George Scripcaru nu a putut candida pe listele PNL, pentru că nu a trecut testul de integritate impus de statutul partidului care prevede că primarii pe numele cărora s-au deschis anchete nu se mai pot înscrie în cursa pentru un nou mandat… Dar va „ataca” Primăria ca independent. Potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Municipal (BEM) Brașov, procurorul Claudiu Sandu, Scripcaru a depus dosarul de candidatură duminică, la ora 11.30. „Validarea candidaturii se va face prin vot, iar acest lucru s-ar putea întâmpla luni, pentru că dosarul este consistent”, a declarat reprezentantul BEM. El a precizat Scripcaru a depus în jur de 9.400 de semnături.
Participarea ca independent a lui Scripcaru a fost vehiculată de multă vreme, iar în sondajele de opinie realizate de toate partidele, el a fost inclus pe lista posibililor candidați și s-a clasat detaşat pe primul loc.
Până acum BEM a validat dosarele a doi candidați, respectiv Mariana Sebeni (PER) și Cornel Comșa (independent). De asemenea, duminică și-a depus dosarul și independentul Florian Staicu (care va trece prin procedura de validare în cursul zilei de luni, 25 aprilie). Astăzi, au anunțat că își vor depune dosarele de candidatură Mihai Sturzu (independent) și Adrian Gabor (PNL). Ultima zi în care se mai pot depune candidaturile este marți, 26 aprilie, ora 24.00 și au mai rămas nedepuse documetele unor „grei” , cum este cazul lui Răzvan Popa (PSD) și Cătălin Leonte (independent), dar și a unor candidați incluși în categoria „și alții…”, cum este cazul lui Ioan Dumitrescu Dumitru, susținut de UNPR.