Site icon

GALERIE FOTO. Mai sunt câteva zile până la selecția Eurovision. Sala Mare a Teatrului Dramatic e aproape gata

desch

Mai sunt câteva zile până la selecția națională a Eurovision, ce se va desfășura în 1 martie, în noua sală de spectacole a Teatrului Sică Alexandrescu, unde lucrările de reabilitare sunt pe ultima sută de metri.

[scrollGallery id=121]

Zilele trecute, la Brașov au ajuns și reprezentanții Televiziunii Române pentru a pune la punct cu minicipalitatea brașoveană ultimele detalii privind organizarea show-ului. Gradenele pentru spectatori vor fi amenajate de TVR, astfel că în sală nu vor fi montate fotoliile. De asemenea, ei nu vor avea nevoie nici de cortină, care va fi montată ulterior. La sala mare mai se mai fac lucrări la buzunarele scenei (camerele de depozitare a decorurilor), mai sunt de montat ușile, care sunt aduse din Spania, apoi vor fi demontate și schelele.

Panouri din Suedia, cortină din Austria

Pentru renovarea acestei săli s-au folosit materiale speciale cele mai multe importate, deoarece, au spus constructorii, în România nu există nici un producător. Acustica a fost îmbunătățită cu ajutorul unor panouri suedeze fonoabsorbante realizate din rigips cu granule de lemn. Sub panouri a fost montat un strat de vată minerală bazaltică fonoabsorbantă, produsă în Austria. Vopseaua este teflonată, rolul ei fiind de a îmbunătăți lumina. În ceea ce privește cromatica sălii, constructorii spun că a trebuit aleasă o nuanță care să respecte proiectul inițial. De asemenea, cortina, rezistentă la incendii, va fi adusă din Austria.

Exit mobile version