Demarată la începutul acestui an, licitația organizată de Consiliul Județean Brașov privind contractarea unui împrumut, în valoare de 6,5 miloane de euro este acum blocată. Suma amintită ar trebui folosită de administrația județeană pentru continuarea lucrărilor la Aeroportul Internațional Brașov (aproximativ cinci miloane de euro) și pentru reabilitarea Corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov (aprox. 1,5 miloane de euro).
Procedura a fost blocată din cauza unei solicitări a comisiei de împrumuturi a Ministerului Finanțelor, care a cerut unele clarificări privind activitatea unei societăți comerciale, AIBG, în care parteneri erau Consiliul Județean Brașov și o companie canadiană, fiind înființată în urmă cu mai mulți ani, pentru a construi aeroortul. Între timp, această companie a fost desființată, dar reprezentanții Ministerului de Finanțe vor să știe dacă a contractat împrumuturi pentru efectuarea unor lucrări. Vicepreședintele Consiliului Județean Mihai Pascu a spus că respectiva societate nu s-a împrumutat și a declarat că speră ca documentele transmise de administrația județeană să-i convingă pe specialiștii ministerului să de-a OK-ul pentru împrumut.
Pentru a acorda creditul amintit, au depus oferte trei bănci, respectiv CEC, BRD şi Unicredit Ţiriac Bank.