Spitalul CFR din Braşov, cu tot personalul medical, ar putea fi preluat de Consiliul Judeţean Braşov. Vicepreşedintele CJ, Mihai Pascu, a anunţat că această unitate medicală ar putea fi transformată într-un pavilion al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dacă Ministerul Sănătăţii va răspunde afirmativ solicităriide preluare, înaintate de Consiliul Judeţean.
Reprezentantul administraţiei judeţene a anunţat că a depus deja cererea de preluare la Ministerul Sănătăţii şi crede că şansele unui răspuns favorabil sunt foarte mari. „Cum în Braşov există deja un spital general, respectiv cel judeţean, Spitalul CFR ar urma să intre în subordinea SCJU. În primă fază, aici vrem să mutăm temporar o parte a secţiilor din Corpul B al Pavilionului Central al Spitalului Judeţean, pentru că acolo vor începe lucrări de reabilitare”, a explicat Pascu. Ulterior, a continuat el, „la «CFR» ar putea fi amenajate secţii ale SCJU. De altfel, i-am cerut managerului acestei unităţi, dr. Adrian Albotă, să pregătească propunerile în acest sens”.