Învățământul profesional special va avea o durată de studiu de patru ani, mai mare decât cea a învățământului profesional de masă, de trei ani, prevede un proiect de plan cadru publicat pe site-ul Ministerului Educației Naționale.
Durata de patru ani este determinată de faptul că, în cazul elevilor cu cerințe educaționale speciale, dezvoltarea de competențe generale și profesionale solicită mai mult timp pentru învățare și pentru exerciții practice.
Astfel, în clasa a IX-a se asigură pregătirea profesională de bază într-un domeniu de formare profesională, urmând ca în clasele a X-a, a XI-a și a XII-a să se asigure pregătirea profesională specifică unei anumite calificări profesionale.
Proiectul prevede că pentru clasele/grupele cu elevi cu deficiențe motorii 50% din alocările orare pentru terapii specifice se acordă kinetoterapiei și educației psihomotorii.
“Elevii care nu pot desfășura orele de educație fizică pot opta pentru alte activități fizice: cultură fizică medicală, educație psihomotorie și alte activități fizice care contribuie la dezvoltarea acestora. Organizarea activităților de pregătire practică se realizează pe grupe cu efective de 4-6 elevi/coordonator”, prevede proiectul MEN.
În învățământul profesional special se pot înscrie elevi cu cerințe educaționale speciale, care au absolvit clasa a VIII-a din învățământul gimnazial special sau din învățământul de masă.
Înscrierea elevilor în învățământul profesional special se face pe baza Certificatului de Orientare Școlară și Profesională emis de Comisia de Orientare Școlară și Profesională din cadrul CJRAE/CMBRAE.
Clasa a IX-a va avea în tot anul școlar 1.242 de ore, incluzând terapiile specifice, clasa a X-a — 1.242 de ore, clasa a XI-a — 1.230 ore, și clasa a XII-a — 1.170 de ore.
Stagiul de pregătire practică se va desfășura la operatorul economic/instituția publică parteneră iar condițiile în care stagiul de practică se desfășoară în unitatea de învățământ vor fi stabilite prin metodologia de organizare și funcționare a învățământului profesional.
AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță)