Dublarea a Pasajului Fartec – care trece peste calea ferată Braşov–Sibiu – este finalizată în proporție în proporţie de 80-85%. Conform contractului, lucrările ar trebui finalizate în 2014, dar constructorul și reprezentanţii Primăriei Braşov spun că noul pasaj va fi inaugurat anul acesta.
Acum se montează grinzile transversale, operațiune care se va încheia în cursul acestei săptămâni. În paralel, se toarnă straturile de beton pe platforma de rulare de rulare.
[scrollGallery id=84]
Dublarea Pasajului Fartec este finanţată prin Programul Operaţional Regional – Polul de Creştere Braşov. Valoarea totală a proiectului este de 13,4 milioane de lei, din care 2% este contribuţia municipalităţii braşovene. Noul pod va avea câte o bandă de circulație pe sens, va beneficia de un sistem modern de iluminat public, iar pentru persoanele cu dizabilități se vor amenaja rampe speciale. Pentru sistematizarea circulaţiei au fost prevăzute bretele de legătură pentru racordarea Bulevardului Griviţei cu străzile Stadionului şi Grigore Ureche.
Municipaliatea brașoveană a anunțat că după terminarea lucrărilor la noul pasaj, cel vechi va fi evaluat, iar dacă va fi necesar, va intra în reparații capitale.