Asociaţia Social-Culturală Suflet Transilvan, în parteneriat cu Primăria Comunei Teliu, Protopopiatul Ortodox Săcele, Asociaţia Sinapsa XXI şi Parohia Teliu-Vale, va organiza în perioada 11-14 iulie 2013 Festivalul Internaţional de Artă Creştină Românească SINAPSA. Evenimentul îşi propune să întărească legătura românii din ţară şi cei din comunităţile istorice din afară, precum Basarabia, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Ungaria şi Ucraina.
Festivalul vizează activarea legăturilor istorice dintre românii din ţară şi comunităţile româneşti istorice din Basarabia, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Ungaria şi Ucraina, prin cunoaşterea valorilor comune de istorie, limbă, credinţă, tradiţii, folclor. LaFestival de artă creştină românească de la Teliu vor participa reprezentanţi din comunităţile istorice româneşti enumerate, dar şi invitaţi ai Bisericii Ortodoxe Române, ai vieţii culturale din România, reprezentanţi ai administraţiei locale şi de stat, reprezentanţi ai mass-media, precum şi un mare număr de locuitori ai Regiunii Centru.
Comunităţile istorice de români din străinătate strâng rândurile
Manifestarea are ca punct de plecare identificarea unei probleme de mare importanţă pentru formarea şi păstrarea conştiinţei şi identităţii româneşti: nevoia acută de informaţii directe şi indirecte privind viata din comunităţile româneşti din jurul României şi respectiv lipsa comunicării şi a legăturilor cu aceste comunităţi. În timpul perioadei comuniste, dar şi după 1989, manualele de istorie au oferit informaţii vagi, insuficiente despre populaţia românească din Basarabia, Ucraina, Macedonia, Bulgaria, Serbia, Ungaria. Generaţiile educate în sistemul de învăţământ comunist, dar şi cele formate după 1989 până în prezent, nu au o informatie suficientă, corectă, realistă şi concretă a existentei românilor de dincolo de graniţele ţării, aceştia făcând parte din ramuri istorice ale populaţiei româneşti, ramuri ce au avut un destin istoric comun cu populaţia din teritoriul ţării noastre până târziu, după aşezarea slavilor în Peninsula Balcanică, adică până în perioada cuprinsă între secolele VI-X.
Legăturile dintre diferitele ramuri ale populaţiei româneşti: daco-română la nord de Munţii Balcani, aromâni şi megleno-români la sud de Munţii Balcani, istro-români în Peninsula Istria, au continuat şi după această perioadă încă o mie de ani, după care au slăbit tot mai mult. În prezent, aceste legături sunt ca şi inexistente. Această izolare a comunităţilor istorice româneşti din afara graniţelor ţării va avea ca urmare pierderea identităţii şi apartenenţei la neamul românesc, pe fondul ignorării, până la abandon, dacă nu ne unim şi nu strângem rândurile întru neam şi credinţă, susţin organizatorii festivalului.
Invitaţii Festivalului de artă creştină românescă de la Teliu: Pr. Protopop Boian Alexandrovici (Timoc), Pr. Viorel Cojocaru (Basarabia), Pr. Protopop Dr. Sorin Şerban, Pr. Dr. Vasile Oltean, Daniela Şontică (redactor şef la Ziarul Lumina), Dumitru Manolache (redactor la Ziarul Lumina), Paul Aretzu, Ianula Gheorghe, Aurica Piha (Radio România Internaţional), Marius Marian Şolea (Consilier la Ministerul Culturii şi Cultelor), Catia Maxim, Florin Caragiu, Diana Caragiu, Anca Mizumschi, Eugenia Ţarălungă, Ştefan Ciobanu, Cristina Cîrnicianu, Silviu Marin, Florian Silişteanu, Eugen Serea, Nicoleta Popa, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski, Adrian Munteanu, Laurenţiu Ciprian Tudor, Daniel Drăgan, Virgil Borcan, Pr. Călin Sămărghitan, Natalia Diaconescu, Pr. Costin Butnar.