului, au escaladat scara de incendiu şi apoi au pătruns în sediu prin acoperiş. Paznicii, care erau în faţă, pe partea dinspre strada Zizinului, nu s-au alertat, asta şi pentru că  parcul nu are niciun fel de sistem de alarmă.

Potrivit unuia dintre cei păgubiţi, „recolta” ho’ilor au fost destul de bogată, fiind sustrase câteva zeci de calculatoare, laptopuri şi telefoane inteligente. În cursul dimineţii, când spargerea a fost descoperită, la faţa locului s-au deplasat câteva echipaje de Poliţie.

Exit mobile version