Site icon

Piaţa de Miercuri îşi va schimba faţa

DSCF6588

Municipalitatea braşoveană vrea să modernizeze Piaţa de Miercuri. Aici se doreşte montarea unei structuri uşoare, a unor noi tarabe. Pentru finanţarea proiectului administraţia locală ia în calcul un parteneriat între municipalitate şi comercianţi, fie alocarea întregii sume de la bugetul local. Comercianţii susţin că nu îşi vor putea permite finanţarea unei astfel de investiţii.

Anunţul a fost făcut de primarul Braşovului, George Scripcaru, care a afirmat că acest proiect va intra în atenţia municipalităţii  după lucrărilor după finalizarea lucrărilor reabilitare a străzilor din „Zona Regiunilor”,  cuprinsă între Strada 13 Decembrie şi bulevardele Victoriei, Griviţei şi Mihail Kogălniceanu. „Acolo sunt mulţi comercianţi care trăiesc din această activitate. Nu îi putem lăsa «pe drumuri», dar va trebui să modernizăm această piaţă”, a declarat Scripcaru.

De cealaltă parte, comercianţii din Piaţa de Miercuri, deşi apreciază iniţiativa, spun că au bani pentru a contribui la realizarea acestei lucrări şi speră că nu vor fi crescute taxele, după ce se va moderniza acest obiectiv.  „Dacă Primăria va reamenaja piaţa, sper să nu ne crească taxele de tarabă, pentru că vom fi puşi în situaţia de creşte preţurile. Oamenii vin aici tocmai tocmai pentru faptul că oferă produse ieftine”, ne-a declarat unul dintre comercianţi.

În momentul de faţă, comercianţii din Piaţa de Miercuri plătesc o taxă în valoare de 6 lei / zi /metrul pătrat, iar tarabele au, în medie, patru metri pătraţi.

 

Astaflarea ar putea fi terminată săptămâna viitoare

În această zonă se mai lucrează la asfaltarea unor străzi, la trotuare şi se amenajează căile de acces în curţi. Reprezentanţii Primăriei, susţin că asfaltarea străzilor din „Zona regiunilor” se va încheia săptămâna viitoare. În ceea ce priveşte amenajarea trotuarelor, în momentul de faţă în zonă mai sunt reţeliştii care efectuează lucrări de trecere în subteran a cablurilor.

Exit mobile version