Un băiețel un an și nouă luni a reușit să parcurgă în alergare întreg traseul de 1 km de la Crosul Hospice, destinat copiilor de până în 10 ani. Crosul „Contează DE CE alergi!“, organizat de HOSPICE Casa Speranței, a adunat la start peste 400 de alergători, de toate vârstele, din toate colțurile țării, dar și din străinătate.
Cel mai în vârstă concurent a fost unul dintre vechii susținători ai HOSPICE, un alergător de 61 de ani. De asemenea, la cros au luat parte și trei concurenți din Japonia. Aceștia au primit din partea HOSPICE câteun premiu special, pentru efort și determinare.
Taxele de participare la Crosul „Contează DE CE alergi” au însumat 8.000 de lei. Banii vor fi folosiți exclusiv în beneficiul copiilor și adulților diagnosticați cu boli incurabile. La înscriere, cei mai mulți alergători au scris câteun mesaj adresat copiilor și adulțilordiagnosticați cu boli incurabile și de susținere pentru cauza HOSPICE.
Toți participanții au alergat pentru viață, speranță și demnitate, susținându-i prin efortul lor pe cei angajați într-o cursă mult mai dificilă.