Site icon

Oglinda activității celor 17 parlamentari brașoveni în primul an de mandat

plen

Institutul pentru Politici  Publice (IPP) a publicat Raportul de monitorizare IPP: oglinda activității parlamentarilor în anul 2013.

Ca de fiecare dată, se arată în documentul amintit, la începutul unui nou mandat, la scurtă vreme după formarea grupurilor parlamentare, au început și migrările politice, cea mai spectaculoasă vizând nou intratul în Parlament PP-DD, 50% din 47 membrii acestui grup alăturându-se grupului parlamentar al PSD, mai ales la Camera Deputaților.  În prezent, PP-DD riscă pierderea grupului parlamentar de la Senat dacă un singur membru va mai migra la alt partid”. De altfel, la nivelul județului Brașov, ambii parlamentari ai PP-DD au părăsit partidul, deputatul Maria Grecea găsindu-și un loc în PNL, iar senatorul Marius Costea devenind, oficial, independent (în realitate, susțin parlamentarii social-democrați, el a devenit PSD-ist). Nici PD-L Brașov nu fost ocolit de dezertări, deputatul Gabriel Andronache, întorcându-se, după câțiva ani, la PNL.

„Circuitul” parlamentarilor în județul Brașov:

Inițiative legislative

Dintre parlamentarii brașoveni, deputatul care a depus cele mai multe initiative legislative este Emil Niță (33), iar ultimul, cu o singură inițiativă,  este Petre Roman (PNL). Dintre senatori, Viorel Chiriac (PSD), cu 20 de initiațiative, Viorel Chiriac se regăsește în „Topul senatorilor cu cele mai multe propuneri legislative după cele două sesiuni din anul 2013”. Dintre senatorii braşoveni, cele mai puţine iniţiative legislative, câte 10, au fost depuse de liberalii Sebastian Grapă şi Marius Neculoiu.  

Prezența la voturile finale electronice din plen

Procentul de prezenţă, se arată în raportul IPP, „ a fost calculat la nivelul perioadei cuprinse între 19 decembrie 2012 (sesiunea de început a acestui mandat) şi 31 decembrie 2013 (cea mai recentă sesiune încheiată luată în considerare în prezentul raport  şi ia în calcul exclusiv  voturile finale din plen, exprimate de fiecare deputat prin cartela proprie de vot electronic în Camera Deputaţilor. La Senat procentul de prezență este calculat la nivelul perioadei 1 septembrie – 31 decembrie 2013. Precizăm că în prima sesiune a anului 2013 nu există date”.

Camera Deputaților este compusă din 390 de deputați. Au fost exprimate 813 voturi finale electronice.  

Ce locuri ocupă deputații brașoveni:

Prezența medie la vot a deputaților brașoveni a fost de 83%.

Senatul  este compus din  167 de senatori. Au fost luate în calcul 396 de  voturi finale electronice, exprimate în perioada  1 septembrie 2013 – 31 decembrie 2013.

Ce locuri ocupă senatorii brașoveni:

Prezența medie la vot a senatorilor brașoveni a fost de 62%.

 Membrii Guvernului sunt scutiţi de la participarea la şedinţele de plen,astfel că  IPP a prezentat, separat, şi  clasamentul prezenţei acestora la sedințele Camerei Deputaţilor şi Senatului. În topul deputaților care ocupă și o funcție în Executiv, cu 18 voturi din 813 posibile, ministrul delegat pentru Energie, deputatul Constantin Niță (PSD) este penultimul.

Exit mobile version