Drumul de la ieşirea din Braşov spre tronsonul III din Ocolitoare va fi fluidizat cu un sens giratoriu care va ficonstruit înainte de urcarea pe podul de pe Calea Făgăraşului, în zona benzinăriei MOL. Lucrările încep în aceste zile şi vor dura înjur de o săptămână.
Tot pentru a uşura accesul spre Tronsonul III din ocolitoare, strada Ion Clopoţel, care face legătura între DN 1 şi DN 73, va fi lărgită. Pe DN 73, la ieşirea din Braşov, în apropiere de intersecţia cu strada Ion Clopoţel s-a amenajat o bandă de decelerare, iar la ieşirea de pe această stradă, în direcţia Cristian, s-a amenajat o alta bandă, de accelerare.(foto sus)
Pe DN 73, în zona intersecţiei cu strada Ion Clopoţel, pe o lungime de 200 de metri vor exista separatoare de direcţie pe mijlocul drumului.
Tronsonul III al ocolitoarei, pentru care s-au făcut şi aceste lucrări de facilitarea a accesului, ar trebui să fie gata până la sfârşitul lunii noiembrie.