Biserica Neagră este gazda concertului caritabil „Vreau la şcoală”, susţinut de Grupul Voces şi organistul Steffen Schlandt sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 18:00.
Concertul reprezintă o invitaţie adresată tuturor celor care doresc să se alăture Agenţiei Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) România în sprijinirea a 22 de elevi conştiincioşi dar fără posibilităţi materiale din zona Braşovului, de a putea frecventa şcoala şi în anul şcolar 2013-2014, prin intermediul proiectului „Vreau la şcoală”.
„Dorim ca prin talentul nostru, pe lângă bucuria adusă prin muzică ascultătorilor, să putem ajuta într-un mod pragmatic pe cei care sunt în lipsă, iar astfel s-a născut ideea acestui concert caritabil”, a declarat Emanuel Suciu, dirijorul Grupului Voces.
Acompaniaţi de organistul Bisericii Negre, Steffen Schlandt, membrii Grupului Voces vor interpreta piese corale din spaţiul american contemporan, precum şi lucrări negro spriritual a cappella. Prin participarea la concert, publicul va reuşi să treacă dincolo de trăirea muzicală, contribuind la implementarea proiectului „Vreau la şcoală” în localităţile Zărneşti, Hăghig şi Apaţa.
Biletele de intrare la concert costă 8 lei şi sunt puse în vânzare la casa de bilete a Bisericii Negre. La finalul concertului se poate face o donaţie suplimentară în urnele special pregătite.
Grupul Voces este un proiect început în anul 2009 de tineri din mai multe oraşe din Transilvania care s-au unit, din aceeaşi pasiune pentru muzică, pentru a aborda piese muzicale religioase de diverse stiluri, aparţinând mai multor culturi şi limbi, în încercarea de a înţelege muzica şi lauda la adresa lui Dumnezeu într-un mod mai complex.
ADRA România a demarat în urmă cu şapte ani proiectul „Vreau la şcoală” prin care doreşte să lupte împotriva abandonului şcolar prematur. În prezent, la nivel naţional, 270 de copii beneficiază de acest program prin care li se asigură condiţiile necesare continuării şcolii.