180 de persoane nedeplasabile din Braşov au primit în cursul acestei săptămâni cărucioare, cârje sau suporţi de mers din partea unei asociaţiei caritabile Joni and Friends din SUA. Beneficiarii au fost identificaţi de Direcţia de Servicii Sociale (DSS) din Primăria Braşov şi de câteva ONG-uri de profil. Fiecare cărucior sau cadru a fost adaptat nevoilor beneficiarului, activitate ce a fost realizată de 14 voluntari din SUA şi 25 din România.
Aparatele au fost aduse din SUA încă din luna aprilie, iar în cursul acestei săptămâni, persoanele care au fost selectate pentru a le primi au fost invitate la sala de sport a Şcolii Generale nr. 3, pentru a se li se lua măsurile şi a se vedea ce modificări sau îmbunătăţiri trebuie aduse cărucioarelor cadrelor sau cârjelor.
La Braşov au ajuns 200 de cărucioare (unele dintre ele în valoare de peste 3.000 de dolari) şi 150 de cadre şi cârje, astfel că, susţin organizatorii campaniei, persoanele nedeplasabile pot primi astfel de dispozitive şi în perioada următoare. Acţiunea, ce a ajuns la a III-a ediţie face parte din proiectul „Mobilitate pentru persoanele cu dizabilităţi”, ce este este implementat de mai multe ONG-uri de profil, în parteneriat cu Direcţia de Servicii Sociale din Primăria Braşov, în baza protocolului de colaborare „Speranţă pentru Braşov”. De acest proiect beneficiază persoanele cu dizabilităţi din Braşov şi din localităţile limitrofe, dar se vor face donaţii şi către unităţi medicale sau sociale din zonă.
„Prin Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), aceste dispozitive se obţin cu mare greutate, astfel că iniţiativa este binevenită”, a declarat directorul DSS, Mariana Topoliceanu. În momentul de faţă, în evidenţele DSS Braşov sunt înregistrate 700 de persoane cu handicap locomotor.