Îmbrânceli între protestatari anti Roşia Montană şi forţele de ordine

RM
Braşovenii care se opun deschiderii exploatării miniere de suprafaţă de la Roşia Montană au ieşit şi ieri în stradă, pentru a cere blocarea acestui proiect, dar şi demisia Guvernului. Întâlnirea a fost la Prefectură, apoi, mainifestanţii au pornit în marş pe străzile Braşovului, blocând pentru câteva minute circulaţia în sensul Giratoriu de la Livada Poştei, pe Bulevardul Eroilor, la Teatrul Dramatic şi la intersecţia străzilor 13 Decembrie şi Castanilor. Ulterior, ei au urcat pe Colina Universităţii, pentru a-i convinge să iasă în stradă. Au revenit în oraş, blocând sensul giratoriu de la Onix, în jurul orelor 20.30. 
moh
În această perioadă, prin zonă a trecut prefectul Braşovului Mihai Mohaci, care s-a oprit pentru a discuta cu protestatarii. „Le-am spus că e dreptul lor să protesteze, ca astfel de acţiuni fac parte din jocul democratic, dar să o facă într-un mod civilizat. Când am vrut să plec, din două direcţii, protestatarii au alergat spre maşina mea, comportându-se destul de violent, moment în care jandarmii au format un cordon între mine şi ei”, a declarat prefectul. Mohaci a precizat că va analiza evenimentul de aseară şi va solicita Jandarmilor să îi amendeze pe cei care au fost agresivi.
De cealaltă parte, protestatarii spun că jandarmii i-au bruscat pe protestatari, câteva femei fiind rănite uşor. „La finalul violenţelor unul dintre manifestanţi a fost ridicat de către autorităti şi dus la secţie. După calmarea spiritelor, manifestanţii s-au îndreptat în mod paşnic, încolonaţi pe trotuar către Prefectura Braşov, unde mitingul s-a încheiat în jurul orei 22.00”, a se arată într-un comunicat transmis de protestatari.

4 Comentarii

  1. Dl Mohaci ar face bine sa isi ia pastile de memorie si sa tina cont de faptul ca alcoolul dauneaza grav sanatatii pentru ca minte cu nerusinare … jandarmii au intervenit pentru ca singura grija a d-lui Mohaci a fost sa dea dispozitie sa se imprastie multimea iar cei care nu vor sa plece sa fie ridicati si dusi cu duba (in cazul in care nu s-a reusit identificarea lor)… acesta nu a declarat nici macar o clipa ca este dreptul nostru sa protestam … eu zic sa fim testati cu poligraful sa vedem cine pica dl Mohaci sau noi? … ghici ghicitoarea mea … pun pariu cine il va pica.

  2. Domnule Mohaci, oricata coruptie si manipulare ar exista in politica romaneasca…filmarile vorbesc de la sine. Cei care protesteaza pentru Rosia Montana o fac pasnic, de cele mai multe ori ei au avut suportul jandarmilor in actiunile lor…pana sa apareti dumneavoastra in peisaj protestele au fost pasnice. De ce nu mentionati ca ati dat „ordin” sa fie dispersat protestul? De ce nu spuneti ca saracii jandarmi n-au nicio vina si sunt doar carne de tun ptr coruptii ca dumneavoastra. Fiti pe pace, cazul va ajunge in media si in afara, va afla lumea cine sunteti si cum rezolvati problemele, personal nu va cunosc insa ceea ce ati facut aduce a comunism pur. O zi buna va doresc,
    Smeu Viorel

  3. eu am fost la proteste si nu am vazut pe nimeni sa fuga inspre masina domnului mohaci. de altfel, nu cred ca protestatarii sunt violenti absolut deloc de vreme ce de mai bine de o luna au loc aceste proteste fara absolut niciun incident. asta pana la momentul in care jandarmii au primit ordinul strict al domnului prefect sa lichideze miscarea.
    in plus, mi se pare absolut frapant ca domnul mohaci sa coboare in intersectie din masina personala si sa intrebe cu consternare ce se intampla acolo, ca si cum protestele brasovenilor ar fi o chestiune complet necunoscuta dumnealui. de la inceputul acestei miscari (de 6 saptamani deja), prefectura a fost locul de intalnire al protestatarilor. chiar daca nu citeste niciun fel de ziar, imi este greu sa cred ca nu avea idee despre revolta cetatenilor pe care ii reprezinta.

Dă-i un răspuns lui c Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.