Primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, a declarat în cadrul unei emisiuni TSTV, că Brşovul nu este un exemplu pozitiv pentru terasele sale din centru, pentru că este plictisitor. Astrid Fodor a explicat faptul că în Braşov s-a luat decizia uniformizării aspectului teraselor, ceea ce din punctul său de vedere nu este în regulă. “Nu le-am considerat inestetice. E altceva. Dacă aceste construcții făcute în ultimii trei patru ani au fost agreate așa cum s-au făcute, oamenii au făcut o investiție și acum nu poți da cu bâta, să razi tot. Trebuie să fim realiști. (…) Am fost în Brașov, mă duc în fiecare an, foarte des în Brașov. Mie mi s-a părut plictisitor. Dacă te duci atât de des ca mine, îți va părea plictisitor. Am rude acolo, mă duc acolo în week-end, îmi place orașul, dar mi se pare plictisitor. E monoton. Am fost și în alte părți și am văzut foarte mare diversitate”, a declarat Fodor.