Autostrada Comarnic – Brașov a fost desenată și redesenată, au fost schimbate proiectele, s-au făcut studii și s-au organizat licitații. În 2009, cu finanțare de la bugetul de stat, ar fi trebuit să înceapă lucrările, dar din cauza unor neînțelegeri între constructor și statul român, proiectul a fost abandonat. Anul trecut, Victor Ponta anunța că autostrada va fi terminată până în 2016, iar finanțarea lucrărilor va fi asigurată de constructor. A urmat licitația, câștigată de consorțiul format din Vinci-Strabag-Aktor. Lucrările ar fi trebuit să înceapă în luna aprilie, dar contractul dintre statul român și firmele care urmează să realizeze obiectivul nu a fost semnat nici acum. Promisiunea ministrului Transporturilor, Daniel Șova este că documentul va fi semnat în cursul acestei luni.
Au intervenit modificări ale traseului și noi prevederi legale privind ariile protejate
Între timp, Compania Națională de Aurtostrăzi și Drumuri Naționale (CNANDR) a descoperit că mai trebuie rezolvată o problemă: este nevoie de revizuirea acordului de mediu, primit de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului în 2007, pentru întreaga autostradă București-Brașov, din care a fost construit tronsonul dintre bucurești și Ploiești. De atunci au survenit modificări de natură tehnică (traseul tronsonului Comarnic-Brașov) s-a schimbat, iar legislația privind ariile protejate s-a schimbat. Soluția? Revizuirea acordului de mediui. Pentru a face acest lucru, CNANDR a lansat recent o licitație privind actualizarea Studiului de Evaluare a Impactului asupra mediului. Ofertele trebuie depuse până în 18 iunie, zi în care acestea vor fi și deschise. Valoarea estimată a contractului este de 568.863 de lei (fără TVA), iar consultantul stabilit în urma licitației trebuie să predea raportul privind impactul asupra mediului refăcut și studiul de evaluare adecvată în termen de cel mult 12 luni de la data intrării în vigoare a contractului.
Lucrările ar putea începe abia anul viitor
În mod normal, fără acordul de mediu șantierul nu poate fi deschis, chiar dacă se semnează contractul, se găsesc banii pentru finanțarea lucrărilor și se fac exproprierile, pentru terenurile dintre Comarnic și Predeal fiind deja alocată suma de 1,12 milioane de lei.
Tonsonul Comarnic-Brașov va avea o lungime de 53,215 kilometri de autostradă proporiu zisă și aproximativ 7 kilometri de drumuri de legătură (tot în regim de autostradă) spre localitățile pe lângă care trece, respectiv Sinaia, Bușteni, Predeal și Râșnov. Pe traseu vor fi construite 19 viaducte sau poduri ale autostrăzii, cinci pasaje peste autostradă, 15 pasaje inferioare și aproximativ 20 de kilometri de tuneluri, câte 9,77 pe fiecare sens (2,9 km la Sinaia, 3,11 km la Bușteni și 3,7 km la Predeal). Tronsonul începe de la inrersecția între DN 1 și DJ 101 R (podul dinspre Breaza) și se va termina la Cristian, asigurând legătura atât spre Ghimbav, cât și spre DN 13, în apropierea variantei ocolitoare a muncipiulu Brașov.