Site icon

SIF Transilvania cere parcările de la Aro Palace în schimbul Cetăţii Braşovului

cetatuia
SIF Transilvania cere, în schimbul Cetăţuiei Braşovului, terenurile pe care se află parcările din faţa şi din spatele Hotelului Aro Palace. Preşedintele SIF Transilvania, Mihai Fercală, a lansat Municipalităţii această propunere, după ce a trimis primăriei o adresă prin care anunţa că SIF este dispus să cedeze Cetăţuia în schimbul unor imobile cu valori cuprinse între 4,9 şi 5,2 milioane de euro.


George Scripcaru a afirmat că o astfel de pretenţie este fezabilă: „Cum nu au o parcare proprie, cei de la Aro Palace ar risca să piardă o stea şi cred că este justificată cerinţa lor”. Totuşi, a precizat primarul, preluarea monumentului istoric de pe Dealul Cetăţii se va face abia după efectuarea unei noi evaluări a obiectivului. „Ei au cerut între 4,9 şi 5,2 milioane de euro, în condiţiile în care, la Cetăţuia necesită ample lucrări de reabilitare şi nu este situată într-un vad comercial”, a explicat George Scripcaru.

Pe de altă parte, reprezentantul municipalităţii a afirmat că, după preluarea obiectivului istoric şi după ce se vor efectua lucrările de reabilitare, aceasta va reintra în circuitul turistic, fără a fi luată în calcul desfiinţarea unităţilor de alimentaţie publică ce funcţionează acum acolo.

Exit mobile version