Site icon

Muntele Tâmpa va fi prezentat cu ajutorul tehnologiei QR

DSC_0355

Brașovenii și turiștii vor putea obține, începțnd din această lună, informații despre Muntele Tâmpa prin intermediul tehnologiei QR. Inițiativa, care aparține Agenției Metropolitane Brașov, face parte din proiectul „Zilele Ariei Protejate Muntele Tâmpa”, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România prin programul Spaţii Verzi – componenta Arii Naturale Protejate.

Amatorii de drumeții montane vor putea obține, în limbile română și engleză, informații despre căile de acces înspre şi pe Muntele Tâmpa, traseele turistice din aria protejată, despre biodiversitatea rezervaţiei şi importanţa acesteia pentru comunitate. Pe lângă text, ei vor putea accesa și imagini sau de harta rezervaţiei.

QR code-urile prin care se accesează mesajele vor fi dispuse zonal pentru a facilita accesul turiştilor şi al locuitorilor Braşovului spre Tâmpa, iar conținutul  mesajelor este adaptat  grupurilor ţintă – turişti şi localnici:

Acţiunea se desfăşoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov şi cu Regia Autonomă de Transport Braşov.

Valoarea totală a proiectului „Zilele Ariei Protejate Muntele Tâmpa” este de 20.753,50 lei, din care suma alocată de finanţator este de 15.490,70 lei.

Exit mobile version