Site icon

GALERIE FOTO. Pom de Crăciun de 25 de metri în Piața Sfatului. Luminile vor fi aprinse în 6 decembrie

desch

Bradul de Crăciun a fost montat marți de dimineață în Piața Sfatului de lucrătorii Regia Pădurilor Kronstadt. Pomul are o înălţime de 25 m deasupra solului (la care se adaugă trei metri în suportul amenajat sub nivelul solului), vârsta de 140 de ani şi provine din zona Timişul de Sus, de pe un teren al municipalității. Pomul a fost extras la ora 1.00 din pădure, iar în Piața Sfatului a ajuns la ora 4.00.

[scrollGallery id=186]

Bradul va fi împodobit cu aproximativ 1 km de şiruri şi conuri luminoase, iar la exterior vor fi montate șiruri verticale cu o lungime de 900 de metri, 18.000 de becuri şi flashuri. Pe vârful crengilor va fi o spirală de 1.200 de metri de ţurţuri cu leduri, cu aproximativ 70.000 de luminiţe, precum şi şiruri de globuri roşii şi argintii şi beteală argintie. În vârf va fi aşezată o stea luminoasă de 1,5 metri. În faţa bradului se va fi adus un urs gigantic şi un ren luminos. Tot lângă brad, ca în fiecare an, va fi amplasată căsuţa cu scena Naşterii Domnului.

Casa Sfatului va fi împodobită cu ţurţuri luminoşi, steluţe și cu șase candelabre cu leduri, iar cei nouă stâlpi din Piaţa Sfatului au fost îmbrăcaţi în şiruri luminoase.

 

Perdele luminoase pe Republicii și Michael Weiss 

În Piața Enescu va fi amenajat un orăşel al copiilor şi va fi amplasat un brad împodobit cu şiruri luminoase, ţurţuri şi globuri, iar piaţeta va fi traversată de şiraguri de ţurţuri de care vor fi prinşi șase reni, iar gangul dintre Piaţa Sfatului şi Piaţa Enescu va fi iluminat cu şiruri de ţurţuri.

Strada Republicii va fi acoperită cu un plafon luminos de 500 de m lungime şi 10 metri lăţime, iar la intrarea dinspre Modarom vor fi amplasaţi doi îngeraşi din leduri. O altă boltă luminoasă va fi montată pe strada Michael Weiss.

Culorile Crăciunului din acest an de la Braşov sunt albul cald şi argintiul, astfel că toate ornamentele folosite la împodobirea oraşului vor avea aceaste culori.

Ca în fiecare an, iluminatul de sărbători va fi aprins în 6 decembrie, de la 17.00, când pe scena din Piaţa Sfatului vor urca colindătorii, iar cap de afiș va fi Andra.

În perioada  21-23 decembrie, pe scena din Piaţa Sfatului, începând cu ora 18.00, Teatrul Arlechino, în parteneriat cu Teatrul Excelsior Bucureşti, va avea loc spectacolul Naşterea Ta, Doamne IIsuse! Copii se vor mai putea bucura şi de caruselul care va fi montat în Piaţa Sfatului.

 

Exit mobile version