Vineri, 5 decembrie de la ora 18.00 Librăria Humanitas din Braşov va fi gazda unei întâlniri cu Dan C. Mihăilescu şi Ciprian Măceşaru prilejuită de recenta apariţie a volumului „Despre nerăbdarea de a fi răbdător“, bestseller Humanitas la Gaudeamus 2014.
„Când, odată sorbiţi de fluxul demenţial al oraşului, vă veţi ciocni de mersul enervant de încet al unui zdrahon cu părul alb, păşind agale, boiereşte pe lângă pereţi, să ştiţi că-i foarte posibil ca eu să fiu acela. Ca să fiţi siguri de asta, plasaţi fulgerător îndemnul «Hai, tataie, hai mai repede!”. Dacă veţi auzi răspunsul mulcom «Poftiţi, luaţi-o dumneavoastră înainte, că eu nu mai am unde să mă grăbesc», atunci nu mai e loc de îndoială: eu sunt ăla”. (Dan C. Mihăilescu)