Site icon

Un nou termen de redeschidere a Parcului Zoologic Brașov: August 2014

zoo


După mai multe amânări, cel mai probabil în a doua jumătate a lunii august Parcul Zoologic va fi deschis. Anunțul a fost făcut astăzi de viceprimarul Brașovului, Adrian Atomei, care a declarat că „proiectul a intrat pe linie dreaptă, iar în următoarele două luni se va lucra la capacitate maximă”. El a precizat că, din restanța Ministerului Mediului de aproximativ 11 milioane de lei, înregistrată la finele anulu trecut, la începutul lui 2014 au fost alocate aproximativ șase milioane de lei, din care aproape patru milioane au fost virate deja. „Mai rămâne o restanță de 2,39 de milioane de lei”, a mai spus Atomei. La finalul lucrărilor, a continuat viceprimarul, „speră, ca va fi virată și ultima tranșă, în valoare de cinci milioane de lei”.
Valoarea totală a proeictului de extindere și modernizare a Parcului Zoologic Brașov este de 31,12 milioane de lei, din care 22,23 milioane de lei (75%) sunt alocate de Ministerul Mediului.

Planetariu fără dotări

Clădirea în care urmează a funcționa planetariul este aproape finalizată. Totuși, a explicat reprezentantul municipalității, mai rămâne de rezolvat o problemă: dotările. „Pentru dotarea planetariului ar fi nevoie de 500.000 – 700.000 de euro. Acum căutăm o soluție, varianetele fiind finanțarea investiției de la bugetul local, sau implicarea unui investitor privat, care să administreze apoi obiectivul”, a mai declarat Atomei.

Stadiul lucrărilor:

Exit mobile version